CCR a admis o excepţie de neconstituţionalitate privind unele dispoziţii din Legea publicităţii mobiliare


Prevederile legale criticate din Legea nr. 297/2018 privind publicitatea mobiliară au următorul cuprins:

“(3) Înscrisurile sub semnătură privată care, potrivit legii, sunt valabil încheiate şi au caracter de titlu executoriu, pot fi puse în executare numai sub condiţia înscrierii în Registru.”

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că sunt încălcate prevederile art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, deoarece redactarea textului de lege criticat este inexactă şi induce o insecuritate juridică, în condiţiile în care creditorul s-ar afla deja în ipoteza în care deţine un titlu executoriu ce îl îndreptăţeşte să procedeze la executarea silită, conform prevederilor art. 632 din Codul de procedură civilă. Mai mult, textul de lege criticat transformă o cerinţă de opozabilitate în una de executorialitate pentru toate înscrisurile sub semnătură privată, fără să facă vreo distincţie faţă de natura acestora.

Prin Decizia nr. 748/2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 157/2022, Curtea reţine că redactarea actuală a dispoziţiilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 297/2018, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 4 din Legea nr. 196/2020, nu mai instituie procedura de înscriere în Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară drept condiţie de executorialitate, ci, recunoscând în mod expres caracterul de titlu executoriu, potrivit legii, al înscrisului sub semnătură privată valabil încheiat, impune obligativitatea înscrierii în Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară, ca o condiţie suplimentară caracterului executoriu al înscrisului, prealabilă punerii în executare.

Cu alte cuvinte, reglementând obligativitatea înscrierii [“(. . .) pot fi puse în executare numai sub condiţia înscrierii în Registru”], textul criticat nu ţine cont de aptitudinea înscrisului sub semnătură privată de a fi pus în executare, conferită de legea specială ce instituie regimul unui anumit tip de înscris sub semnătură privată, şi, implicit, de condiţiile de executorialitate specifice acestuia.

Prin urmare, Curtea reţine că reglementarea criticată nu este necesară pentru atingerea scopului legitim urmărit, neîndeplinind exigenţele testului ingerinţei minime, şi nu păstrează un just echilibru între interesele în concurs, respectiv interesul general privind evidenţa priorităţii în caz de executare silită, pe de o parte, şi interesul individual al creditorilor de realizare a creanţelor.

În concluzie, textul de lege criticat contravine prevederilor art. 44 alin. (1) şi (2) fraza întâi din Constituţie referitoare la garantarea şi ocrotirea în mod egal a dreptului de proprietate privată, instituind o limitare nejustificată a acestui drept.