Contractele de muncă pe perioadă determinată au un regim special în ceea ce priveşte prelungirea lor. Legislaţia prevede că acesta poate fi prelungit şi după expirarea termenului iniţial, cu acordul scris al părţilor, pentru perioada realizării unui proiect, program sau unei lucrări. Iar între aceleaşi părţi se pot încheia succesiv cel mult 3 contracte individuale de muncă pe durată determinată.

Ne dorim să analizăm cum interpretează Curtea de Justiţie a Uniunii Europene un asemenea caz şi în cele ce urmează vom prezenta un caz practic.

Doamna Maria Elena Pérez López a fost recrutată ca asistentă medicală la spitalul universitar din Madrid pentru perioada cuprinsă între 5 februarie și 31 iulie 2009. Numirea sa a fost justificată prin „prestarea anumitor servicii cu caracter temporar, conjunctural sau extraordinar ”. Numirea doamnei Pérez Lopéz a fost reînnoită în șapte rânduri, prin intermediul unor contracte cu durată determinată (CDD) redactate de fiecare dată în mod identic. Cu puțin timp înainte de expirarea ultimului său contract în martie 2013, administrația i-a comunicat că urma să fie numită din nou, astfel încât aceasta a lucrat fără întrerupere pentru spital între februarie 2009 și iunie 2013. În paralel, doamna Pérez López a fost informată că raportul său de muncă va înceta ulterior. Doamna Pérez López a formulat o acțiune împotriva deciziei de încetare a raportului de muncă. În opinia sa, numirile sale succesive nu aveau ca obiect să răspundă unei necesități conjuncturale sau extraordinare a serviciilor de sănătate, ci corespundeau, în realitate, unei activități permanente. Sesizat cu această acțiune, Juzgado de la Contencioso Administrativo n° 4 de Madrid (Tribunalul de Contencios Administrativ nr. 4 din Madrid, Spania) solicită Curții de Justiție să stabilească dacă reglementarea spaniolă care permite reînnoirea CDD în domeniul serviciilor de sănătate este contrară Acordului-cadru cu privire la munca pe durată determinată, încheiat la 18 martie 1999 anexat la Directiva 1999/70/CE (acord întemeiul căruia statele membre trebuie să introducă măsuri pentru a preveni abuzurile care rezultă din folosirea de CDD succesive și pentru a evita astfel o situație de precaritate a salariaților). Mai precis, această instanță are îndoieli cu privire la motivele obiective care pot justifica reînnoirea unor astfel de contracte.

Potrivit ştirilor juridice, Curtea decide că dreptul Uniunii se opune unei reglementări naționale care permite reînnoirea de contractelor de muncă pentru acoperirea nevoilor provizorii de personal, în condițiile în care, în realitate, nevoile respective sunt permanente.

Trebuie să avem în vedere că acordul-cadru impune statelor membre să reglementeze în legislația lor, pentru a preveni folosirea abuzivă de contracte de muncă pe perioadă determinată, cel puțin unul dintre următoarele trei aspecte prin orice mijloace la alegerea lor : 1) motive obiective care să justifice reînnoirea contractului, 2) durata totală maximă pe care astfel de contracte pot fi încheiate succesiv și 3) numărul de reînnoiri posibile ale unor astfel de contracte. Mai mult Curtea a decis că reglementarea în cauză, întrucât permite reînnoirea de contracte de muncă pe durată determinată, pentru a acoperi nevoi permanente și durabile în pofida existenței unui deficit structural de posturi, este contrară acordului-cadru.