Grupele de muncă reprezentau echivalentul condițiilor speciale sau deosebite, în vechile reglementări. Nominalizarea persoanelor care se încadrau în grupele I şi a II-a de muncă se făcea de către conducerile unităţilor, împreună cu sindicatele, în funcție de condiţiile concrete în care își desfăşurau activitatea persoanele respective.

Grupele se înregistrau, în mod obligatoriu, în Cărțile de muncă și erau relevante pentru stabilirea dreptului la pensie. Actele normative care reglementau încadrarea în grupele I și a II-a de muncă au fost abrogate la data intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000, la 1 aprilie 2001, act normativ abrogat și el prin Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial nr. 852/2010.

Actualele reglementări fac referire la existența condițiilor speciale sau deosebite de muncă. În sensul legii, locurile de muncă în condiţii speciale sunt cele din unităţile miniere, pentru personalul care îşi desfăşoară activitatea în subteran cel puţin 50% din timpul normal de muncă în luna respectivă, din activităţile de cercetare, explorare sau prelucrare a materiilor prime nucleare, din activităţile relative la domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale, prevăzute de actele normative cu regim clasificat și alte activități similare, care atrag un regim diferențiat al dreptului la pensie prin raportare la condițiile normale de muncă.

Criteriile pentru stabilirea locurilor de muncă în condiții deosebite se regăsesc în hotărâri de Guvern, iar locurile de muncă cu astfel de condiții se stabilesc prin contractul colectiv de muncă sau, în cazul în care nu se încheie contracte colective de muncă, prin decizia organului de conducere legal constituit. Încadrarea în grupele I sau a II-a de muncă, respectiv condiții deosebite sau speciale presupune desfășurarea unor proceduri de negociere, conform legii, fiind foarte important să se lămurească care sunt procedurile permise.
Prin raportare la acest aspect, potrivit noutăților jurisprudențiale, a devenit un factor de interes pentru instanțe viziunea Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra posibilității ca negocierile în cauză să facă obiectul unei proceduri de mediere.

Înalta Curte de Casație și Justiție a admis sesizările conexate formulate de Curtea de Apel Ploiești – Secția I civilă, în dosarele nr. 3012/105/2017, nr. 3087/105/2017 și nr. 3533/105/2017, privind pronunțarea unei hotărâri prealabile și s-a reunit pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, printre care și următoarea: „Dacă, prin raportare la prevederile Legii nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, pot face obiect al medierii negocierile cu privire la acordarea/încadrarea în grupele I sau II de muncă, respectiv condiții speciale sau deosebite”.

În acest sens, prin Decizia nr. 79/2018, Înalta Curte a stabilit că prevederile Legii nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, cu modificările și completările ulterioare, nu permit ca negocierile cu privire la acordarea/încadrarea în grupele I și/sau a II-a de muncă, respectiv, condiții deosebite și/sau condiții speciale.