Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că locurile de muncă din domeniul silvicultură, în care se desfăşoară activităţile menţionate la art. 20 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, se încadrează ope legis în condiţii speciale.
Potrivit Deciziei nr. 36/2023 se prevede că personalul silvic care a desfăşurat activităţile indicate la art. 20 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 234/2019, beneficiază de încadrarea locului de muncă în condiţii speciale şi de drepturile prevăzute la art. 20 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000.
Obţinerea beneficiilor prevăzute de art. 20 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 la data deschiderii drepturilor de pensie nu este condiţionată de plata contribuţiilor de asigurări sociale, iar dovada acestora nu trebuie să rezulte din declaraţia nominală de asigurare pentru perioada ulterioară datei de 1 aprilie 2001.