Author: Diana Jitaru

  • Noţiunea de obligaţie fiscală în opinia Curţii Constituţionale

    Evaziunea fiscală este un fenomen des întâlnit în zilele noastre. Autorităţile încearcă stoparea acestuia însă constituie o sursă inepuizabillă pentru organele abilitate a o sancţiona. Potrivit legislaţiei, art. 9 alin. 1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial nr. 672/2005, care poate fi consulată pe portalele juridice,…

  • Calitatea procesuală pasivă a Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară

    Legislaţia prevede în materia cadastrului şi a publicităţii imobiliare că în cazul în care registratorul constată că actele depuse în justificarea cererii de înscriere în cartea funciară, precum şi aceasta din urmă nu întrunesc condiţiile de formă cerute de lege pentru validitatea acestora, cererea se respinge printr-o încheiere motivată. Împotriva acestei încheieri se poate face plângere…

  • Perioada facultăţii, perioadă asimilată stagiului de cotizare la pensie

    După cum ştim dintr-un articol publicat anterior, se consideră perioadă asimilată în sistemul de pensii perioada în care s-au urmat cursurile de zi ale învăţământului universitar. Potrivit legislaţiei actualizate, art. 49 alin. 1 din Legea nr. 263/2010, publicată în Monitorul Oficial nr. 852/2010, în sistemul public de pensii se asimilează stagiului de cotizare şi perioadele…

  • Declaraţia 394. Când trebuie completată şi depusă?

    Declaraţia 394 folosită de firme atunci când declară livrările şi achiziţiile pe teritoriul naţional a suferit modificări. Cele mai recente modificări legislative se regăsesc prevăzute în Ordinul nr. 2328/2016 publicat în Monitorul Oficial nr. 601/2016 şi Ordinul nr. 2264/2016 publicat în Monitorul Oficial nr. 578/2016.

  • Caz de inadmisibilitate a unei excepţii de neconstituţionalitate

    În legislaţie se prevede că în factura de energie electrică transmisă consumatorilor finali valoarea certificatelor verzi se facturează separat faţă de tarifele/preţurile pentru energia electrică. Această valoare reprezintă produsul dintre valoarea cotei anuale obligatorii de achiziţie de certificate verzi estimate, cantitatea de energie electrică facturată şi preţul certificatelor verzi, calculat ca preţ mediu ponderat al tranzacţiilor din…

  • Numirea judecătorilor la Curtea Constituţională. Condiţii

    Ca o noutate juridică mandatul multor judecători de la Curtea Constituţională a încetat recent iar în locul acestora au fost numiţi noi judecători. Modul de numire a unora dintre ei a constituit şi motiv de sesizare a Curţii cu excepţii de neconstituţionalitate. Prin Decizia nr. 475/2016 publicată în Monitorul Oficial nr. 602/2016 a fost soluţionată…

  • Raportarea obligatorie a evenimentelor de aviaţie civilă

    Prin contribuţia recunoscută pe plan internaţional, aviaţia românească a câştigat un loc distinct în domeniul aeronauticii mondiale. Din acest motiv a apărut necesitatea creerii unui cadru de reglementare care să vină în sprijinul dezvoltării activităţilor aeronautice civile desfăşurate pe teritoriul României, astfel încât acestea să se înscrie în tendinţele internaţionale ale timpului. Recent a fost publicat…

  • Infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat. Elemente constitutive

    Legislaţia, art. 367 C. penal, prevede că iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. În cazul în care infracţiunea care intră în scopul grupului infracţional organizat este sancţionată de…

  • Promisiunea de vânzare-cumpărare trebuie să îmbrace forma autentică?

    Promisiunea de vânzare este un contract care constă în promisiunea proprietarului bunului de a-l vinde unui eventual cumpărător, care îşi rezervă facultatea de a-şi manifesta ulterior, de regulă înăuntrul unui termen, consimţământul de a-l cumpăra. Promisiunea de vânzare este un contract unilateral care creează obligaţii numai pentru una dintre părţi, şi anume pentru promitent. Promisiunea unilaterală…

  • Dreptul de retenţie are existenţă autonomă sau este accesoriu raportului juridic principal?

    Dacă ne raportăm la legislaţia actuală există un aşa anumit drept de retenţie care îşi găseşte reglementarea în art. 2495 – 2499 C. civil. Ce prevede acesta? Dreptul de retenţie prevede faptul că cel care este dator să remită sau să restituie un bun poate să îl reţină cât timp creditorul nu îşi execută obligaţia sa…