După cum ştim orice serviciu se plăteşte. Pe acest principiu se bazează şi prevederea conform căreia acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti, precum şi cererile adresate Ministerului Justiţiei şi Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sunt supuse taxelor judiciare de timbru.

O.U.G. privind taxele judiciare de timbru nr. 80/2013 prevede modul de taxare dar şi situaţii în care persoanele fizice pot beneficia de scutiri, reduceri, eşalonări sau amânări pentru plata taxelor judiciare de timbru, în condiţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă. Aceasta din urmă prevede că beneficiază de ajutor public judiciar persoanele al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, în ultimele două luni anterioare formulării cererii, se situează sub nivelul de 300 lei, sumele vor fi avansate de stat.

Potrivit ştirilor juridice, dat fiind acest caracter condiţionat al ajutorului public judiciar s-a invocat că aceste prevederi sunt contrare dispoziţiilor constituţionale şi s-a invocat o excepţie de neconstituţionalitate în acest sens.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că adoptarea pe calea ordonanţei de urgenţă a unor norme prin care se instituie taxe judiciare de timbru este neconstituţională. Astfel, “conflictul de constituţionalitate” va trebui analizat şi din perspectiva capacităţii Guvernului de a adopta ordonanţe de urgenţă într-un domeniu strict rezervat Parlamentului prin art. 139 din Constituţie, şi anume domeniul stabilirii taxelor şi impozitelor. Se susţine că stabilirea prin ordonanţă de urgenţă a unor taxe judiciare de timbru, în funcţie de pretenţiile solicitate, este neconstituţională, deoarece taxele astfel stabilite sunt de natură a limita accesul la justiţie a persoanelor pe criterii de avere. Astfel, se ajunge în situaţia în care persoanele care nu dispun de mijloace materiale şi/sau venituri să nu aibă posibilitatea de a se adresa justiţiei.

Curtea Constituţională reţine că sintagma “numai prin lege” din cuprinsul art. 139 alin. (1) din Constituţie are semnificaţia de a interzice posibilitatea stabilirii de impozite şi taxe pentru bugetul de stat prin acte normative inferioare, ca forţă juridică, legii. În această categorie nu intră ordonanţele emise de Guvern, ci hotărârile Guvernului, care se emit pentru organizarea executării legilor, ordinele miniştrilor.

Plata taxelor judiciare de timbru este o condiţie legală pentru începerea proceselor civile, iar obligaţia la plata anticipată a acestor taxe este justificată. De altfel, contribuţia justiţiabilului poate fi recuperată la cererea acestuia, în temeiul art. 453 din Codul de procedură civilă, de la partea care pierde. Aşadar, regula este cea a timbrării acţiunilor în justiţie, excepţiile fiind posibile numai în măsura în care sunt stabilite de legiuitor. Potrivit dispoziţiilor art. 90 din Codul de procedură civilă, cel care nu este în stare să facă faţă cheltuielilor pe care le presupune declanşarea şi susţinerea unui proces civil, fără a primejdui propria sa întreţinere sau a familiei sale, poate beneficia de asistenţă judiciară, în condiţiile legii speciale privind ajutorul public judiciar.

Astfel nu se poate reţine pretinsa contrarietate a prevederilor criticate cu dispoziţiile constituţionale şi convenţionale invocate în susţinerea excepţiei, deoarece acestea se aplică în mod egal tuturor celor care cad sub incidenţa ipotezelor cuprinse în aceste norme, fără discriminări, şi, de asemenea, respectă principiul supremaţiei Constituţiei, al universalităţii, precum şi al accesului liber la justiţie şi dreptului la un proces echitabil, fiind în deplin acord cu prevederile constituţionale cu privire la impozite, taxe şi alte contribuţii, precum şi cu cele referitoare la delegarea legislativă.

Prin urmare Curtea Constituţională a respins, ca neîntemeiată, excepţia prin Decizia nr. 479/2016 publicată în Monitorul Oficial nr. 997/2016.