Măsurile preventive pot fi dispuse în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege. Conform legislaţiei când vorbim de măsuri preventive ne referim la reţinere, control judiciar, control judiciar pe cauţiune, arest la domiciliu şi arestare preventivă.
Aceste măsuri, potrivit art. 202 C. procedură penală, pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârşit o infracţiune şi dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârşirii unei alte infracţiuni.
Sintagma “în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal” a atras atenţia şi s-a susţinut că în legislaţie nu este definită această sintagmă invocându-se o excepţie de neconastituţionalitate în acest sens.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate s-a invocat că în legislaţie nu există o definiţie legală a noţiunii de “buna desfăşurare a procesului penal”, astfel încât sensul acesteia ar putea fi dedus doar din interpretarea proprie a judecătorului. Apreciază că lipsa unei definiţii a sintagmei “buna desfăşurare a procesului penal” este de natură a genera interpretări diferite, lipsite de previzibilitate ale instanţelor de judecată cu ocazia aplicării dispoziţiilor art. 202 alin. (1) din Codul de procedură penală, în contextul luării, prelungirii sau menţinerii măsurii arestării preventive.
Potrivit ştirilor juridice, se arată că, în practică, s-a apreciat că sintagma “buna desfăşurare a procesului penal” reprezintă o noţiune care înglobează elemente extrinseci procesului penal, cum ar fi ordinea publică, starea de tensiune pentru colectivitate, include prevenirea săvârşirii unor fapte prevăzute de legea penală de către alte persoane (prevenţia generală) şi pedepsirea persoanei bănuite de săvârşirea unei infracţiuni (promptitudinea dispunerii unei măsuri de coerciţie).
Măsura arestării preventive este o măsură privativă de libertate, fiind cea mai intruzivă şi cea mai drastică măsură preventivă reglementată de Codul de procedură penală, astfel încât, în lipsa unei definiţii legale clare şi previzibile a noţiunii de “buna desfăşurare a procesului penal” se aduce atingere dreptului persoanei la un proces echitabil, privit ca o garanţie a libertăţii individuale.
Curtea Constituţională a constatat că sensul sintagmei “buna desfăşurare a procesului penal” este acela de prevenire a situaţiilor în care inculpatul ar putea să interfereze de o manieră gravă cu buna şi corecta desfăşurare a procesului penal, prin conduita sa încercând alterarea probatoriului pe baza căruia organele judiciare trebuie să stabilească adevărul. Buna desfăşurare a procesului penal presupune, în aceste condiţii, preîntâmpinarea activităţilor concrete prin care inculpatul, direct sau prin intermediul unei alte persoane, ar încerca să influenţeze procesul penal prin mijloace neoneste, altele decât cele procedurale permise de exercitarea dreptului la apărare.
Curtea constată că aspectele reţinute în doctrină cu privire la conţinutul sintagmei “buna desfăşurare a procesului penal” se regăsesc şi în jurisprudenţa instanţelor naţionale, cu privire la luarea, prelungirea, menţinerea, revocarea măsurilor preventive. Astfel, instanţele naţionale au reţinut, cu titlu de exemplu, că buna desfăşurare a procesului penal ar fi afectată în situaţia în care nu s-ar dispune oricare dintre măsurile preventive prevăzute de normele procesual penale, având în vedere că este posibil ca inculpatul să influenţeze ancheta, în special prin prisma calităţii pe care o deţin.
În concluzie se reţine că stabilirea “unor repere obiective în funcţie de care să poată fi apreciat conţinutul acestei sintagme” de către instanţe nu ar fi de natură a oferi un plus de claritate normei procesual penale criticate, ci, dimpotrivă, o astfel de reglementare ar aduce atingere plenitudinii de jurisdicţie a organului judiciar competent să dispună cu privire la măsura preventivă, care ar fi astfel împiedicat să aprecieze, în concret, în funcţie de circumstanţele cauzei.
Prin urmare, a respins excepţia de neconstituţionalitate, soluţie regăsită în Decizia nr. 744/2016 publicată în Monitorul Oficial nr. 102/2017.