Eliminarea CASS pentru toate pensiile și neimpozitarea pensiilor sub 2.000 lei


pensie (2)

În România, de ani buni de zile regula este că  pensiile se țin mai bine decât pensionarii. Nu se schimbă cu anii!” (Vitomir Teofiloc) După o viață de muncă, majoritatea pensionarilor din România își drămuiesc fiecare leuț din pensie, banii nefiindu-le suficienți pentru medicamente și pentru un trai decent. Pensia și așa slăbită mai suportă și impozitare și plata contribuției de sănătate, astfel încât atunci când ajunge în mâna beneficiarului îi fuge acestuia printre degete.

Mulți au lucrat în condiții grele de lucru, în schimburi sau au efectuat ore suplimentare și, în mod normal, ar trebui să primească o pensie pe măsura muncii depuse, o pensie care să le asigure un trai liniștit. În realitate, pentru aceștia sunt valabile vorbele lui Alexandru Truță: „La ultima indexare/Pensia mi-a fost mărită:/Primesc acum suma din care/Pot cumpăra lunar o pită.”

De-a lungul anilor punctul de pensie a fost mărit, însă aceste majorări nu s-au simțit în buzunarele pensionarilor, în contextul în care și prețurile au crescut pe măsură. „Pensia-i ca un covrig,/Ține de foame și frig./Acum, prin recalculare,/Îi fac gaura mai mare!” (Ion Șoacă-Maglaviteanul)

În ceasul al treisprezecelea legiuitorul a decis să scuture de jugul taxelor pensiile românilor sperând într-o reparație care să îi ajute pe aceștia să își poată asigura cele necesare traiului urmând să simtă o creștere semnificativă a pensiei lunare.

Astfel, în Monitorul Oficial 36 din 12 ianuarie 2017 a fost publicată legea 2/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal şi pentru modificarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii ale cărei prevederi se vor aplica de la 1 februarie 2017.

Neimpozitarea pensiilor sub 2.000 lei

Noutățile legislative prevăd că începând cu 1 februarie 2017 pensiile în cuantum de până în 2.000 lei nu vor mai fi impozitate. Până la acea dată nu se vor impozita pensiile lunare de până la 1.100 lei.

Pensii majorate în baza unor hotărâri judecătorești

Mulți români au ales calea acțiunii în instanță pentru a primi o pensie mărită ținând cont că, pentru salariile primite au achitat contribuția de asigurări sociale cât timp au lucrat și o parte din aceste venituri realizate, nu le-au fost luate în calcul la stabilirea pensiei. Astfel, în cazul veniturilor din pensii sau a diferențelor de venituri din pensii, stabilite în baza hotărârii judecătorești rămase definitive și irevocabile, impozitul se calculează separat față de impozitul aferent drepturilor lunii curente prin aplicarea cotei de 16% asupra venitului impozabil, impozitul reținut fiind cel final.

Venitul impozabil din pensii se stabilește prin deducerea din suma totală a CASS (contribuția de asigurări de sănătate) și a sumei neimpozabile lunare și se reține la data plății. Impozitul astfel reținut se achită până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care s-au plătit veniturile.

Modificări privind plata contribuției de asigurări de sănătate

Știrile juridice arată că de la 1 februarie 2017 niciunei pensii din România nu i se va mai aplica CASS, aceasta urmând a fi suportată de la bugetul de stat. Practic, în urma acestor modificări, vor avea calitatea de asigurat toți pensionarii din România, chiar dacă s-a eliminat plata CASS din pensie.

Pentru persoanele fizice care realizează venituri din pensii provenite din alt stat, calculul CASS se va face de către organul fiscal în baza declarației acestora. Datele privind cuantumul CASS vor fi comunicate de către Administrația Națională de Administrare Fiscală (ANAF) Ministerului Sănătății.

Persoanele fizice și juridice care au calitatea de angajatori, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, persoanele fizice care realizează în România venituri din salarii sau asimilate salariilor de la angajatori din state care nu intră sub incidența legislației europene aplicabile în domeniul securității sociale la care România este parte, au obligația de a depune lunar până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care plătesc veniturile, Declarația privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate.

Plătitorii de venituri cu regim de reținere la sursă a impozitelor au obligația de a depune o declarație privind calcularea și reținerea impozitului pentru fiecare beneficiar de venit la organul fiscal competent până în ultima zi a lunii februarie inclusiv a anului curent pentru anul expirat, cu excepția plătitorilor de venituri din salarii și asimilate salariilor, din valorificare sub orice formă a drepturilor de proprietate intelectuală, din arendare.

Încetarea calității de asigurat

Noutățile legislative prevăd că va înceta calitatea de asigurat și drepturile aferente acesteia, pentru pensionarii din sistemul public de pensii care nu mai au domiciliul în România și care își stabilesc reședința pe teritoriul unui stat membru al UE, al unui stat aparținând SEE sau al Confederației Elvețiene sau pe teritoriul unui stat cu care România aplică un acord bilateral de securitate socială cu prevederi pentru asigurarea de boală-maternitate și fac dovada plății contribuției la fond, de la data la care contribuția nu se mai suportă de la bugetul de stat.

Stabilirea obligațiilor la fond pentru persoanele enumerate mai sus se va stabili printr-un ordin al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) și al președintelui Casei Naționale de Pensii Publice.

Cât va câștiga un pensionar în urma acestor modificări?

De la 1 ianuarie 2017, punctul de pensie a fost majorat de la 871,7 lei la 918 lei și impozitul pe venit este reținut în cazul pensiilor care depășesc 1.100 lei (față de 2016 când plafonul era de 1.050 lei).

Dacă luăm ca exemplu un pensionar care are o pensie de 2.100 lei lunar, începând cu 1 februarie 2017, CASS va fi de 0 lei, impozitul net va fi (2.100 lei – 2.000 lei) x 16%= 16 lei, astfel va primi lunar 2.100 lei – 16 lei = 2.084 lei.

În prezent același pensionar primește o pensie mai mică, pentru că i se oprește CASS, adică (2.100 lei – 918 lei) x 5,5%= 65 lei, impozitul pe venitul care este (2.100 lei – 1.100 lei – 65 lei) x 16% = 150 lei. În final, pensionarul va primi în mână 2.100 lei – 65 lei – 150 lei = 1.885 lei.

Ce se întâmplă de la 1 iulie 2017?

Vești bune pentru pensionari care vor avea de la 1 iulie 2017 punctul de pensie majorat la 1.000 lei. Poate că începând de anul acesta pentru mulți pensionari epigrama lui Girel Barbu „În fanfară toboșar,/Am ținut ritmul – nici vorbă/Acum mi-s pensionar/Și iau…praful de pe tobă!”, va deveni doar o tristă amintire.