În materia executării silite obligaţii se pot impune atât în sarcina participanţilor la executare silită cât şi în sarcina terţilor obligaţia de a furniza informaţii.
Conform art. 660 C. procedură civilă la cererea executorului judecătoresc, cei care datorează sume de bani debitorului urmărit ori deţin bunuri ale acestuia supuse urmăririi, potrivit legii, au datoria să comunice în scris toate informaţiile necesare pentru efectuarea executării. Ei sunt ţinuţi să declare întinderea obligaţiilor lor faţă de debitorul urmărit, eventuale modalităţi care le-ar putea afecta, sechestre anterioare, cesiuni de creanţă, subrogaţii, preluări de datorie, novaţii, precum şi orice alte acte sau fapte de natură să modifice conţinutul ori părţile raportului obligaţional sau regimul juridic al bunului deţinut.
Acest articol de lege a fost contestat pe motiv de neconstituţionalitate, potrivit ştirilor juridice.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate s-a susţinut că textul legal criticat este susceptibil de a genera nenumărate şi imprevizibile abuzuri. Astfel, sintagmele “orice alte persoane fizice sau persoane juridice”, “de îndată”, “apreciate de executorul judecătoresc ca fiind necesare realizării executării silite”, sau “chiar dacă prin legi speciale se dispune altfel”, prin imprecizia şi impredictibilitatea interpretării lor, pot conduce la o aplicare defectuoasă a legii, putând crea prejudicii unor persoane care au un rol incidental în executarea silită, deoarece aprecierea executorului judecătoresc nu poate fi cenzurată de nicio instanţă.
Formularea cea mai criticabilă, sub aspectul constituţionalităţii ei, este sintagma “chiar dacă prin legi speciale se dispune altfel”, nefiind clar la care anume legi speciale s-ar referi şi nici ce prevederi din aceste legi ar avea în vedere. O posibilă interpretare a sintagmei este că aceasta să se refere doar la obligativitatea comunicării codului numeric personal al persoanei supuse executării silite, cu alte cuvinte la dezlegarea operatorilor de date cu caracter personal de obligaţia de a păstra secretul codului numeric personal al persoanei supuse executării silite, obligaţie prevăzută în legi speciale.
Curtea Constituţională a reţinut că dispoziţiile criticate asigură suficiente garanţii dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 21 alin. (3) din Constituţie şi, implicit, dreptului de proprietate privată a cărui încălcare nu numai că nu poate fi reţinută, ci, dimpotrivă, cunoaşte o valorizare efectivă pe calea unei proceduri execuţionale întemeiate pe norme riguroase şi eficiente.
Pentru aceleaşi argumente, Curtea reţine că nici critica raportată la prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie, referitoare la lipsa de claritate şi previzibilitate a textului de lege, nu este întemeiată, din analiza acestuia rezultând fără echivoc că norma cu caracter general în materia executării silite cuprinsă în Codul de procedură civilă înlătură de la aplicare orice normă cu conţinut diferit din legile speciale.
În ceea ce priveşte criticile referitoare lipsa de claritate a normei, care ar crea, în opinia autorului excepţiei, obligaţia notarului de a comunica executorului judecătoresc nu numai copii ale documentelor solicitate, dar şi legalizarea acestora, în afara cadrului legal în materie, Curtea apreciază că acestea vizează aspecte ce ţin de interpretarea şi aplicarea normei de către organele abilitate, respectiv de către instanţa judecătorească, singura competentă să se pronunţe cu privire la aceste chestiuni.
În concluzie, a fost respinsă excepţia de neconstituţionalitate prin Decizia nr. 87/2017 publicată în Monitorul Oficial nr. 395/2017.