Modificarea codurilor penale a adus şi dificultăţi de interpretare şi aplicare a acestora. O problemă reală a existat în ceea ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile.

În acest context Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, vine să clarifice acest aspect.

Potrivit art. 8 din actul normativ menţionat mai sus hotărârile pronunţate în primă instanţă după intrarea în vigoare a legii noi sunt supuse căilor de atac, termenelor şi condiţiilor de exercitare ale acestora, prevăzute de legea nouă. Iar potrivit art. 10 alin. (1) din acelaşi act normativ apelurile aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a Codului de procedură penală se soluţionează de către aceeaşi instanţă, potrivit dispoziţiilor din legea nouă privitoare la apel.

Însă aceste prevederi, potrivit ştirilor juridice, nu au scăpat de critici iar una dintre ele a fost invocarea unei excepţii de neconstituţionalitate.

Ce s-a invocat în excepţia de neconstituţionalitate?

Se susţine că prevederile criticate sunt contrare dispoziţiilor constituţionale şi convenţionale invocate, în măsura în care lipsesc inculpatul de calea de atac a recursului reglementată de lege la data începerii judecăţii, dar suprimată ulterior, pe parcursul judecării cauzei, prin dispoziţiile criticate.

Legalitatea procesului penal ce impune reglementarea în condiţii de accesibilitate şi previzibilitate a desfăşurării procedurii judiciare penale, inclusiv în domeniul căilor de atac, reclamă ca procesul început sub imperiul unei legi să fie guvernat de regulile cunoscute la începutul acestuia, căci orice modificare ar lipsi de predictibilitate, de accesibilitate procedura penală astfel începută.

Susţine că exercitarea căilor de atac, în condiţiile legii, reprezintă o componentă a dreptului subiectiv al oricărei părţi la un proces echitabil, aşa încât modificarea regulilor de procedură prin suprimarea unei căi de atac este în contradicţie cu dispoziţiile constituţionale ale art. 21 şi art. 129 referitoare la accesul liber la justiţie şi folosirea căilor de atac. Arată că imperativul procesului echitabil, reglementat de art. 21 alin. (3) din Constituţie, este o reflectare, în plan intern, a dispoziţiilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, astfel încât se impune asigurarea caracterului efectiv al garanţiilor ce definesc procesul echitabil, pe tot parcursul derulării sale, deci inclusiv în căile de atac. Apreciază că exercitarea căilor de atac este parte a dreptului la apărare, astfel încât dispoziţiile criticate încalcă şi prevederile constituţionale ale art. 24 alin. (1), în aceeaşi măsură fiind încălcate şi prevederile constituţionale ale art. 16, întrucât se creează o situaţie discriminatorie a părţilor aflate în procesul penal.

Ce a hotărât Curtea Consttituţională?

Curtea reţine că, în exercitarea legitimării sale constituţionale de a adopta norme de procedură, conferită de art. 126 alin. (2) din Constituţie, legiuitorul a înţeles să reglementeze principiul aplicării imediate a legii noi în materie procesual penală, stabilind prin textul de lege criticat că hotărârile pronunţate în primă instanţă după intrarea în vigoare a legii noi sunt supuse căilor de atac, termenelor şi condiţiilor de exercitare ale acestora, prevăzute de legea nouă. În această împrejurare, Curtea observă că stabilirea competenţei instanţelor judecătoreşti şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului, deci şi reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, Curtea a reţinut, cu mai multe prilejuri, că acesta este sensul art. 129 din Constituţie, text care face referire la “condiţiile legii” atunci când reglementează exercitarea căilor de atac.

Curtea observă că autoritatea legiuitoare, Parlamentul sau Guvernul, după caz, are obligaţia de a edicta norme care să respecte trăsăturile referitoare la claritate, precizie, previzibilitate şi predictibilitate. Curtea constată că prevederile de lege criticate, reglementând cu privire la principiul aplicării imediate a legii procesual penale noi, nu contravin dispoziţiilor constituţionale privind dreptul la apărare.

Iar cu privire la critica de neconstituţionalitate referitoare la egalitatea cetăţenilor în faţa legii, autorul excepţiei de neconstituţionalitate a procedat la simpla invocare a dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1), fără a prezenta motive sau argumente în susţinerea excepţiei, şi cum din formularea excepţiei nu se poate deduce, în mod rezonabil, vreo critică de neconstituţionalitate, Curtea nu poate reţine excepţia de neconstituţionalitate raportată la aceste prevederi constituţionale.

Prin urmare, s-a respins ca neîntemeiată excepţie de neconstituţionalitate, prin Decizia nr. 734/2016 publicată în Monitorul Oficial nr. 70/2017.