-
Îndrumar metodologic privind modul de lucru pentru beneficiarii privaţi finanţaţi din Fondul pentru modernizare
Ordinul nr. 1561/2024 prevede aprobarea Îndrumarului metodologic privind modul de lucru pentru beneficiarii privaţi finanţaţi din Fondul pentru modernizare, care nu au obligaţia respectării prevederilor legale aplicabile în domeniul achiziţiilor publice/sectoriale.
-
Au fost aduse modificări în domeniul achiziţiilor publice!
În Monitorul Oficial nr. 483/2024 a fost publicată OUG nr. 52/2024 privind modificarea şi abrogarea unor prevederi din acte normative în domeniul achiziţiilor publice şi achiziţiilor sectoriale. Ordonanța de urgență vizează modificarea și completarea prevederilor legislației în domeniul achizițiilor publice și sectoriale, în scopul conformării la Scrisoarea de punere în întârziere transmisă de Comisia Europeană…
-
RIL admis. Competenţa materială de soluţionare a litigiilor privind executarea contractelor de achiziţii publice
Prin Decizia nr. 11/2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis un recurs în interesul legii privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 53 alin. (1) şi (11) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică.
-
ANAP organizează un program de perfecționare care se adresează aleșilor locali
Agenția Națională pentru Achiziții Publice (ANAP) și Institutul Național de Administrație (INA) continuă programul de perfecționare profesională în domeniul achizițiilor publice, organizat în cadrul proiectului „Sprijin în implementarea SNAP prin consolidarea capacității administrative a ANAP și a autorităților contractante” – SIPOCA/SMIS2014+ 625/126949.
-
Agenția Națională de Integritate a analizat peste cinci mii de proceduri de achiziție publică
În perioada aprilie – iunie 2023, Agenția Națională de Integritate a analizat prin intermediul sistemului informatic PREVENT în vederea prevenirii conflictului de interese, un număr de 5.079 proceduri de achiziție publică.
-
Procedura aplicabilă beneficiarilor privaţi pentru atribuirea contractelor finanţate din fonduri europene
Ordinul nr. 82/2023 prevede aprobarea Procedurii aplicabile beneficiarilor privaţi pentru atribuirea contractelor de furnizare, de servicii sau lucrări finanţate din fonduri europene dedicate afacerilor interne 2021 – 2027. Procedură se aplică numai pentru cheltuielile care sunt finanţate pe baza costului real, conform prevederilor regulilor de eligibilitate, ghidurilor aferente apelurilor şi/sau contractului de finanţare, după caz.
-
Strategia naţională în domeniul achiziţiilor publice 2023 – 2027
Hotărârea nr. 554/2023 prevede aprobarea Strategiei naţionale în domeniul achiziţiilor publice 2023 – 2027. Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice, ministerele şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale au obligaţia de a duce la îndeplinire acţiunile specifice domeniului lor de activitate prevăzute în Planul de acţiune care face parte integrantă din Strategia naţională în…
-
Măsuri speciale pentru atribuirea contractelor în cazul proiectelor de producţie a energiei cu emisii reduse de carbon
Legea nr. 100/2023 prevede aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 54/2022 pentru completarea Legii nr. 99/2016 privind achiziţiile sectoriale.
-
Ordonatorii de credite din sistemul național de apărare pot utiliza fonduri publice pentru achiziții de bunuri!
OUG nr. 17/2023 prevede modificarea art. 34 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal – bugetare.