O nouă reglementare privind securitatea şi apărarea cibernetică a României!


Legea nr. 58/2023 privind securitatea şi apărarea cibernetică a României, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 214/2023.

Securitatea şi apărarea cibernetică se realizează prin adoptarea şi implementarea de politici şi măsuri în scopul cunoaşterii, prevenirii şi contracarării vulnerabilităţilor, riscurilor şi ameninţărilor în spaţiul cibernetic.

În scopul organizării şi desfăşurării în mod unitar la nivel naţional a activităţilor specifice securităţii cibernetice se înfiinţează Sistemul naţional de securitate cibernetică, SNSC.

MApN este autoritate competentă la nivel naţional în domeniul apărării cibernetice, iar în sensul prezentei legi are atribuţii în domeniul securităţii cibernetice pentru reţelele şi sistemele informatice care susţin capabilităţile militare de apărare.

MAI, prin structura specializată, este autoritate competentă la nivel naţional în domeniul securităţii cibernetice pentru cunoaşterea, prevenirea, identificarea şi contracararea ameninţărilor, vulnerabilităţilor şi riscurilor cibernetice la adresa sistemelor informatice, reţelelor de comunicaţii şi serviciilor electronice din domeniul de competenţă.

Iar MAE este autoritate competentă, la nivel naţional, în domeniul diplomaţiei cibernetice, pentru asigurarea componenţei diplomatice şi de relaţii internaţionale aferente securităţii cibernetice.

În plus SRI este autoritate competentă la nivel naţional în domeniul cyber intelligence, precum şi pentru cunoaşterea, analizarea, prevenirea şi contracararea incidentelor şi atacurilor cibernetice care reprezintă ameninţări, riscuri şi vulnerabilităţi la adresa securităţii naţionale a României.