Hotărârile judecătorului pot schimba total viaţa justiţiabililor, atât a celor aflaţi în postura de a primi ceea ce le-a fost răpit ori ceea ce merită, cât şi a celor care trebuie să înapoieze ceea ce nu li se cuvine.

Din pricina acestei uriaşe responsabilităţi nu putem lua de pe stradă primul trecător, punându-l să decidă cu privire la destinele semenilor săi, să împartă dreptatea. Cine aplică şi traduce litera legii dispune de o mare putere, într-un stat care se doreşte a fi sau a deveni democratic.

Cu privire la politică se spune că „orice cap ridicat la putere devine pătrat”. Acesta, însă, e ultimul lucru pe care ni-l dorim de la magistraţii noştri. Cu toţii am vrea, în schimb, ca judecătorii noştri să fie, aşa cum se spunea pe vremuri, „cu scaun la cap”.

Chiar şi după ce a fost numit în funcţie şi după ce a depăşit nivelul de stagiar, magistratul nu scapă şi nici nu trebuie să scape de evaluările periodice, prin intermediul cărora îi sunt apreciate performanţele profesionale.

 

Veşti noi de la CSM!

De curând, în Monitorul Oficial (nr. 577/2013) a fost publicată hotărârea cu numărul 881 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, în scopul completării regulamentului privind evaluarea activităţii profesionale a magistraţilor, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 676/2007.

Completarea este una şi bună, privindu-i exclusiv pe judecători! De la articolul 2, la care se reduce esenţialul hotărârii amintite, aflăm că în scopul evaluării conduitei judecătorului în timpul activităţii sale de bază- şi anume participarea la şedinţele de judecată, o comisie specială va fi de faţă la minimum o şedinţă de judecată, în fiecare an.

Ce se doreşte a fi evaluat, mai precis? Aflăm, mai departe, că în procesul-verbal întocmit de comisia de evaluare vor fi efectuate menţiuni atât cu privire la “profesionalismul interacţiunii sociale” cât şi la capacitatea judecătorului de a comunica desluşit şi fără a face rabat de la principiile gândirii logice. De altfel, probe serioase de raţionament logic se dau şi la admiterea în magistratură. E adevărat că odată cu trecerea vremii şi logica omului se mai toceşte… Totuşi, nonagenarii extrem de lucizi sunt mai degrabă o regulă decât o excepţie!

Deşi este destul de succintă în formulare (sau tocmai de aceea!), noua hotărâre a CSM ridică unele semne suplimentare de întrebare. Ce se întâmplă dacă se descoperă (cu o surprindere oricum mai mică decât au manifestat exploratorii europeni la descoperirea Americii) un magistrat a cărui logică în exprimare lasă mult de dorit? Nu vorbim, acum, de hotărârile luate!

Sau, dacă judele foloseşte în mod cursiv un limbaj de lemn moştenit ca pe-o relicvă (de preţ pentru unii) a interminabilelor şedinţe de partid din tinereţile cele pline de elan muncitoresc?

Atenţie, mâine avem inspecţie!

Când îţi închipui comisia de evaluare stând pe ultimele bănci ale sălii de judecată şi scriind de zor spre întocmirea ciornei procesului-verbal de evaluare a capacităţii de comunicare logică şi inteligibilă a judecătorului, imposibil să nu cugeţi la inspecţiile şcolare de pe vremuri.

Parcă o vezi aievea pe doamna învăţătoare (sau „tovarăşa”, pentru cei mai „copţi”) cum se plimba printre bănci mai crispată ca de obicei, dând explicaţii micuţilor cam emoţionaţi şi evitând cu obstinaţie colţul inspectorului, ce urmărea peste ochelari fiecare mişcare din clasă.

Parcă îl auzi, deodată, din ultima bancă, pe severul inspector suspectat până atunci de mutism, cum pe la mijlocul orei sparge liniştea, făcând-o ţăndări, iar pe elevi făcându-i… să tresară. Şi cum, cu o voce pătrunzătoare şi rece adresează o întrebare elevului scos la tablă, sub ochii măriţi ai profesorului evaluat, determinându-l să experimenteze o fărâmă din trăirile celui aflat înaintea plutonului de execuţie.

„Aşa era pe vremuri… moşulică!”, ar putea obiecta un elev mai recent venit pe lume, tot „made in Romania” dar nu decreţel, care n-a prins vremurile când, cu toate limitele epocii respective, învăţământul românesc concura, în topuri, cu sistemele educaţionale cele mai bune din lume.

Astăzi e altfel, adesea profesorul sau învăţătorul află cu mult înainte că va veni inspecţia. E pus în temă. Prevenit. Are el timp să se pregătească, să iasă totul ca la carte! Carte care pare să lipsească multor elevi de azi, dat fiind că-n unele judeţe promovabilitatea la „BAC”- sesiunea de toamnă, a fost iarăşi sub 10%. Nu-i problemă, cartea pare să nu fi fost prea tocită nici de către unii dascăli, dacă ne luăm după „perlele” culese pe la examenul de titularizare.

Întorcându-ne la justiţie, să nădăjduim că exodul elitelor din România nu va face ca peste ani să avem drept absolvenţi ai Colegiului Naţional de Magistratură, foşti elevi dintr-acei care se bucură, astăzi, că au trecut examenul de bacalaureat la limită, din a treia încercare.

Evaluarea, o formalitate?

În prezent, evaluările (privind calitatea activităţii, integritatea, eficienţa şi formarea profesională) au loc o dată la trei ani, în cazul magistraţilor cu vechime.

Pentru judecătorii nou intraţi în breaslă ele au loc la doi ani de la momentul luării în primire a scaunului judecătoresc. Se cunoaşte, de asemenea, şi perioada dedicată evaluărilor propriu-zise, aceste activităţi având loc în luna lui Făurar. Totul previzibil!

Ideea e următoarea: pentru a fi elocvente şi eficiente, venirea comisiei în instanţă şi evaluarea ar trebui să fie neanunţate, să-l ia pe magistrat pe nepregătite. Printre judecători vorba circulă iute.

Ar fi nevoie de două-trei vizite inopinate de evaluare, în care membrii comisiei, obligatoriu necunoscuţi de către judele evaluat, să se arate cât cât mai riguroşi la întocmirea procesului verbal, pentru ca judecătorii prea indulgenţi cu ei înşişi să-şi facă munca mai cu grijă, pe viitor. Dar lucrurile stau altfel, aşa cum vom vedea…

Sigur, majoritatea magistraţilor îşi fac onorabil meseria, dar, vorba aceea, „nu există pădure fără uscături”!

Cine face parte din comisie?

Printre ţelurile activităţii de evaluare a judecătorilor se numără creşterea eficienţei activităţii instanţelor, dezvoltarea încrederii publice în autoritatea judecătorească, sporirea calităţii sistemului judiciar şi stabilirea nivelului de competenţă profesională pentru fiecare judecător evaluat.

Conform Regulamentului privind evaluarea activităţii profesionale a judecătorilor şi procurorilor (Hotărârea CSM 676/2007) atât profesionalismul interacţiunii sociale cât şi abilităţile de comunicare clară (şi logică!) sunt aspecte ce reflectă calitatea activităţii desfăşurate de judecători, în fiecare şedinţă şi-n orice litigiu judecat.

Comisiile de evaluare se constituie prin hotărâre a CSM, fiind alcătuite din preşedintele instanţei în cauză şi doi judecători numiţi de către colegiul de conducere al instanţei, cărora li se adaugă şi un membru supleant (sau doi, dacă instanţa are o schemă mai amplă de personal). Bine era, aşa cum spuneam, ca membrii comisiilor de evaluare să nu facă parte dintre colegii de muncă ai magistratului verificat! Înţelepciunea populară subliniază: “corb la corb nu scoate ochii!”

Configuraţia actuală se mai pretează, din păcate, la simpatii şi indulgenţe. Mai precis la subiectivism! Una e să te evalueze şeful tău, preşedintele instanţei, căruia-i poţi fi simpatic chiar dacă te mai dojeneşte uneori, şi alta o comisie neutră pentru care nu contează altceva decât conduita manifestată pe parcursul şedinţei de judecată!

Cine-i evaluează pe evaluatori? Comisia de evaluare de la instanţa ierarhic superioară!

 

Ce notă merită, la conduită, magistratura românească?

Procesele-verbale consemnând datele culese la evaluări sunt adunate între coperţile unui dosar. Pe baza lor se redactează raportul final de evaluare. Dosarul amintit poate fi consultat oricând de către judecătorul evaluat, care poate, de altfel, anexa observaţiile sale.

Judecătorului i se acordă prin mijlocirea raportului de evaluare unul dintre cele 4 clasice calificative: “foarte bine”, “bine”, “satisfăcător” ori “nesatisfăcător”. Calificativele se acordă pe baza mediei generale a notelor primite (de la 1 la 10), care apar în dreptul fiecărui indicator de performanţă.

Indicatorii de performanţă sunt elemente prin care poate fi evaluată activitatea magistratului (de exemplu: calitatea redactării hotărârilor judecătoreşti, operativitatea soluţionării speţelor sau, în cazul nostru, conduita în timpul şedinţei de judecată).

Elementar! Iarăşi ca la şcoală. “Nesatisfăcătorul” echivaleză cu o medie aritmetică sub 5. Este o situaţie (jenantă) în care judecătorul are dreptul să formuleze obiecţiile sale, în termen de 15 zile. Se poate face şi contestaţie! Judecătorii ce primesc la două astfel de evaluări, venite una după alta, câte un “nesatisfăcător” sunt propuşi de către CSM pentru eliberarea din funcţie, din pricini de incapacitate profesională.

Deşi roba Justiţiei începe să-şi dobândească strălucirea şi albeaţa firească, tot mai sunt ceva vechi pete de curăţat… dintre cele aflate la vedere. Oricum, busola încrederii publice în actul de justiţie nu ne înşeală niciodată atunci când vrem să aflăm cât de orientată către polul dreptăţii este puterea judecătorească, această forţă de prim rang în orice stat ce se respectă, respectându-şi cetăţenii!

Aşadar, cetăţeanului de rând şi mai ales justiţiabilului îi va rămâne să evalueze, pe termen lung, activitatea judiciară din ţara sa. Oare ce notă merită acum Justiţia românească?