Adaptarea ofertei educaționale și de formare cu cererea de pe piața muncii


Ministerul Muncii anunță că autoritățile vor avea posibilitatea adaptării permanente a ofertei educaționale și de formare profesională cu cererea de pe piața forței de muncă, prin interconectarea bazelor de date ale ministerelor Muncii, Educației și ale altor instituții publice cu platforma informatică ReCONECT.

Guvernul a adopta o hotărâre prin care sunt stabilite autorităţile și instituţiile publice implicate în asigurarea funcționării Mecanismului Integrat de Anticipare, Monitorizare, Evaluare a Pieței Muncii  și Educației, responsabilitățile acestora, precum și datele administrative din sistemele, bazele de date sau registrele gestionate de acestea, care pot fi  accesate prin platforma ReCONECT.

Funcționarea Mecanismului va fi monitorizată de un comitet interinstituțional alcătuit din reprezentanți ai instituțiilor implicate, constituit prin decizie a primului-ministru.