Revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce hotărârea a devenit definitivă, a fost declarată neconstituţională ca urmare a admiterii unei excepţii de neconstituţionalitate ridicate în acea cauză, în situaţia în care consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.
Potrivit legislaţiei, menţiunile de mai sus sunt reglementate de art. 453 alin. 1) lit. f) C. de procedură penală, dispoziţii care au fost considerate neconstituţionale, invocându-se o excepţie de neconstituţionalitate.
Motivarea excepţiei de neconstituţionalitate
Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală încalcă prevederile constituţionale ale art. 147 alin. (4) privind efectele deciziilor Curţii Constituţionale. În acest sens, arată că posibilitatea prevăzută de dispoziţiile de lege criticate – ca o hotărâre penală definitivă, care s-a întemeiat pe o prevedere legală ce a fost declarată neconstituţională după ce hotărârea a devenit definitivă, să fie supusă revizuirii în orice cauză, şi nu doar în aceea/acelea în care Curtea Constituţională a admis respectiva excepţie de neconstituţionalitate -, contravine principiului securităţii raporturilor juridice şi caracterului ex nunc al efectelor deciziilor Curţii Constituţionale.
Opinia Curţii Constituţionale
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală. Ulterior sesizării Curţii, dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală au fost modificate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din data de 23 mai 2016. Având în vedere, însă, că în cauză a produs efecte norma de procedură prevăzută de art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală în forma în vigoare la data sesizării Curţii, aceasta se va pronunţa asupra dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală în redactarea anterioară modificării acestor dispoziţii de lege prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016. Dispoziţiile de lege criticate au următorul cuprins: “(1) Revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când: [. . .] f) hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală ce a fost declarată neconstituţională după ce hotărârea a devenit definitivă, în situaţia în care consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.“
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că autorul excepţiei critică soluţia legislativă din cuprinsul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală potrivit căreia orice hotărâre penală definitivă, care s-a întemeiat pe o prevedere legală ce a fost declarată neconstituţională după ce hotărârea a devenit definitivă, poate fi supusă revizuirii. Prin Decizia nr. 126 din 3 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 11 martie 2016, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, care nu limitează cazul de revizuire la cauza în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, este neconstituţională. Or, potrivit art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, “Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale“
Prin urmare, Curtea Constituţională a respins, ca devenită inadmisibilă, excepţia prin Decizia nr. 566/2016 publicată în Monitorul Oficial nr. 814/2016.