Comisia pentru protecția copilului. Cum e organizată și cum funcționează, după ultimele prevederi?


După cum spunea unul dintre cei mai importanți președinți ai SUA, John F. Kennedy, copiii reprezintă resursa cea mai valoroasă a lumii și, totodată, cea mai mare speranță a acesteia pentru viitor. Despre orice stat care nu-i pune pe copii pe lista de priorități se poate spune, fără teama de-a greși, că nu își face datoria față de națiunea pe care o reprezintă și că trebuie să fie reformat. Sau, mai bine zis, reparat!

Unul dintre rolurile esențiale pe care și le-a asumat statul nostru, în primul rând prin legea fundamentală, este ocrotirea, prin măsuri speciale, a categoriilor vulnerabile – copiii lipsiți de ocrotirea părintească, persoanele cu dizabilități etc.

Ocrotirea copiilor care, dintr-un motiv sau altul, au nevoie de o protecție specială, nu se poate înfăptui în absența unei legislații ce trebuie să fie, în permanență, modificată și adaptată la realitățile sociale, precum și la nevoile categoriilor de persoane protejate. Așa cum se întâmplă adesea, modificările legislative se reflectă și la nivel organizațional. Sau, mai bine zis, instituțional!

 

Noutăți legislative

În „Monitorul oficial” 596/2017 a fost publicată HG 502/2017 privind organizarea și funcționarea comisiei pentru protecția copilului. Comisia pentru protecția copilului este, potrivit noii reglementări, un organ de specialitate al consiliului județean sau al consiliului local al unui sector al municipiului București care are activitatea decizională în domeniul ocrotirii și promovării drepturilor copilului, fiind un organ lipsit de personalitate juridică.

La consultarea ultimelor noutăți legislative, putem afla că Metodologia de evaluare și intervenție integrată în scopul încadrării copiilor cu dizabilități într-un grad de handicap, a orientării școlare și profesionale a copiilor cu cerințe educaționale speciale, precum și în vederea abilitării și reabilitării copiilor cu dizabilități urmează să fie aprobată printr-un ordin comun al ministrului sănătății și al ministrului muncii. În această metodologie va fi înglobată structura-cadru a planului de abilitare-reabilitare a copiilor cu dizabilități.

 

Ce roluri îndeplinește Comisia pentru protecția copilului?

Printre altele, Comisia pentru protecția copilului stabilește măsurile de protecție specială, înștiințează părinții în legătură cu efectele stabiliriii măsurilor de protecție specială, decide cuantumul contribuției ce trebuie achitată lunar de către părinți – pentru copiii lor dați în plasament, eliberează atestatul de asistent maternal, stabilește încadrarea în grad de handicap a copiilor cu dizabilități, colaborează cu organismele private acreditate care desfășoară activități în domeniul protecției drepturilor copilului.

În alcătuirea Comisiei pentru protecția copilului intră: directorul executiv al direcției de asistență socială și protecția copilului (ca vicepreședinte), secretarul județului (președinte), un medic specialist, un psiholog (sau psihopedagog), la care se adaugă un reprezentant al agenției județene pentru plăți și inspecție socială, plus doi reprezentanți ai unor organisme private acreditate.

Pentru a face parte din Comisie, reprezentanții desemnați trebuie să fie, potrivit ultimelor noutăți legislative, specialiști angajați ai instituțiilor respective sau ai instituțiilor ori unităților subordonate și să fie absolvenți de studii superioare. Integritatea morală și experiența profesională trebuie să ofere garanții corespunzătoare pentru îndeplinirea atribuțiilor prevăzute.

Din Comisie nu vor putea face parte acei specialiști ce efectuează evaluarea complexă a copiilor, după cum nu vor putea face parte nici reprezentanții organismelor private neacreditate. În toate deciziile ce vor fi luate va fi urmărit doar interesul superior al copilului.

 

Desfășurarea ședințelor Comisiei

Comisia se va întruni de două ori pe lună, în ședințe ordinare iar în ședințe extraordinare se va întruni ori de câte ori va fi necesar. Ea nu-și poate desfășura activitatea decât în condiții de prezență a majorității membrilor, ședințele sale neavând caracter public. Membrii comisiei sunt obligați să participe la ședințe. Nu se vor prezenta la două ședințe consecutive, în mod neîntemeiat? Riscă să fie sancționați, de către instituția/entitatea pe care o reprezintă!

Competentă să soluționeze cazurile privitoare la copiii care necesită o măsură de protecție specială va fi doar Comisia într-a cărei rază teritorială domiciliază copilul. Comisia are la dispoziție 30 de zile calendaristice, spre a stabili măsurile de protecție specială și nu mai mult de 60 de zile calendaristice pentru încadrarea într-un grad de handicap a copiilor cu dizabilități.

Comisia va emite hotărâri, în exercitarea atribuțiilor sale. Certificatul prin care copilul e încadrat în grad de handicap constituie o anexă a hotărârii. Comunicarea hotărârilor Comisiei către persoanele interesate se face în termen de cinci zile lucrătoare de la data la care a avut loc ședința. Printre atribuțiile secretarului Comisiei se numără și convocarea celor invitați înaintea Comisiei, în vederea rezolvării cazurilor legate de copii.

Comisia nu se poate întruni, în ședință, orișiunde. Ci numai în spații anume amenajate, în care va fi asigurată confidențialitatea informațiilor legate de copii. Potrivit ultimelor știri juridice, la ședințele Comisiei, în vederea stabilirii măsurilor de protecție specială, vor lua parte părinții, copilul ce a împlinit vârsta de 10 ani, persoana/familia/reprezentantul organismului privat într-al cărui serviciu va fi dat copilul în plasament.

 

Activitatea Comisiei

Stabilirea măsurii de protecție specială va fi efectuată în baza: proiectului planului individualizat de protecție, raportului privind ancheta psihosocială a copilului, precum și a planului de servicii alcătuit de serviciul public de asistență socială.

Pentru soluționarea cazurilor, ascultarea în fața Comisiei a celor prezenți se face în ordinea ce urmează: copilul ce a împlinit 10 ani, părinții (reprezentantul legal), persoana/familia/reprezentantul organismului privat acreditat la care va fi dat copilul în plasament. Ultimele vor fi audiate celelalte persoane invitate înaintea Comisiei, în vederea rezolvării cazului.

Președintele Comisiei are îndatorirea de a-i spune copilului care a împlinit 10 ani care sunt urmările concrete pe care le va determina stabilirea măsurii de protecție specială. Copilului îi va fi îngăduit să-și exprime, neîngrădit, părerea legată de măsura de ocrotire ce a fost propusă. Prezența și ascultarea copilului nu sunt obligatorii, atunci când e necesară încadrarea sa într-un grad de handicap.

În serviciul de evaluare complexă a copilului va fi inclus, întotdeauna, câte un specialist (minimum) din categoriile: medic specialist (în medicină de familie, neurologie pediatrică, pediatrie, psihiatrie pediatrică), psiholog cu atestat de liberă practică (specializat în psihologie clinică, consiliere psihologică, psihoterapie, psihologie educațională, consiliere școlară și vocațională), psihopedagog sau psiholog cu atestat de liberă practică în psihopedagogie specială, asistent social.

Ideal este ca, atunci când se pune problema protecției copiilor care necesită aplicarea unor măsuri speciale de ocrotire, să se poată spune despre fiecare profesionist dintre cei implicați, fără șovăială, că este „omul potrivit la locul potrivit”. Copilăria este primul capitol al unui destin. Iar când vine vorba despre acțiunile și intervențiile ce pot influența un destin nu-i de glumă sau de joacă!