Revizuirea este o cale extraordinară de atac care poate fi formulată doar în cazurile strict reglementate prin lege.
Astfel, conform art. 453 alin. 1 lit. f) C. procedură penală, revizuirea poate fi cerută dacă hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce hotărârea a devenit definitivă, a fost declarată neconstituţională ca urmare a admiterii unei excepţii de neconstituţionalitate ridicate în acea cauză, în situaţia în care consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.
Însă potrivit ştirilor juridice, s-a susţinut că acestă prevedere nu este în concordanţă cu prevederile constituţionale.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate s-a susţinut că dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală încalcă prevederile constituţionale ale art. 147 alin. (4) potrivit cărora deciziile Curţii Constituţionale au putere numai pentru viitor, deoarece permit revizuirea tuturor acelor hotărâri judecătoreşti întemeiate pe norme care – deşi erau constituţionale la momentul rămânerii definitive a hotărârilor – au fost, ulterior, constatate ca fiind neconstituţionale. Consideră că dispoziţiile de lege criticate creează o situaţie favorabilă unei largi categorii de infractori, care sunt “dezvinovăţiţi în mod nejustificat”.
Curtea Constituţională prin Decizia nr. 153/2017 publicată în Monitorul Oficial nr. 550/2017 a reamintit că s-a mai pronunţat asupra aceleaşi excepţii prin Decizia nr. 126/2016 şi a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în prevederile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, care nu limitează cazul de revizuire la cauza în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, este neconstituţională.
Curtea a reţinut că, din momentul introducerii cererii în instanţă şi până la soluţionarea definitivă a cauzei, norma incidentă a beneficiat de o prezumţie de constituţionalitate, care nu a fost răsturnată decât ulterior pronunţării hotărârii prin care s-a tranşat în mod definitiv litigiul, aşa încât incidenţa deciziei de admitere a instanţei de contencios constituţional într-o atare cauză ar echivala cu atribuirea de efecte ex tunc actului jurisdicţional al Curţii, cu încălcarea dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală, şi ar nega, în mod nepermis, autoritatea de lucru judecat care este ataşată hotărârilor judecătoreşti definitive.
Astfel, dat fiind faptul că motivul excepţiei de neconstituţionalitate a fost deja soluţionat, Curtea ţinând cont de dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale, va respinge excepţia de neconstituţionalitate ca inadmisibilă.