-
CCR a admis o excepţie de neconstituţionalitate privind unele dispoziţii din Legea publicităţii mobiliare
Prevederile legale criticate din Legea nr. 297/2018 privind publicitatea mobiliară au următorul cuprins: “(3) Înscrisurile sub semnătură privată care, potrivit legii, sunt valabil încheiate şi au caracter de titlu executoriu, pot fi puse în executare numai sub condiţia înscrierii în Registru.”
-
Asiguraţii au dreptul la concedii medicale şi indemnizaţii pentru îngrijirea pacientului cu afecţiuni oncologice!
Legea nr. 24/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 156/2022, prevede modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate.
-
ICCJ. Organul de urmărire penală competent să instrumenteze infracţiunea de abuz în serviciu
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată vizând următoarea problemă de drept: Organul de urmărire penală competent să instrumenteze infracţiunea de abuz în serviciu, în situaţia în care funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea…
-
Se acordă sprijin financiar pentru investiţiile destinate promovării producţiei de energie din surse regenerabile
Hotărârea nr. 195/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 146/2022, prevede aprobarea Schemei de ajutor de stat privind sprijinirea investiţiilor destinate promovării producţiei de energie din surse regenerabile mai puţin exploatate, respectiv biomasă, biogaz, energie geotermală, şi a Schemei de ajutor de stat privind sprijinirea investiţiilor în cogenerare de înaltă eficienţă.
-
Noutăţi privind clasificarea ocupaţiilor din România
Clasificarea ocupaţiilor din România se modifică şi se completează cu noile ocupaţii practicate în cadrul economiei naţionale. Ordinul nr. 38/2022 prevede că se mută ocupaţia expert achiziţii publice din grupa de bază 2149 Ingineri şi asimilaţi neclasificaţi în grupele de bază anterioare în grupa de bază 2421 Analişti de management şi organizare la codul 242116.
-
PatrimVen conţine informaţii de interes public din administraţia publică centrală şi locală
Ordinul nr. 109/2022, publicat în Monitorul Oficial nr. 136/2022, prevede aprobarea Procedurii privind înrolarea, precum şi modalităţile de acces în PatrimVen. PatrimVen este un depozit de informaţii şi documente, în formă dematerializată, în care sunt colectate şi agregate date obţinute de la instituţiile publice şi de interes public din administraţia publică centrală şi locală ori…
-
Au fost aprobate normele metodologice pentru aplicarea unor prevederi din Legea educaţiei
Au fost aprobate Normele metodologice de aplicare a prevederilor art. 16 alin. (4) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 referitoare la obligaţia unităţilor de învăţământ preuniversitar de a înscrie persoanele care nu deţin un cod numeric personal.
-
Cum va fi organizat Registrul achiziţiilor de locuinţe cu cota redusă de TVA de 5%?
Procedura privind organizarea Registrului achiziţiilor de locuinţe cu cota redusă de TVA de 5% a fost aprobată de Ordinul nr. 98/2022. Registrul este organizat în format electronic şi este gestionat cu ajutorul aplicaţiei informatice puse la dispoziţie de Centrul Naţional pentru Informaţii Financiare din cadrul Ministerului Finanţelor.
-
Persoanele juridice pot achita obligațiile fiscale cu cardul bancar la POS-urile instalate în toate unitățile teritoriale ale Trezoreriei Statului
În Monitorul Oficial nr. 102/2022 a fost publicat Ordinul Ministrului Finanţelor nr. 94/2022 privind obligaţiile fiscale şi bugetare care pot fi achitate prin intermediul cardurilor bancare la terminalele POS instalate la unităţile teritoriale ale Trezoreriei Statului.