Ideea eliminării salariului minim pe economie din mediul privat nu este agreat de Ministrul Muncii


Ministrul Muncii a catalogat ideea eliminării salariului minim pe economie în sectorul privat, lansată de ministrul Finanțelor, ca fiind o opinie personală a acestuia, precizând că așa ceva este exclus și că nu există în programul de guvernare.

“Nu, exclus. Nu există aşa ceva în programul de guvernare. De altfel, înţeleg de la domnul ministru că este o opinie personală. Eu vorbesc despre ce scrie în programul de guvernare. Dumnealui spune cum ar fi mai bine pentru mediul de afaceri. Am discutat de fiecare dată şi discutând cu mediul de afaceri, ne-am spus că nu se vor opune, vor vota creşterea pentru că ei nu mai sunt demult la salariul minim pe economie. Noi avem un deficit uriaş de muncă în România. Sigur, am discutat coerent. Săptămana aceasta am mărit cu 8.000 de persoane contigentul de străini, pentru că sunt foarte multe firme care se plâng că nu mai găsesc oameni. Angajatorul până acum avea obligaţia salariului mediu pe economie, dacă voia să aducă străini, dar la Parlament a fost deja în dezbatere această lege care elimină această obligaţie pentru angajatori şi vor rămâne şi ei pe salariul minim”, a declarat ministrul.