Asistentul maternal profesionist este persoana fizică, atestată in condiţiile legii, care asigură prin activitatea pe care o desfăşoară la domiciliul său, creşterea, ingrijirea şi educarea, necesare dezvoltării armonioase a copiilor pe care ii primeşte in plasament.
Dat fiind specificul acestei activităţi de-a lungul timpului au intervenit mai multe probleme cu privire la acordarea concediului de odihnă asistentului maternal.
În acest sens, potrivit ştirilor juridice, a fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu un recurs în interesul legii.
Obiectul recursului în interesul legii
Ceea ce se urmăreşte prin procedura recursului în interesul legii este a se stabili dacă asistentul maternal profesionist, care asigură continuitatea activităţii desfăşurate şi în perioada efectuării concediului de odihnă, este îndreptăţit la plata unei despăgubiri egale cu indemnizaţia de concediu, atât pentru perioada anterioară datei de 3 octombrie 2013, când erau în vigoare dispoziţiile art. 10 alin. (1) lit. f) din Hotărârea Guvernului nr. 679/2003 privind condiţiile de obţinere a atestatului, procedurile de atestare şi statutul asistentului maternal profesionist, cât şi pentru perioada ulterioară datei de 3 octombrie 2013, când a intrat în vigoare Legea nr. 257/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului (Legea nr. 257/2013), fiind introdus art. 1091 alin. (3) lit. d) – devenit art. 122 alin. (3) lit. d) după republicarea Legii nr. 272/2004, respectiv dacă aceste dispoziţii legale sunt derogatorii de la obligativitatea efectuării în natură a concediului de odihnă, în sensul art. 1 alin. (2), art. 144 şi art. 149 din Codul muncii.
Practica judiciară
Într-o primă opinie, s-a apreciat că asistenţii maternali profesionişti, care au asigurat continuitatea activităţii desfăşurate şi pe perioada concediului de odihnă, sunt îndreptăţiţi la o despăgubire echivalentă indemnizaţiei de concediu de odihnă.
Prin urmare, la efectuarea concediului legal de odihnă al asistentului maternal profesionist nu sunt aplicabile dispoziţiile generale din art. 144 şi art. 149 din Codul muncii, ci dispoziţiile specifice derogatorii cuprinse în Legea nr. 272/2004. Asistenţii maternali, în considerarea principiului interesului superior al copilului [căruia i se subordonează cu prioritate toate prevederile legii şi orice act juridic emis sau, după caz, încheiat în acest domeniu, potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 272/2004]. precum şi a caracterului special al contractului, aferent protecţiei copilului, şi-au îndeplinit obligaţia stabilită prin dispoziţii legale, derogatorii de la dreptul comun, asigurând, în perioada efectuării concediului legal de odihnă, continuitatea activităţii desfăşurate.
Într-o altă opinie s-a apreciat că asistenţii maternali profesionişti, care au asigurat continuitatea activităţii şi în perioada concediului de odihnă, nu sunt îndreptăţiţi la o despăgubire echivalentă indemnizaţiei de concediu.
În argumentarea celei de-a doua orientări jurisprudenţiale s-a reţinut că pretenţiile asistenţilor maternali profesionişti sunt neîntemeiate faţă de prevederile Legii nr. 272/2004 şi ale Hotărârii Guvernului nr. 679/2003, care guvernează contractul de muncă încheiat de aceştia, scopul major al acestui contract special fiind interesul superior al copilului.
ÎCCJ a admis recursul în interesul legii
ICCJ a reţinut că dispoziţiile art. 1 alin. (2) din Codul muncii prevăd “Prezentul cod se aplică şi raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, numai în măsura în care acestea nu conţin dispoziţii specifice derogatorii”.
În raport cu aceste prevederi legale se impune a se preciza că activitatea specifică desfăşurată de asistentul maternal profesionist, reglementată prin acte normative aplicabile în domeniul protecţiei copilului, imprimă raporturilor de muncă dintre asistentul maternal şi angajator un caracter distinct faţă de raporturile generale de muncă, reglementate de Codul muncii.
În ceea ce priveşte raporturile de muncă desfăşurate de asistentul maternal profesionist se observă că acesta nu prestează munca “pentru un angajator”, în sensul general al termenului, ci angajatorul este determinat de către legiuitor ca fiind un serviciu public specializat pentru protecţia copilului/direcţia pentru protecţia copilului sau un organism privat acreditat, care are obligaţia supravegherii şi sprijinirii activităţii profesionale desfăşurate de asistentul maternal.
Pornind de la aceste elemente ce relevă caracterul special al raporturilor de muncă dintre asistentul maternal profesionist şi angajator, se constată că prevederile Codului muncii referitoare la programul de muncă şi timpul de odihnă ale angajatului trebuie coroborate cu reglementările legale aplicabile contractului de muncă cu caracter special, încheiat de asistentul maternal.
Prin urmare, având în vedere că nevoile copilului presupun un anumit grad de imprevizibilitate, nu se pot determina, cu exactitate, nici programul de lucru şi nici perioadele de repaus ale asistentului maternal, inclusiv cele de repaus anual, pe perioada concediului de odihnă.
Dreptul la concediul legal de odihnă al asistenţilor maternali nu este suprimat, ci doar adaptat, circumstanţiat la cerinţa asigurării continuităţii activităţii pe perioada acestuia, în raport cu principiul interesului superior al copilului, impus, conform art. 2 alin. (3) din Legea nr. 272/2004, în legătură cu drepturile şi obligaţiile ce revin părinţilor, altor reprezentanţi legali, precum şi altor persoane cărora copilul le-a fost plasat în mod legal.
Prin Decizia nr. 25/2018 publicată în Monitorul Oficial nr. 135/2019 ÎCCJ a reţinut că dispoziţiile art. 10 alin. (1) lit. f) din Hotărârea Guvernului nr. 679/2003 privind condiţiile de obţinere a atestatului, procedurile de atestare şi statutul asistentului maternal profesionist şi ale art. 122 alin. (3) lit. d) din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu derogă de la regula privind obligativitatea efectuării în natură a concediului de odihnă, reglementată de art. 1 alin. (2), art. 144 şi art. 149 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în situaţia în care asistentul maternal profesionist asigură continuitatea activităţii de creştere, îngrijire şi educare a copiilor în perioada respectivă, acesta nefiind îndreptăţit la plata unei despăgubiri echivalente cu indemnizaţia de concediu.
Prin urmare, asistentul maternal profesionist care asigură continuitatea activităţii desfăşurate şi în perioada efectuării concediului de odihnă nu este îndreptăţit la plata unei despăgubiri egale cu indemnizaţia de concediu, întrucât această modalitate de efectuare a concediului de odihnă, stipulată expres de prevederile legale naţionale incidente în materie, nu echivalează cu nerespectarea dreptului la concediu şi nu îi cauzează un prejudiciu, nefiind astfel îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale.