Proiect: o nouă categorie de angajaţi în grădiniţe – asistenţii supraveghetori!


kndrgrtnAbsolut toate experienţele pe care copiii noştri le trăiesc în primii ani de viaţă vor contribui la modelarea personalităţii lor. Pe cât posibil, trebuie evitate erorile educative, pe care le-am putea regreta amarnic, ulterior. Indiferent cât de bune ar fi deprinderile pe care le capătă copilul acasă, el poate poate avea de suferit din pricina lipsei de profesionalism a unor angajaţi care-l au în grijă în cadrul unităţilor de învăţământ preşcolar.

Pe vremuri, mamele erau cele care vegheau necontenit ca încă de la primii paşi în viaţă, copilul să avanseze pe drumul cel drept, pentru a avea un trai împlinit şi a nu risca, mai târziu, să rătăcească pe cărări spinoase, întortocheate. Cu educaţia nu-i de joacă. S-o spunem fără ocolişuri: centrele de reeducare şi puşcăriile sunt pline de indivizi care, în copilărie, au fost neglijaţi, lăsaţi să înveţe legea periferiei societăţii sau trimişi direct la furat ori la cerşit.

Astăzi, când opţiunile individuale ale mamelor sau insuficienţa veniturilor familiale impun ca ambii părinţi să se afle “în câmpul muncii”, unităţile de învăţământ preşcolar au un rol foarte important în supravegherea şi educarea celor mici.

 

Meseria de asistent-supraveghetor… Află cum va fi reglementată!  

Primii şapte ani (nu atât “de acasă”, cât de la creşă şi grădiniţă!) sunt esenţiali în formarea psihică a omului. De aceea, personalul didactic trebuie să fie atent selecţionat şi serios instruit. Educaţia copiilor nu se poate face la întâmplare, cu amatorism. După cum nu se poate face nici cu pedepse corporale, sancţiuni umilitoare şi vorbe de ocară (ce pot vătăma grav încrederea în sine a copilului)!

Oricine a trebuit vreodată să supravegheze simultan măcar 2-3 copii mici, ştie că aceasta nu-i o sarcină uşoară. Îţi trebuie nervi de oţel, o energie de alergător de cursă lungă şi o răbdare de ascet. Plus atenţie distributivă şi capacitatea de a te face ascultat! Ca să nu mai spunem despre elementare cunoştinţe de psihopedagogie şi de prim ajutor, întrucât năzdrăvăniile celor mici se pot solda cu zgârieturi şi vânătăi.

Un singur educator poate face faţă anevoie unui grup de 20 de copii, mai ales în zilele când micuţii se iau la sfadă cu disciplina şi se pun, cu toţii, pe şotii. E dificil să-i supraveghezi. Şi mai greu e să-i educi! Unii dintre copii acceptă mai greu faptul că trebuie să stea departe de familie, fie şi pentru câteva ore. Şi se răzbună printr-un comportament problematic. Alţii, fac la grădiniţă tot ce nu le e permis acasă. În aceste condiţii, devine clar: educatorii au nevoie de sprijin!

Prin propunerea legislativă înregistrată sub numărul B506/2014 la Senat se intenţionează introducerea şi reglementarea unei noi meserii în învăţământul românesc. Anume cea de asistent-supraveghetor în ciclul preşcolar de învăţământ. Dacă senatorii şi deputaţii vor agrea acest proiect, în „Monitorul oficial” va fi publicată legea privind reglementarea meseriei de asistent-supraveghetor în ciclul preşcolar de învăţământ.

Educatorul nu e vreun supraom! Nu poate fi omniprezent, pentru a satisface toate trebuinţele copiilor, care au nevoie de îndrumare pentru sarcinile cele mai simple. În momentul de faţă, educatorii sunt adeseori ajutaţi de către alţi angajaţi ai unităţilor de învăţământ în supravegherea celor mici. Deşi sprijinul acesta le e foarte util educatoarelor, calitatea activităţii educaţionale poate fi prejudiciată, întrucât asistenţa vine din partea unor persoane lipsite de orice calificare în domeniu.

Aşa cum se arată şi-n expunerea de motive a proiectului de act normativ, este mai mult decât oportună o reglementare a statutului personalului cu atribuţii de asistent-supraveghetor în unităţile de învăţământ preşcolar. Dacă actul normativ are să primească votul parlamentarilor şi are să fie promulgat de către noul preşedinte al României, ştirile juridice vor anunţa, în curând, condiţiile în care poate fi ocupată funcţia de asistent-supraveghetor. Conform definiţiei legale, asistentul-supraveghetor va fi acea persoană calificată care-l asistă pe educator în activităţile sale şi îi va supraveghea pe copiii aflaţi în ciclul educaţional preşcolar.

Asistenţii-supraveghetori vor trebui să îndeplinească o serie de condiţii. Persoanele în cauză trebuie să aibă o sănătate impecabilă, lucru care implică, de bună seamă, şi sănătatea psihică fără cusur, şi trebuie să absolve cursurile speciale de calificare pe care le vor organiza inspectoratele şcolare judeţene. Aceste cursuri nu vor dura sub 3 luni! De asemenea, asistentul supraveghetor trebuie să dovedească absolvirea unor cursuri de prim-ajutor şi de igienă, efectuate, desigur, în instituţii de învăţământ acreditate.

Asistentul supraveghetor va executa sarcinile fixate de către educator (va simţi şi educatorul cum e să fii şef peste cineva, în afară de copii!). Tot asistentul are să furnizeze sprijin educatorului în activităţile didactice, în îndatoririle sale privind supravegherea copiilor, educaţia lor şi, mai ales, în preîntâmpinarea unor accidente şi incidente periculoase.

În cele 3 luni de curs necesare pregătirii profesionale a celor care ar urma să asiste la educaţia copiilor noştri, ei vor trebui să îşi însuşească, obligatoriu, noţiuni de pedagogie şi psihologia educaţiei. La finalul stagiului de pregătire teoretică îi va aştepta examenul, compus dintr-o probă teoretică şi una practică. Promovarea le va aduce în dar diploma de asistent-supraveghetor.

Investiţia în copii este cea mai profitabilă!

Noul proiect legislativ oferă şi informaţii cu privitoare la salarizarea asistenţilor-supraveghetori. Aceştia vor primi o simbrie de 75% din salariul brut al unui educator preşcolar, plus sporurile legale. E drept, nu echivalează cu salariul unui bancher, dar tot e mai satisfăcător decât ceea ce primeşte astăzi o persoană necalificată, ce îndeplineşte exact aceleaşi atribuţii!

Mai important este că, prin întocmirea acestui act normativ, care sperăm că va avea succes în legislativul ţării, copiii noştri vor beneficia, în grădiniţe, de o educaţie optimă şi de o supraveghere mai bună, din partea unor persoane anume calificate.

Ca de fiecare dată când se are în vedere o propunere legislativă ce are implicaţii băneşti, e necesar, potrivit legii finanţelor publice, să fie identificate şi sursele de finanţare. Adesea, banul public se cheltuie cu largheţe, pe lucruri frivole. Deşi nu evoluăm în condiţii economice nemaipomenite, ar fi condamnabil să devenim strânşi la pungă tocmai când vine vorba despre cea mai importantă investiţie pe care-o poate face o naţiune. Investiţia în educaţia şi în siguranţa copiilor!

Copiii sunt, oricum, prea puţin amintiţi în discursul politic sau în strategiile guvernamentale, întrucât ei n-au drept de vot iar mulţi dintre părinţii lor se prefac a nu vedea că, indiferent cine s-a aflat la cârma ţării, guvernarea s-a făcut în acelaşi mod… cam păgubos!

Copiii sunt viitorul. Ar fi bine să ne gândim mai des la ceea ce va fi după noi!