Category: Articole

  • Vânzătorul contemporan. Negustor cinstit?

    Vânzarea este o acţiune cotidiană. În funcţie de nevoile noastre, putem juca rolul vânzătorului sau al cumpărătorului. Ceea ce se ştie mai puţin este că relaţia vânzător-cumpărător continuă şi după încheierea vânzării, chiar şi după ce bunul a fost predat iar preţul s-a plătit. Înseamnă că nu putem să vindem lucruri de o calitate inferioară…

  • Conduci imprudent? Legea n-o poţi depăşi. Te ajunge unde-ai fi!

    Deşi cu toţii putem avea acces oricând la un portal de legislaţie gratuită, necunoaşterea celor mai noi apariţii legislative încă ne mai surprinde adesea pe un picior greşit, plasându-ne în situaţii dintre cele mai neplăcute. Neştiinţa se plăteşte! Fie că ne dăm sau nu seama, cu toţii avem nevoie de un instrument care să ne…

  • Importanţa negocierii în faza precontractuală

    Faza precontractuală, se identifică in Codul civil ca fiind acea perioadă de timp în care părţile fie vor negocia, fie una dintre părţi va accepta fară rezerve o ofertă de a contracta, pe care cealaltă parte i-a transmis-o. Codul civil, în art. 1181- 1203, prevede modul în care ia naştere un contract, conduita părţilor in…

  • Procedura cu privire la cererile de valoare redusa

    Luna februarie a anului ce tocmai a trecut aducea cu ea o nouă procedură ce îşi propunea să îmbunătăţească  instituţiile deja existente în Codul de Procedură Civilă sau să scoată la iveală alte idei năstruşnice ce urmau să fie puse imediat în practică. Codul de Procedură Civilă, publicat în Monitorul Oficial în luna februarie 2013,…

  • Cum e preţuită sănătatea românului? Substanţial sau… minimal?

    Peste puţină vreme vom avea importante noutăţi legislative cu privire la serviciile medicale oferite de către stat. Oricine poate avea nevoie cândva de-un consult, de-o internare, aşa că interesul e maxim! După cum reiese din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, orice asigurat beneficiază de pachetul de servicii de bază, în caz de boală sau…

  • Cine sunt marii contribuabili? Dar cei mijlocii?

    În domeniul fiscal nu ne putem plânge niciodată de lipsa de noutăţi legislative! Codul Fiscal se modifică de la o lună la alta, iar schimbările nu sunt întotdeauna făcute în favoarea contribuabilului. Nimănui nu îi place să-i fie micşorate câştigurile, indiferent de motivul invocat: că trebuie să existe solidaritate socială, că se impune o nouă…

  • Ai permis de port armă? La noi ca în Vestul Sălbatic! Îți faci singur dreptate!

    Copilăria este singurul loc în care m-aș întoarce fără regrete. Este locul în care timpul avea o altă dimensiune. Zilele se măsurau în numărul de jocuri „de-a v-ați ascunselea”, „hoții și vardiștii”, „țară, țară vrem ostași.” Astăzi, dacă vrei să te întorci în lumea copilăriei. deschizi calculatorul și te joci de unul singur de-a hoții…

  • Munca prestată în zilele de sărbători legale, aspecte practice

    Și anul acesta zilele de sărbători legale stabilite prin Codul Muncii, ne-au jucat feste: multe dintre ele au picat în zilele de sâmbătă și duminică! Astfel, ziua de 30 noiembrie pică într- o zi de sâmbătă, iar ziua națională 1 decembrie este duminica! Curat murdar ghinion, dar consultând calendarul lui 2014 am constatat că semne…

  • Cât îl costă pe angajator majorarea salariului minim brut pe economie?

    Poporului român îi place să facă haz de necaz și acest lucru l-a ajutat de cele mai multe ori să înfrunte cu zâmbetul pe buze vremuri mai puțin însorite. Când știi că iarna va bate la ușă, iar prin ferestre și buzunare va bate vântul te gândești „unde-s vremurile-acele…/Cu salarii garantate?/Rezolvăm probleme grele…/(De cuvinte-ncrucișate)” (Ioan…

  • Fii activ, cetăţene! Spune-ţi opinia despre viitoarele legi

    Unii dintre noi ştiu prea bine cum e să simţi că ţi s-au scufundat deodată toate corăbiile, la citirea ultimelor noutăţi legislative! Legea, fiind concepută de către oameni, cu defectele şi calităţile lor, nu poate fi întotdeauna perfectă şi pe placul tuturor. Adesea, legea poartă pecetea de neşters a carenţelor (morale, profesionale, sufleteşti) ori a…