Author: Diana Jitaru

  • Contestaţia în anulare. Partea interesată nu a invocat nelegala citare în cursul procesului

    În cazul procesului civil hotărârile definitive pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata. Potrivit legislaţiei, art. 503 C. de procedură civilă, se specifică expres cele menţionate mai sus, însă întrebarea la care dorim să…

  • Caz practic. Deducerea arestului la domiciliu din perioada privării de libertate

    Potrivit legislaţiei, statul membru care a emis un mandat european de arestare este obligat să examineze, în scopul computării detenției executate în statul membru de executare, dacă măsurile adoptate în privința persoanei în cauză în acest din urmă stat au un efect privativ de libertate. Astfel, arestul la domiciliu de nouă ore pe zi însoțit de monitorizare prin…

  • Între România şi Republica Moldova a intervenit un acord de protecţie a informaţiilor

    Colaborarea permanentă cu alte state se manifestă şi prin schimbul reciproc de informaţii clasificate ce implică obligaţia statelor primitoare de a asigura protecţia informaţiilor clasificate ale statelor emitente pe baza unor principii de securitate stabilite de coomun acord, recunoaşterea reciprocă a certificatelor de securitate emise cu respectarea reglementărilor naţionale ale părţilor, soluţionarea cazurilor de compromitere…

  • Noi modificări aduse reglementării care prevede autorizarea operatorilor economici

    Operatorii economici care desfăşoară activităţi de reparaţii,  de reglare, de modificări constructive, de reconstrucţie a vehiculelor rutiere, precum şi de dezmembrare a vehiculelor scoase din uz, necesită să fie autorizaţi conform legii. Legislaţia în domeniu o constituie, Ordinul nr. 2131/2005 pentru aprobarea Reglementărilor privind autorizarea operatorilor economici care desfăşoară activităţi de reparaţii, de întreţinere, de…

  • Ce decizii pot fi atacate cu recurs în casaţie?

    Conform legislaţiei se poate sesiza Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu un recurs în casaţie pentru a se stabili conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Astfel, pot fi atacate cu recurs în casaţie deciziile pronunţate de curţile de apel, ca instanţe de apel, cu excepţia deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor.…

  • Acţiunea în regres a angajatorului pentru recuperarea pagubei produse de angajat

    Conducătorii auto care efectuează operaţiuni de transport rutier trebuie să respecte anumite reguli privind perioadele de conducere, pauzele şi perioadele de odihna, reguli care sunt reglementate de Ordonanţa nr. 37/2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele şi perioadele de odihnă ale conducătorilor auto şi utilizarea aparatelor de înregistrare a activităţii…

  • A fost modificat Regulamentul privind veniturile Autorităţii de Supraveghere Financiară

    Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) contribuie la consolidarea unui cadru integrat de funcţionare şi supraveghere a pieţelor financiare non-bancare, a participanţilor şi operaţiunilor pe aceste pieţe şi are ca obiective asigurarea stabilității, competitivității și bunei functionări a piețelor de instrumente financiare, promovarea încrederii în aceste piețe și în investițiile în instrumente financiare, precum și asigurarea protecției…

  • Momentul procesual până la care se face dovada cheltuielilor de judecată. Caz practic

    Conform legislaţiei în vigoare partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei.  Textul de lege menţionat anterior, art. 452 C. procedură civilă, impune ca dovezile privind cheltuielile de judecată efectuate să fie depuse la dosarul cauzei…

  • Sectorul pomicol este susţinut prin ajutoare de minimis

    Statul român îşi propune să susţină în continuare dezvoltarea regională în sectorul pomicol prin  acordarea de ajutoare de minimis. Obiectivul schemei de ajutor este de a sprijini întreprinderile în realizarea de produse noi, cu valoare adăugată, fără a afecta însă concurenţa pe piaţa internă şi comerţul intracomunitar într-o măsură contrară interesului comun. Scopul acesteia fiind acordarea de…

  • Suspendarea calităţii de avocat în caz de neplată a contribuţiilor profesionale

    Activitatea avocaţilor este supusă Legii nr. 51/1995 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat. În legea menţionată se prevăd şi sancţiunile nerespectării dispoziţiilor legislative şi anume încetarea şi suspendarea calităţii de avocat, stabilind şi cazurile în care se dispun. Aceste dispoziţii au constituit motiv de invocare a unei excepţii de neconstituţionalitate. Care au fost motivele…