-
Cumpărarea autovehiculelor electrice și a celor de tip hibrid este stimulată. Află, acum, în ce mod!
Mai e apă multă de curs pe Dunăre, până când pe șoselele României vor predomina automobilele ecologice. Oferta de autovehicule electrice sau hibride nu surprinde prin diversitate; electricele au o autonomie redusă și deseori, un preț cam piperat. Ca s-o spunem pe cea dreaptă, românul de rând nu se prea dă în vânt nici după…
-
Dreptul la un apărător ales în cazul persoanelor juridice este o obligaţie?
Decizia nr. 192 din 7 aprilie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 84 alin. (2) din Codul de procedură civilă a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 407/30.05.2016. Sesizarea vine din partea Curţii de Apel Timişoara care susţine neconstituţionalitatea dispoziţiilor prevăzute mai sus. Excepţia pusă în atenţia Curţii Se susţine că art.…
-
Noi modificări privind măsurile de restituire a imobilelor preluate abuziv în perioada regimului comunist
A trecut mai bine de un sfert de secol de când România s-a scuturat de jugul comunist și toată lumea a sperat că nedreptățile îndurate în toți acei ani vor fi reparate prin legile care se vor adopta. Aparent legiuitorul a creat cadrul legislativ pentru a putea fi restituite, în natură sau în echivalent, imobilele…
-
Excepţia conexităţii în opinia Curţii Constituţionale
Conform legislaţiei în vigoare, pentru asigurarea unei bune judecăţi, în primă instanţă, există posibilitatea conexării mai multor procese. Conexarea este posibilă dacă între procese există o anumită identitate, sunt aceleaşi părţi sau chiar împreună cu alte părţi şi al căror obiect şi cauză au între ele o strânsă legătură. Excepţia conexităţii îşi găseşte temeiul de…
-
Ai suferit un prejudiciu în urma procedurii de atribuire a achizițiilor publice? Iată ce ai de făcut!
De fiecare dată va exista tabăra celor mulțumiți de un rezultat și a celor nemulțumiți care se vor considera prejudiciați că au fost dați la o parte și vor încerca prin orice metode să își caute dreptatea și să încerce să recupereze paguba ce li s-a produs. Un domeniu în care mulți rămân în tabăra…
-
A fost aprobat ghidul de finanțare a Programului de stimulare a înnoirii parcului auto național!
Unii români au mania mașinilor de lux. Ele pot fi și uzate… dacă altfel nu se poate! Contează mai puțin că „mașinuța” nou-achiziționată are deja peste 350.000 de kilometri parcurși (o nimica toată, ca de-aici la Lună) și că se află la al nouălea stăpân. Important e că „limuzina” – musai de proveniență teutonă, a…
-
Punerea în libertate a inculpatului minor
Decizia Curţii Constituţionale nr. 156/2016, privind art. 399 alin. 3 lit.d) C. procedură penală, a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 398/25.05.2016. Articolul invocat în excepţie face referire la dispoziţiile privind măsurile preventive, şi anume încetarea de drept a acestei măsuri. Excepţia supusă atenţiei Curţii Analizând dispoziţiile art. 399 alin. 3 lit.d) C.p.p care prevede…
-
A fost publicată noua lege a concesiunilor de lucrări și de servicii! Ce beneficii oferă?
Stabilitate și predictibilitate! Sunt două mari dorințe pe care orice întreprinzător le nutrește cu privire legislația care i se aplică, pe termen mediu și lung. Observația este valabilă în domeniul achizițiilor publice, însă și pentru acele raporturi în care o entitate contractantă îi încredințează unui operator economic fie executarea de lucrări, fie prestarea unor servicii,…
-
Noutăți privind achizițiile sectoriale!
Prezenta lege a luat naștere ca urmare a obligației de a fi transpusă în legislația națională o directivă europeană care reglementează procesul de achiziție în anumite domenii specifice de activitate. Deși au trecut mai bine de 2 ani de când directiva a fost adoptată, România a elaborat și publicat legea corespunzătoare în Monitorul Oficial 391…