Funcţionarul public răspunde disciplinar pentru faptele desfăşurate în timp exercitării activităţiii. Odată cu răspunderea disciplinară se instituie şi răspunderea civilă, atât pentru pagubele produse cu vinovăţie patrimoniului autorităţii sau instituţiei publice în care funcţionează cât şi pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit.
Art. 85 din Legea nr. 188/1999 prevede că repararea pagubelor aduse autorităţii sau instituţiei publice în situaţiile se dispune prin emiterea de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice a unui ordin sau a unei dispoziţii de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, sau, după caz, prin asumarea unui angajament de plată, iar în cazul în care există o hotărâre judecătoarescă, pe baza acesteia.
Potrivit ultimelor noutăţi legislative, acest artiol a făcut obiectul unei excepţii de neconstituţionalitate.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate s-a susţinut că dispoziţiile de lege criticate impun ca repararea pagubei aduse autorităţii sau instituţiei publice să se dispună doar prin emiterea unui ordin sau a unei dispoziţii de imputare, fără a se da posibilitatea instituţiei sau autorităţii publice de a obţine repararea pagubei cu concursul direct al instanţei de judecată.
Deşi prevederile art. 85 din Legea nr. 188/1999 instituie o modalitate rapidă de reparare a pagubelor aduse instituţiei sau autorităţii publice de către funcţionarii publici, se ajunge în situaţia critică şi injustă ca instituţiile şi autorităţile publice să nu mai poată recupera pagubele, dacă nu s-a emis un ordin sau o decizie de imputare în 30 de zile de la constatarea pagubei, paguba rămânând în sarcina instituţiei publice respective, deoarece instanţele de judecată resping ca inadmisibile cererile de reparare a pagubei de la funcţionarii publici cărora nu li s-a emis un ordin sau o decizie de imputare a pagubei.
Aceste soluţii ale instanţelor nu fac decât să îngrădească instituţiile şi autorităţile publice în repararea pagubelor cauzate de către funcţionarii publici, spre deosebire de alte instituţii sau societăţi private ori publice care au această posibilitate de a se adresa instanţelor judecătoreşti, în cadrul termenului general de prescripţie, în vederea reparării pagubelor de la angajaţi.
Aşadar, dispoziţiile de lege criticate contravin art. 21 din Constituţie, privind accesul liber la justiţie, deoarece orice condiţionare a acestui drept fundamental reprezintă o nesocotire a Constituţiei şi a standardelor internaţionale, în orice democraţie reală. Invocă în acest sens doctrina referitoare la dreptul de acces efectiv şi concret la instanţe.
Curtea Constituţională a reţinut că textul criticat pentru neconstituţionalitate nu încalcă dreptul autorităţii sau al instituţiei publice de a-şi reîntregi patrimoniul, în cazul angajării răspunderii civile a funcţionarului public, ci prevede o procedură specială, mai facilă, în acest scop. Totodată, Curtea a observat că, prin textul criticat, numai în cazul pagubelor produse patrimoniului autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea funcţionarul public, precum şi în cazul nerestituirii în termenul legal a sumelor acordate necuvenit este prevăzută, pentru autoritatea publică, calea emiterii unui ordin sau unei dispoziţii de imputare sau, după caz, a asumării de către cel în cauză a unui angajament de plată.
Aceasta este o modalitate specifică, mult simplificată şi operativă, de acoperire a unui prejudiciu, explicabilă prin raportul specific de autoritate existent între conducătorul autorităţii sau al instituţiei publice şi funcţionarul supus rigorilor unui statut special, care îl deosebeşte de persoana angajată în baza unui contract de muncă.
Prin urmare nu se poate reţine încălcarea dreptului privind liberul acces la justiţie, soluţie regăsită în Decizia nr. 577/2017 publicată în Monitorul Oficial nr. 986/2017.