Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.
Obiectul contestaíei în anulare, art. 503 alin. 3) C. procedură civilă, a constituit potrivit ultimelor noutăţi legislative subiectul unei excepţii de neconstituţionalitate fiind sesizată Curtea Constituţională.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate s-a susţinut că egalitatea părţilor în procesul civil semnifică faptul că acestea au dreptul să beneficieze de drepturi procesuale egale, în raport cu cauza concretă dedusă judecăţii. Or, prevederile legale criticate nu cuprind o normă de trimitere la art. 503 alin. (2) pct. 3 din Codul de procedură civilă, astfel încât contestaţia în anulare nu poate fi exercitată împotriva hotărârilor instanţelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs, dacă în acestea instanţa a omis să cerceteze vreunul din motivele invocate de apelant.
Se arată că există o categorie de hotărâri, pronunţate în apel, care sunt definitive şi nu pot fi atacate cu recurs, iar în conformitate cu prevederile legale criticate, aceeaşi categorie de hotărâri nu este inclusă în sfera de aplicare a prevederilor art. 503 alin. (2) pct. 3 din Codul de procedură civilă, nefiind astfel recunoscut dreptul destinatarilor normelor procesuale de a le ataca, pentru motivul omiterii cercetării de către instanţă a unui motiv invocat în cadrul apelului, nici pe calea recursului, nici pe calea contestaţiei în anulare.
Se mai susţine că, în acest context, se creează o discriminare între destinatarii normei procesuale civile, între persoanele care au la dispoziţie patru cicluri procesuale, pe de o parte, şi, pe de altă parte, persoanele care pot parcurge doar două cicluri procesuale, respectiv hotărârile pronunţate pot fi atacate numai prin intermediul unei căi ordinare de atac, fiind excluse căile extraordinare de atac.
Curtea Constituţională a reţinut că a statuat că textul de lege criticat extinde obiectul contestaţiei în anulare speciale şi la hotărârile instanţelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs şi prevede, astfel, că dispoziţiile alin. (2) pct. 1, 2 şi 4 din acest articol se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanţelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs.
Exceptarea de la aplicarea alin. (2) pct. 3, în ipoteza hotărârilor instanţelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs, a avut în vedere faptul că motivul contestaţiei în anulare specială – omisiunea cercetării unui motiv de casare – priveşte exclusiv hotărârile instanţelor de recurs, cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai pentru motivele de casare expres şi limitativ prevăzute la art. 488 din Cod. Or, apelul este o cale de atac ordinară şi devolutivă – prin care se rejudecă în fond cauza – spre deosebire de recurs, care are caracter nedevolutiv în configuraţia actualului Cod de procedură civilă.
Fiind o cale de atac ordinară, legea nu stabileşte în mod expres motivele pentru exercitarea apelului şi, prin urmare, acesta poate fi formulat pentru orice motiv de netemeinicie sau de nelegalitate a hotărârii atacate, precum şi pentru oricare din motivele pe care legea le prevede pentru exercitarea căilor extraordinare de atac.
În concluzie, Curtea a reţinut că lipsa posibilităţii de a exercita contestaţia în anulare pentru omisiunea instanţei de apel de a cerceta “un motiv de casare” este o consecinţă firească a caracterului ordinar şi devolutiv al apelului, fără a aduce atingere principiului egalităţii în faţa legii şi accesului liber la justiţie.
Astfell, excepţia de neconstituţionalitate a fost respinsă, prin Decizia nr. 646/2017 publicată în Monitorul Oficial nr. 63/2018.