-
Procedura reducerii temporare a timpului de muncă a salariaţilor în contextul stării de alertă!
Legea nr. 58/2021 a aprobat Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 211/2020 privind prelungirea aplicării unor măsuri de protecţie socială adoptate în contextul răspândirii coronavirusului SARS – CoV – 2, precum şi pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 132/2020 privind măsuri de sprijin destinate salariaţilor şi angajatorilor în contextul situaţiei epidemiologice determinate de…
-
RIL admis. Interpretarea sintagmei “până la soluţionarea contestaţiei la executare”
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată pentru soluţionarea unui recurs în interesul legii. Obiectul sesizării priveşte interpretarea şi aplicarea neunitară a sintagmei «până la soluţionarea contestaţiei la executare» din cuprinsul dispoziţiilor art. 719 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în sensul de a stabili dacă suspendarea executării se dispune până la…
-
Dacă prejudiciul produs prin săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală este acoperit fapta nu se mai pedepseşte!
Deşi au fost aduse multe critici cu privire proiectul pedepsirii evaziunii fiscale cu amenda, Legea 55/2021 a modificat Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.
-
Românii pot investi în titluri de stat
În perioada 1-26 aprilie 2021, persoanele fizice rezidente pot subscrie pentru titluri de stat TEZAUR prin intermediul unităţilor operative ale Trezoreriei Statului şi prin subunităţile poştale ale C.N. Poşta Română S.A.. În Monitorul Oficial nr. 323/2021 a fost publicat Ordinul nr. 460/2021 privind prospectele de emisiune a certificatelor de trezorerie cu discont şi a obligaţiunilor…
-
Retrospectiva lunii martie 2021!
Legea privind reforma în domeniul sănătăţii a suferit modificări! – elaborat de Diana JitaruLegea privind reforma în domeniul sănătăţii a fost recent modificată de OUG nr. 12/2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 192/2021…
-
Noutăţi privind acordarea serviciilor medicale
În Monitorul Oficial nr. 322/2021 a fost publicată OUG nr. 20/2021 privind stabilirea unor măsuri în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate în contextul evoluţiei situaţiei epidemiologice.
-
Noutăţi. Procedura de conectare a aparatelor de marcat electronice fiscale
Ordinul nr. 438/2021 prevede aprobarea Procedurii de conectare a aparatelor de marcat electronice fiscale, definite la art. 3 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, la sistemul informatic naţional de supraveghere şi monitorizare a datelor fiscale al Agenţiei Naţionale de…
-
Ştiaţi că instanţa de judecată nu poate consfinţi acordul de mediere referitor la înţelegerea părţilor privind desfacerea căsătoriei?
Acest subiect, desfacerea căsătoriei prin acord de mediere, a constituit obiectul sesizării ÎCCJ cu un recurs în intersul legii în sensul de a stabili dacă instanţa de judecată poate lua act de acordul de mediere prin care părţile s-au înţeles cu privire la desfacerea căsătoriei şi la rezolvarea aspectelor accesorii divorţului.