-
Sancţionarea concursului de infracţiuni. Motiv de invocare a unei excepţii de neconstituţionalitate
În legislaţie este prevăzută noţiunea de concurs de infracţiuni. Acesta intervine în cazul în care două sau mai multe infracţiuni au fost săvârşite de aceeaşi persoană, prin acţiuni sau inacţiuni distincte, înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna din ele precum şi atunci când una dintre infracţiuni a fost comisă pentru săvârşirea sau ascunderea…
-
În ce condiții se acordă accesul la dosarul aflat pe rolul Consiliului de Concurență?
În practică, s-a dovedit că, “concurența este tot ceea ce clientul dumneavoastră potențial este susceptibil să cumpere din altă parte decât de la dumneavoastră” (Don Cooper) și că „suprizele făcute de concurență pot scoate o firmă de pe piață”. (Michel Esposito) Pentru a evita practicile comerciale ilicite, a fost creat Consiliul Concurenței ca for care…
-
Abuzul în serviciu curat neconstituțional, doar parțial!
În ultima vreme, infracțiunea de abuz în serviciu a generat un val de arestări fiind fapta care i-a lipsit de libertate pe mulți funcționari publici, motivele care au stat la baza arestării lor fiind determinate de modul diferit de interpretare a textului de lege. Modul în care a fost redactat textul din Codul penal a…
-
Cum trebuie revizuită calitatea activității de audit financiar? Așa cum prevăd noile norme!
Meseria este brățară de aur. O brățară poate fi și de platină, dar dacă nu-i purtată cum se cuvine, cu demnitate și doar de către cine trebuie, într-atât îi poate scădea valoarea în ochii privitorului, încât poate părea o simplă tinichea. Un proverb din îndepărtatele ținuturi ale Chitaiului spune că plăcerea exercitării meseriei conduce la…
-
Dispoziţiile privind executarea hotărârilor judecătoreşti referitoare la minori sunt constituţionale?
Executarea hotărârilor judecătoreşti referitoare la minori este reglementată în art. 910-914 din Codul de procedură civilă. Aceste dispoziţii sunt aplicabile în cazul măsurilor privitoare la minori prevăzute într-un titlu executoriu, cum sunt stabilirea locuinţei minorului, darea în plasament, înapoierea minorului de către persoana care îl ţine fără drept, exercitarea dreptului de a avea legături personale…
-
Ştiţi care este procedura în exercitarea dreptului de petiţionare şi la corespondenţă a persoanelor deţinute?
Mircea Eliade spunea că `Libertatea înseamna, înainte de toate, autonomie, certitudinea că eşti bine înfipt în realitate, în viaţă, iar nu în spectre sau dogme. Dar libertatea nu înseamna libertinaj, libertatea instinctelor oarbe, trăirea în hazard şi în eventual`. Se spune că nu apreciezi libertatea pe care o deţii decât atunci când nu mai dispui de…
-
Condiţiile pronunţarii unei chestiuni prealabile
După intrarea în vigoare a noului Cod penal mai multe probleme juridice şi-au găsit rezolvare prin sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru a se pronunta asupra unor chestiuni prealabile. Instituţia care a avut nevoie de cele mai multe lămuriri a constituit-o aplicarea legii penale mai favorabile. Trebuie să specificăm faptul că Înalta Curte…
-
Ştii care sunt atribuţiile şi cum este organizată Direcţia Secretariat General din cadrul MAI?
În Monitorul Oficial nr. 547/2016 a fost publicat Ordinul nr. 108/2016 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Direcţiei secretariat general din cadrul Ministerului Afacerilor şi Internelor. Potrivit ştirilor juridice, Direcţia Secretariat General şi Protocol a Ministerului Afacerilor Interne este unitatea de specialitate a Aparatului Central care asigură derularea operaţiunilor tehnice privind primirea, evidenţa, trierea, repartizarea,…
-
Este constituţională prevederea conform căreia se restituie doar jumătate din taxa judiciară de timbru achitată?
Instituirea taxelor judiciare de timbru recurg din necesitatea asigurării pe de o parte, a unui echilibru corespunzător între eforturile bugetare de asigurare a unui serviciu public calitativ şi obligaţia cetăţeanului care foloseşte acest serviciu de a contribui la susţinerea costurilor, dar şi, pe de altă parte, a transparenţei aplicării normelor în materie implicând o evidenţă clară…