Concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului este unul din modurile prin care poate fi dispusă concedierea salariaţilor.

Însă trebuie să avem în vedere că desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă.

Într-un caz practic prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului reclamanta M.F.S. a chemat în judecata pe pârâta S.C. C. S.A., solicitând instanţei ca prin hotarârea ce se va pronunţa să dispună anularea deciziei prin care s-a dispus concedierea sa din postul de diriginte de şantier, reintegrarea pe postul anterior deţinut sau pe un post similar acestuia şi obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egale cu valoarea salariilor indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care a beneficiat anterior.

Potrivit ştirilor juridice, în motivarea cererii, reclamanta a arătat că a fost angajată la societatea pârâta în funcţia de diriginte de şantier, fiind numită ca responsabilă de contract pentru lucrările de construcţii şi sistematizări efectuate în cadrul şantierului. Ulterior, prin decizia nr. 6/12.03.2010 a fost numita inspector în domeniul securitaţii şi sănătăţii în muncă, iar prin decizia nr. 16/10.05.2010 a fost numită şi responsabil cu protecţia mediului.

S-a dispus concedierea sa din funcţia de director de şantier, în temeiul art. 65 alin.1 Codul muncii, motivul desfiinţării postului fiind acela al externalizării activităţii conform noii organigrame a societăţii. A apreciat că decizia de concediere este nelegală şi se impune anularea ei.

Pârâta a susţinut că desfiinţarea postului de diriginte de şantier a fost efectivă, acest post fiind suprimat din organigrama şi din statul de funcţii ca urmare a finalizării investiţiei şi a externalizării activităţii, în vederea rentabilizării societăţii prin reducerea cheltuielilor. Societatea a apelat la varianta externalizării acestei activităţi pentru a putea utiliza temporar un diriginte de şantier în perioada necesară, această măsură implicând costuri mult mai mici, în considerarea crizei financiare şi a dificultăţilor economice cu care se confruntă firma.

Instanţa a susţinut că nu pot fi reţinute susţinerile reclamantei în sensul că externalizarea postului de diriginte de şantier nu era posibilă câta vreme se mai realizau lucrări de construcţie la fabrica de ciment a societăţii, întrucât nici o dispoziţie legală nu obligă pârâta ca atribuţiile specifice postului să fie exercitate de un angajat cu contract individual de muncă, în locul unui colaborator sau prestator de servicii la care să se apeleze doar în caz de nevoie.

Din cele expuse anterior rezultă că desfiinţarea postului ocupat de reclamantă a fost efectivă şi a avut la bază o cauză reală şi serioasă, deoarece s-a întemeiat pe analiza de către angajator a beneficiilor ce urmau a fi înregistrate în urma externalizării activităţii de diriginte de şantier pentru o investiţie la care lucrările de execuţie fuseseră sistate.

Prin urmare, concedierea contestatoarei a avut o cauză reală şi serioasă, fiind dispusă în vederea eficientizării propriei activităţi. În doctrină si jurisprudenţă s-a subliniat în mod constant ca pentru a se reţine îndeplinirea condiţiei impuse de art. 65 alin. 2 din Codul Muncii, este suficient ca angajatorul să urmăreasca eficientizarea propriei activităţi în scopul utilizării cu randament maxim a resurselor umane şi financiare, fiind atributul exclusiv al angajatorului de a hotărî asupra modalitaţii în care îşi organizează activitatea.