O bună gestionare a relaţiilor cu instituţiile financiare internaţionale la care România este membru duce la identificarea de proiecte viabile şi atragerea unui volum mai mare de resurse.
Având în vedere necesitatea creării unei baze legale pentru stabilirea unor principii generale şi a unui cadru unitar în care să se desfăşoare procesul de recrutare a personalului încadrat în afara organigramei şi a numărului total de posturi, angajat în instituţiile sau autorităţile publice cu contract de muncă pe perioadă determinată, necesar activităţilor de implementare a proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile de către autorităţile publice, a fost adoptată O.U.G. nr. 80/2016 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul administraţiei publice centrale, pentru prorogarea termenului prevăzut la art. 136 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial nr. 939/2016.Ce aduce nou această ordonanţă?
Se înfiinţează funcţia de consilier financiar bancar
Această funcţie se înfiinţează în vederea asigurării reprezentării României în cadrul Constituentei din care face parte şi România la Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), cu sediul la Londra, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord. Funcţia de consilier financiar bancar poate fi ocupată prin concurs organizat în condiţiile legii de Ministerul Finanţelor Publice, candidatul admis urmând să fie trimis în străinătate în scopul îndeplinirii atribuţiilor prevăzute mai sus.
Potrivit ştirilor juridice, consilierul financiar bancar îşi desfăşoară activitatea sub îndrumarea ministrului finanţelor publice, în calitatea sa de guvernator al României la BERD, şi a directorului supleant în cadrul Constituentei din care face parte România la BERD.
S-a prorogat din nou termenul referitoar la gestionarea bugetului instanţelor
Atribuţiile Ministerului Justiţiei referitoare la gestionarea bugetului curţilor de apel, al tribunalelor, al tribunalelor specializate şi al judecătoriilor vor fi preluate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie începând cu data de 1 ianuarie 2018.
Se aduc modificări Legii nr. 47/1994 privind serviciile din subordinea Preşedintelui României
Astfel compartimentele din structura Administraţiei prezidenţiale, organizarea, funcţionarea şi atribuţiile acestora se stabilesc prin regulamentul de organizare şi funcţionare. Numărul maxim de posturi, structura organizatorică, precum şi regulamentul de organizare şi funcţionare ale Administraţiei prezidenţiale se aprobă de Preşedintele României. Nu se mai prevede acel număr maxim de posturi din administraţia Prezidenţială care era de 260.
Ordonatorul principal de credite al Administraţiei prezidenţiale va fi desemnat de Preşedintele României în condiţiile legii.
Se prevede clar că încadrarea, eliberarea sau destituirea din funcţie ori desfacerea contractului individual de muncă, precum şi detaşarea în şi din cadrul Administraţiei prezidenţiale se fac prin ordin al ordonatorului principal de credite. Perioada de încadrare în Administraţia prezidenţială se consideră vechime în specialitate dacă atribuţiile sunt conforme cu studiile deţinute sau cu funcţia din care persoana este detaşată.
Se stabileşte bugetul Muzeului Naţional Cotroceni. Astfel cheltuielile curente şi de capital ale Muzeului Naţional Cotroceni se finanţează din venituri proprii şi din subvenţii de la bugetul de stat, prin bugetul Administraţiei prezidenţiale. Structura organizatorică, atribuţiile, precum şi numărul maxim de posturi ale Muzeului Naţional Cotroceni se stabilesc prin regulamentul de organizare şi funcţionare, aprobat de ordonatorul principal de credite al Administraţiei prezidenţiale.
Se modifică unele dispoziţii din Legea salarizării unitare
Ştirile juridice ne arată că persoanele care îşi desfăşoară activitatea în cadrul proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile, încadrate pe bază de contract individual de muncă pe durată determinată se salarizează la nivelul de salarizare în plată aferent funcţiei cu activităţi similare din autorităţile publice beneficiare ale proiectelor. Persoanele al căror domeniu de expertiză, definit conform cererii de finanţare, nu se regăseşte la nivelul autorităţilor publice beneficiare se salarizează conform nivelului de salarizare prevăzut de cererile de finanţare şi ghidurile solicitantului, cu aprobarea ordonatorului de credite în cadrul căruia este organizată echipa de proiect de implementare a proiectului.
Cheltuielile cu salariile personalului care îşi desfăşoară activitatea în cadrul proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile, pe bază de contract individual de muncă pe durată determinată, se suportă din titlul de cheltuieli din care este finanţat proiectul, în limita bugetului aprobat.
Aceste modificări şi-au propus să aducă clarificări şi să acopere golurile legislative.