Legislaţia prevede că salariaţii răspund patrimonial, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor.

Mai mult, se prevede şi faptul că salariaţii nu răspund de pagubele provocate de forţa majoră sau de alte cauze neprevăzute care nu puteau fi înlăturate şi nici de pagubele care se încadrează în riscul normal al serviciului. Iar în situaţia în care angajatorul constată că salariatul său a provocat o pagubă din vina şi în legătură cu munca sa, va putea solicita salariatului, printr-o notă de constatare şi evaluare a pagubei, recuperarea contravalorii acesteia, prin acordul părţilor, într-un termen care nu va putea fi mai mic de 30 de zile de la data comunicării.

Astfel răspunderea patrimonială a salariatului reprezintă o varietate a răspunderii civile contractuale, cu aspecte particulare generate de specificul raporturilor juridice de muncă.

Care sunt condiţiile pentru a se dispune răspunderea patrimonială a angajatului?

Potrivit ştirilor juridice, pentru a fi antrenată răspunderea patrimonială a angajatului, este necesară îndeplinirea cumulativă a mai multor condiţii de fond: existenta unui contract de muncă valabil încheiat, calitatea de salariat la unitatea păgubită, existenţa unui prejudiciu creat patrimoniului angajatorului, fapta ilicită şi personală a salariatului săvârşită în legătură cu munca sa, raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi vinovăţia salariatului.

Caz practic

Tribunalul a hotărât că, deși, a fost probată existența raportului de muncă dintre salariatul pârât și angajatorul presupus păgubit, cu izvorul în contractul individual de muncă, nu s-a demonstrat îndeplinirea tuturor cerințelor necesare cu privire la angajarea răspunderii patrimoniale prevăzute de art. 254 C. Muncii, respectiv: modul de stabilire a prejudiciul produs, fapta ilicită personală a salariatului în legătură cu munca, legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul presupus suferit de reclamantă, vinovăția pârâtului.

În speță, deși reclamanta a dovedit existența unui prejudiciu în patrimoniul său, aceasta nu a făcut dovada modalității de stabilire a întinderii prejudiciului, la dosarul cauzei neexistând niciun act care să dovedească prețul de achiziție a monitorului de a cărui dispariție consideră că se face vinovat pârâtul, data achiziției precum și durata de amortizare pentru a se stabili astfel valoarea de inventar de la data producerii prejudiciului.

În ceea ce privește fapta prejudiciabilă ca element al răspunderii patrimoniale a salariatului, Tribunalul a constatat faptul că reclamanta nu se sprijină pe probe concrete în dovedirea faptei ilicite și a vinovăției salariatului pârât în producerea așa zisului prejudiciu, mai mult decât atât, pârâtul a întocmit raportul de eveniment prin care a sesizat atât modificarea din nota de predare, cât și inexistența monitorului în vagon, îndeplinindu-și efectiv atribuțiile stabilite în contractul individual de muncă și în Regulamentul Intern.

În concluzie, pentru a atrage răspunderea patrimonială a salariatului este necesară îndeplinirea tuturor condiţiilor prevăzute mai sus.