-
Noutăți aduse de Legea învățământului preuniversitar!
În Monitorul Oficial nr. 613/2023 a fost publicată Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023. Mai jos vom prezenta succint cele mai importante modificări:
-
Procedura aplicabilă beneficiarilor privaţi pentru atribuirea contractelor finanţate din fonduri europene
Ordinul nr. 82/2023 prevede aprobarea Procedurii aplicabile beneficiarilor privaţi pentru atribuirea contractelor de furnizare, de servicii sau lucrări finanţate din fonduri europene dedicate afacerilor interne 2021 – 2027. Procedură se aplică numai pentru cheltuielile care sunt finanţate pe baza costului real, conform prevederilor regulilor de eligibilitate, ghidurilor aferente apelurilor şi/sau contractului de finanţare, după caz.
-
Lista proiectelor de Hotărâri adoptate de Guvern!
Guvernul a publicat lista proiectelor de Hotărâri adoptate de Guvern în ultima sa ședință:
-
Consumul de alcool sau de alte substanţe psihoactive ulterior producerii unui accident de circulaţie se pedepsește cu închisoarea!
În Monitorul Oficial nr. 616/2023 a fost publicată Legea nr. 200/2023 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum şi a altor acte normative. Conform noutăților se introduce infracțiunea de consumul de alcool sau de alte substanţe psihoactive ulterior producerii unui accident de circulaţie.
-
Ce aduce nou Legea învăţământului superior?
În Monitorul Oficial nr. 614/2023 a fost publicată Legea învăţământului superior nr. 199/2023. Legea asigură cadrul legal pentru exercitarea, în instituţiile de învăţământ superior, sub autoritatea statului român, a procesului de educaţie, cercetare şi formare continuă şi reglementează structura, organizarea şi funcţionarea învăţământului superior din România, statutul personalului din învăţământul superior, precum şi cadrul legal…
-
Schemă de ajutor de minimis în vederea tranziţiei către economia circulară
Ordonanța nr. 27/2022 privind reglementarea unor măsuri financiare prin instituirea schemei de ajutor de minimis în vederea tranziţiei către economia circulară a fost aprobată de Legea nr. 197/2023 publicată în Monitorul Oficial nr. 612/2023.
-
Personalul din sistemul sanitar va beneficia de o indeminazație începând cu luna august!
În Monitorul Oficial nr. 603/2023 a fost publicată OUG nr. 63/2023 care prevede stabilirea unor măsuri la nivelul structurii organizatorice aferente unităţilor sanitare, precum şi stabilirea unor măsuri privind salarizarea personalului din sistemul sanitar public şi pentru completarea unor acte normative în domeniul sănătăţii şi în domeniul fiscal.
-
Ajutor de stat în sectorul creşterii animalelor
O nouă schemă de ajutor de stat în sectorul creşterii animalelor a fost instituită de OUG nr. 61/2023. Ajutoarele de stat sunt furnizate sub formă de servicii subvenționate microîntreprinderilor, întreprinderilor mici și mijlocii, respectiv, întreprinderilor individuale și familiale, persoanelor fizice autorizate, persoanelor fizice care dețin atestat de producător, după caz, precum și persoanelor juridice care…
-
Au fost luate măsuri cu caracter temporar de combatere a creşterii excesive a preţurilor
În Monitorul Oficial nr. 602/2023 prevede OUG nr. 67/2023 prevede instituirea unei măsuri cu caracter temporar de combatere a creşterii excesive a preţurilor la unele produse agricole şi alimentare. Actul normativ aprobat limitează adaosurile comerciale practicate în procesarea și comercializarea unor produse alimentare esențiale, cu scopul de a stopa creșterea prețurilor pentru aceste categorii de…