Instituţia prescripţiei extinctive este reglementată prin dispoziţiile Codului Civil. Astfel dreptul material la acţiune se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege. Aceasta începe să curgă de la data când titularul dreptului la acţiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască naşterea lui.

Însă termenul de prescripţie se întrerupe în cazurile strict prevăzute de lege, iar unul dintre cazuri este atunci când este introdusă cererea de chemare în judecată. 

În practică a intervenit o dificultate de aplicare a dispoziţiilor legale. Astfel s-a pus întrebarea dacă cererea de deschidere a procedurii insolvenței este o cerere de chemare în judecată întrerupătoare a cursului prescriptiei extinctive?

Art. 2.539 C. civil prevede că “Prescripţia nu este întreruptă dacă cel care a făcut cererea de chemare în judecată sau de arbitrare ori de intervenţie în procedura insolvenţei sau a urmăririi silite a renunţat la ea, nici dacă cererea a fost respinsă, anulată ori s-a perimat printr-o hotărâre rămasă definitivă. Cu toate acestea, dacă reclamantul, în termen de 6 luni de la data când hotărârea de respingere sau de anulare a rămas definitivă, introduce o nouă cerere, prescripţia este considerată întreruptă prin cererea de chemare în judecată sau de arbitrare precedentă, cu condiţia însă ca noua cerere să fie admisă”.

În ceea ce priveste înţelesul noţiunii de cerere de chemare în judecată sau de arbitrare precedentă continută de dispozitiile art. 2.539 alin. (2) teza a II-a din Codul civil, s-a reţinut că trebuie să fie avute în vedere dispozitiile art. 2537 pct. 2 Cod civ., care prevăd că ”prescripția se întrerupe: (…) 2. prin introducerea unei cereri de chemare în judecată sau de arbitrare, prin înscrierea creanței la masa credală în cadrul procedurii insolvenței, prin depunerea cererii de intervenție în cadrul urmăririi silite pornite de alți creditori ori prin invocarea, pe cale de excepție, a dreptului a cărui acțiune se prescrie”.

Potrivit ştirilor juridice, dispoziţiile art. 2537 pct. 2 Cod civ. fac referire la ”introducerea unei cereri de chemare în judecată ” fără a se face vreun fel de precizare în ceea ce priveşte obiectul cererii de chemare în judecată, împrejurare faţă de care tribunalul reţine că trebuie făcută aplicarea principiului potrivit căruia acolo unde legea nu distinge, şi aplicarea acesteia trebuie făcută fără distincţie (ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus). Aşadar, de vreme ce dispozitiile art. 2537 pct. 2 Cod civ. fac referire la ”introducerea unei cereri de chemare în judecată”, iar cererea de deschidere a procedurii insolventei are, în mod incontestabil, natura juridică a unei cereri de chemare în judecată, tribunalul retine că si cererea de deschidere a procedurii insolvenţei este o cerere de chemare în judecată întrerupătoare a cursului prescriptiei extinctive, astfel cum prevede art. 2537 pct. 2 Cod civ.

În concluzie,  în baza dispozitiilor art. 399 alin. 4 si art. 398 alin. 2 Cod proc.civ., în ceea ce privește aspectul soluționat se constată că cererea de deschidere a procedurii insolvenţei formulată de intimata-apelantă este o cerere de chemare în judecată întrerupătoare a cursului prescriptiei extinctive, astfel cum prevede art. 2537 pct. 2 Cod civ.