Căile extraordinare de atac pot fi formulate în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege. În ceea ce priveşte contestaţia în anulare se prevede, în art. 503 C. procedură civilă, unul dintre cazuri şi anume,  hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale.

Însă cum interpretăm noţiunea de eroare materială?

În contestaţia formulată, în motivare, contestatorii au arătat că, la dosarul înregistrat la Tribunal, au ataşat dovada depunerii la organul fiscal a cererii formulate de ei la care au anexat toate înscrisurile prevăzute de lege. Or, Curtea de Apel nu a observat acest lucru la momentul soluţionării recursului, motivând că „reclamanţii-intimaţi trebuiau să urmeze procedura prevăzută de Ordinul nr.179/14.05.2007 pentru corectarea erorilor materiale din deconturile TVA”, ceea ce, în opinia lor, reprezintă o constatare eronată.

Această eroare clară, certă, lipsită de echivoc se circumscrie, în opinia contestatorilor, noţiunii de eroare materială reglementată de art. 503 alin. 2 pct. 2 Cod procedură civilă, deoarece acest aspect esenţial a fost singurul care a dus la pronunţarea deciziei contestate.
Contestatorii au mai arătat că, în mod corect, prima instanţă a reţinut, faţă de constatările organelor fiscale, de lipsa opţiunii de taxare, de inexistenţa obligaţiei de plată, că refuzul pârâtei de a restitui TVA-ul plătit este nejustificat.

Potrivit ştirilor juridice, instanţa a constatat, în drept, că art. 503 alin. 2 pct. 2 Cod procedură civilă stabileşte că „hotărârile instanţei de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale”.

Noţiunea de eroare materială vizată de această normă are în vedere, în principal, erorile evidente în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, sensul noţiunii fiind unul restrictiv, care nu poate fi extins la greşelile de judecată, de apreciere a probelor, de apreciere a faptelor sau a unor dispoziţii legale.
În cauză, aspectul invocat de către contestatori nu se circumscrie noţiunii de eroare materială reglementată de art. 503 alin. 2 pct. 2 Cod procedură civilă, deoarece vizează modul în care instanţa de recurs a apreciat probele cu înscrisuri administrate în cauză, chestiune care nu mai poate face obiectul aprecierii instanţei învestite cu soluţionarea contestaţiei în anulare.

Astfel Curtea constată că în cauză nu a fost săvârşită nici o eroare materială de către instanţa de recurs prin urmare instanţa va respinge contestaţia în anulare promovată de către contestatorii.