Exprimările vagi, echivoce, pot suna foarte bine într-o lucrare de beletristică, însă textul legii penale – a cărei interpretare eronată poate nărui destine umane sau conduce la condamarea unor nevinovați, e ultimul loc în care-ai vrea să le găsești.
Art. 249 alin. 1 din Codul penal din 1969 prevede că „încălcarea din culpă, de către un funcţionar public, a unei îndatoriri de serviciu, prin neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasă, dacă s-a cauzat o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituţii de stat ori al unei alte unităţi (…) sau o pagubă patrimoniului acesteia ori o vătămare importantă intereselor legale ale unei persoane, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la doi ani sau cu amendă”.
La rândul său, art. 298 din Codul penal arată că „încălcarea din culpă, de către un funcţionar public, a unei îndatoriri de serviciu, prin neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasă, dacă prin aceasta se cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau (…) juridice, se pedepseşte cu închisoare de la trei luni la trei ani sau cu amendă.”
În „Monitorul Oficial” 765/2017 a fost publicată Decizia CCR 518/2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 249 alin. 1 din Codul penal din 1969 şi ale art. 298 din Codul penal.
Autorii au susținut, la motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, că dispoziţiile legale supuse criticilor conţin o reglementare ambiguă, prin care e nesocotit principiul constituţional al legalităţii. S-a apreciat, de către autori, că dispoziţiile art. 298 din Codul penal nu sunt caracterizate de previzibilitate şi accesibilitate, deoarece, prin modul de definire a infracţiunii de neglijenţă în serviciu, nu poate fi determinată semnificația exprimării „prin neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea defectuoasă”.
În viziunea autorilor excepției, textele criticate au nesocotit prevederile constituţionale referitoare la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor, la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi-a autorităţilor publice, dreptul părţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, a celor privind iniţiativa legislativă și a prevederilor potrivit cărora justiţia se înfăptuieşte în numele legii, iar judecătorii sunt independenţi, supunându-se doar legii.
Observații
Curtea a constatat, anterior, că, atunci când neîndeplinirea ori modul defectuos al îndeplinirii unui act nu s-ar raporta la atribuţii de serviciu prevăzute într-un act normativ cu putere de lege, s-ar ajunge la situaţia în care, în cazul infracţiunii de abuz în serviciu (observație valabilă și pentru neglijența în serviciu), elementul material să fie „configurat” atât de către legiuitor, cât şi de către alte entități, inclusiv persoanele juridice de drept privat, în cazul fişei postului, ceea ce, evident, nu-i acceptabil.
Cu toate că legislaţia primară poate fi detaliată prin mijlocirea adoptării unor acte de reglementare secundară, actele normative concepute în sensul executării legilor şi a ordonanţelor Guvernului se emit doar în limitele şi potrivit normelor ce le ordonă. Datorită faptului că ele îngăduie „configurarea” elementului material al laturii obiective a infracţiunii de abuz (ori neglijență) în serviciu prin activitatea altor organe, altele decât Parlamentul sau Guvernul, CCR a constatat că dispoziţiile criticate încalcă prevederile legii fundamentale.
În domeniul penal, a arătat Curtea, nu este suficient să se constate că faptele incriminate aduc atingere unei valori sociale protejate, ci această atingere trebuie să prezinte un anumit grad de intensitate și de gravitate, fiind justificată astfel sancţiunea penală.
CCR a observat că noua lege penală a extins într-o foarte mare măsură aria de aplicare a infracţiunii de neglijenţă în serviciu, nefiind prevăzută condiţia ca paguba sau vătămarea drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane să aibă o anumită valoare, respectiv ca vătămarea să aibă o anumită intensitate, element de natură a face cu neputință o delimitare între simplele abateri disciplinare sau erori profesionale şi infracţiunea de neglijenţă în serviciu.
În consecință, CCR a constatat că reglementarea aflată în vigoare a infracţiunii de neglijenţă în serviciu îngăduie încadrarea în conţinutul său a oricărei fapte săvârşite din culpă, în condițiile în care s-a adus o cât de mică atingere drepturilor/intereselor legitime ale unei persoane.
Curtea Constituțională a considerat că o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime implică afectarea și lezarea unei persoane fizice/juridice în dorinţa sau preocuparea acesteia de a-şi satisface un drept ori un interes ocrotit de lege.
Vătămarea intereselor legale ale unei persoane presupune orice încălcare/atingere – fizică, morală, materială, adusă intereselor protejate de către legea fundamentală şi de către legislația în vigoare. Pe de altă parte, trebuie ca o faptă să aibă un anume nivel de pericol social, pentru calificarea sa ca infracțiune. În condițiile în care periculozitatea este redusă, nu trebuie să fie vorba decât despre o răspundere disciplinară/administrativă a făptuitorului.
Soluția CCR
Potrivit ultimelor știri juridice, excepţia de neconstituţionalitate a fost admisă iar Curtea Constituțională a constatat că prevederile art. 249 alin. 1 din Codul Penal – 1969 şi ale art. 298 din Codul Penal sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma „îndeplinirea ei defectuoasă” din cuprinsul acestor articole se înţelege „îndeplinirea prin încălcarea legii”.
Așadar, încălcarea din culpă, de către un funcţionar public, a unei îndatoriri de serviciu, prin neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei cu încălcarea legii, dacă prin aceasta survine o pagubă/vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane, va fi pedepsită cu închisoare sau amendă.
Încă o ambiguitate înlăturată!