-
Cazurile de invocare a contestaţiei la executarea hotărârii penale în opinia Curţii Constituţionale
În acele situaţii în care executarea hotărârii penale nu este conformă procedurii penale a fost instituită instituţia contestării la executare. Scopul acesteia este înlăturarea efectelor negative ale executării unei hotărâri penale în alte condiţii decât cele legale. În legislaţie, cadrul legal al acestei instituţii îl reprezintă art. 598 C. de procedură penală iar conform acestuia…
-
Noi reglementări privind furnizarea gazelor naturale
Furnizarea gazelor naturale la consumatori trebuie să respecte normele privind condiţiile de furnizare, drepturile şi obligaţiile părţilor contractante ale contractului de furnizare a gazelor naturale, facturarea serviciilor, intreruperea, limitarea furnizării şi alimentării cu gazele naturale. În data de 07.07.2016 a fost publicat în Monitorul Oficial, Ordinul 29/2016 pentru aprobarea Regulamentului privind furnizarea gazelor naturale la…
-
Avizul de amplasament necesar racordării la o reţea are o nouă reglementare
Conform legislatiei avizul de amplasament este răspunsul scris al operatorului de rețea la cererea unui solicitant, în care se precizează punctul de vedere față de propunerea de amplasament a obiectivului solicitantului referitor la îndeplinirea condițiilor de coexistență a obiectivului cu rețelele electrice ale operatorului. Metodologiei pentru emiterea avizelor de amplasament de către operatorii de reţea…
-
Taxa judiciară de timbru în cazul plângerii împotriva procesului verbal de constatare a contravenţiei
Contravenţia este una dintre cele mai întâlnite fapte. Aceasta prezintă un pericol social mai redus decât infracţiunea şi este prevăzută şi sancţionată ca atare prin lege, ordonanţă, prin hotărâre a Guvernului sau după caz de către autorităţile competente din cadrul primăriilor. Legislaţia prevede în art. 36 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor…
-
Purtarea centurii de siguranţă, o obligaţie sau o necesitate?
Centura de siguranţă salvează vieţi, iar în ultimul timp s-a pus accentul pe purtarea acesteia în timpul deplasării cu autovehiculul. Românii au un obicei prost de a nu purta centura de siguranţă iar acesta este şi motivul pentru care s-a recurs la amenzi usturătoare. De multe ori accidentele grave au loc nu ca urmare a…
-
Renunţarea la urmărirea penală între constituţionalitate şi neconstituţionalitate
Instituţia renunţării la urmărirea penală este o instituţie nouă introdusă prin prevederile Noului Cod de procedură penală, reglementată de art. 318. Această instituţie a făcut obiectul a numeroase interpretări şi nu puţini au fost cei care au afirmat că aceasta nu este în conformitate cu dispoziţiile constituţionale. Renunţarea la urmărirea penală a fost gândită ca…
-
Implicaţiile hotărârii preliminare asupra legislaţiei statelor membre
Procedura trimiterii preliminare are o importanţă crucială pentru făurirea şi dezvoltarea dreptului comunitar deoarece jurisprudenţa creată în această procedură de către Curtea de Justiţie a UE a fundamentat şi afirmat constant principiile dreptului UE precum supremaţia dreptului comunitar, efectul direct, subsidiaritatea şi proporţionalitatea. Ce reprezintă trimiterea preliminară? Trimiterea preliminară reprezintă un mecanism fundamental al dreptului…
-
Este constituţională plata taxei de timbru în cazul cererii de reexaminare pentru amânarea procesului?
Taxele judiciare de timbru au ca scop necesitatea asigurării, pe de o parte, a unui echilibru corespunzător între eforturile bugetare de asigurare a unui serviciu public calitativ şi obligaţia cetăţeanului care foloseşte acest serviciu de a contribui la susţinerea costurilor, dar şi, pe de altă parte, a transparenţei aplicării normelor în materie implicând o evidenţă…
-
Normele generale şi specifice privind activităţile în domeniul jocurilor de noroc au fost publicate în Monitorul Oficial
Jocurile de noroc crează dependenţă pentru cei care le practică. Dependenţă care aduce fonduri bugetului statului prin impozitele pe care le încasează de la operatorii economici. Aceştia din urmă trebuie să respecte o serie de reguli prevăzute în legislaţia românescă, care poate fi consultată pe portalele juridice, pentru a obţine licenţa şi autorizaţia de funcţionare.…
-
Ştii care sunt diferenţele dintre hotărârea prealabilă şi recursul în interesul legii?Prezentare comparată
Hotărârea prealabilă şi recursul în interesul legii sunt instituţii juridice care garantează interpretarea unitară a legii. Legislaţia în vigoare, reglementează cele două instituţii este Capitolul VI din C. procedură penală iar justiţia are la dispoziţie cele doua instituţii care au un scop comun şi anume, acela de a asigura o practică judiciară unitară. Privire comparativă…