Curtea Europeană a Drepturilor Omului a fost sesizată în Cauza Stoicu împotriva României cu privire la încălcarea dreptului la un proces echitabil.
Cererea priveşte condamnarea la o pedeapsă cu închisoarea cu suspendarea executării pedepsei, pronunţată împotriva reclamantului de Curtea de Apel Timişoara, după ce persoana în cauză fusese achitată în primă instanţă de Tribunalul Arad.
Reclamantul se plânge că a fost condamnat fără o examinare directă a probelor şi fără a fi audiat, deşi fusese achitat în primă instanţă pe baza aceloraşi probe.
Curtea nu este convinsă că probele reţinute de instanţa de apel pentru condamnarea persoanei în cauză, în cadrul deciziei sale de infirmare a achitării pronunţate în primă instanţă, puteau fi soluţionate, în cadrul unui proces echitabil, fără o examinare directă a probelor şi, în special, fără audierea în persoană a reclamantului.
În sfârşit, trebuie reamintit faptul că instanţa de apel era obligată să ia măsurile necesare pentru a asigura un proces echitabil, chiar dacă reclamantul nu a formulat o cerere prin care solicita în mod expres să fie ascultat.
Prin urmare, Curtea apreciază că, condamnarea reclamantului în apel, fără ca acesta să fi fost audiat de instanţa de apel şi deşi fusese achitat în primă instanţă, nu a respectat cerinţele unui proces echitabil în sensul art. 6 din Convenţie.
România trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, următoarele sume: 4.000 EUR (patru mii de euro), plus orice suma ce poate fi datorată cu titlu de impozit pentru această sumă, cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral; 450 EUR (patru sute cincizeci de euro), plus orice sumă ce poate fi datorată de reclamant cu titlu de impozit pentru această sumă, cu titlu de cheltuieli de judecată.