Judecătorul aflat într-o situaţie de incompatibilitate poate fi recuzat de oricare dintre părţi înainte de începerea oricărei dezbateri. C. de procedură civilă prevede, în art. 53, că încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai de părţi, odată cu hotărârea prin care s-a soluţionat cauza. Când această din urmă hotărâre este definitivă, încheierea va putea fi atacată cu recurs, la instanţa ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea acestei hotărâri.
Dispoziţia de mai sus, conform ultimelor noutăţi legislative, a constituit motiv de sesizare CCR cu o excepţie de neconstituţionalitate.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate s-a susţinut că dispoziţiile legale criticate nu respectă criteriile de claritate, precizie şi previzibilitate pe care un act normativ trebuie să le îndeplinească, întrucât nu rezultă în concret dacă recursul se formulează de la comunicarea hotărârii pronunţate asupra fondului sau a hotărârii pronunţate asupra cererii de recuzare.
Se susţine că termenul de formulare a căii de atac împotriva hotărârii prin care a fost respinsă cererea de recuzare ar trebui să curgă de la comunicarea acesteia, şi nu de la comunicarea hotărârii pronunţate asupra fondului. În acest sens se arată că legiuitorul a avut în vedere faptul că hotărârea pronunţată asupra cererii de recuzare şi hotărârea pronunţată asupra fondului sunt diferite, fiind date de complete diferite. Prin urmare, apreciază că termenul de 5 zile curge de la comunicarea hotărârii pronunţate asupra cererii de recuzare, şi nu a celei pronunţate asupra fondului.
În plus se consideră că această cale de atac a fost prevăzută ca o garanţie a respectării dreptului la un proces echitabil, care cuprinde, printre altele, dreptul părţilor de a-şi expune pretenţiile în faţa unei instanţe imparţiale, asupra căreia să nu planeze niciun fel de dubii. Legiuitorul a considerat că soluţia în cazul recuzării trebuie să fie supusă controlului judiciar sub aspectul temeiniciei şi legalităţii de către magistraţi care să nu fie colegi de serviciu cu magistraţii recuzaţi.
Curtea Constituţională a reţinut că în condiţiile în care reglementarea competenţei şi procedurii de judecată se află în sfera de competenţă a legiuitorului, instituirea unui regim juridic derogatoriu de la dreptul comun, stabilit tot de către acesta într-un domeniu care, prin specificul său, face necesară o asemenea reglementare, nu conţine niciun aspect de neconstituţionalitate. De altfel, partea interesată are dreptul de a ataca încheierea prin care sa respins cererea de recuzare, iar faptul că exerciţiul acestui drept este corelat cu fondul cauzei nu reprezintă un impediment real, sub raport constituţional, al exerciţiului unei căi de atac.
Potrivit Deciziei nr. 739/2017 publicată în Monitorul Oficial nr. 334/2018 a fost respinsă excepţia de neconstitutţionalitate de mai sus, ca neîntemeiată.