O noutate legislativă o reprezintă publicarea în Monitorul Oficial a Deciziei ICCJ referitoare la dezlegarea unei chestiuni de drept în materie civilă. Problema de drept în litigiu priveşte interpretarea dispoziţiilor art- 371 indice 1 din vechiul Cod de procedură civilă coroborate cu prevederile art. 39 alin. (3) din Legea nr. 188/2000, fiind necesar a se stabili dacă procesul – verbal de cheltuieli de executare reprezintă titlu executoriu şi împotriva creditorului, precum şi caracterul acestei norme.

S-a arătat că această chestiune de drept este una nouă, asupra căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi care nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii, iar, de modul de soluţionare a acestei probleme de drept depinde soluţionarea cauzei, ce reprezintă o contestaţie la executare întemeiată tocmai pe aceste considerente, respectiv faptul că procesul – verbal de cheltuieli de executare nu reprezintă titlu executoriu împotriva creditorului (cu excepţia situaţiei în care creditorul a renunţat la executare), iar, dacă ar reprezenta, părţile au derogat prin convenţie, care le este, pe deplin, opozabilă.

Vom face un rezumat succint al Deciziei nr. 15/2016 publicat în Monitorul Oficial nr. 741/2016.

Deși creditorul (ca parte care solicită punerea în executare a unei hotărâri judecătoreşti, având în vedere că acesta nu a reușit să convingă debitorul să execute de bună voie dispozițiile cuprinse în hotărârea respectivă) este obligat să avanseze biroului executorului judecatoresc cheltuielile necesare în scopul începerii executării silite, totuși, executorul judecătoresc investit cu soluționarea respectivei executări silite nu poate condiţiona creditorului punerea în executare a hotărârii judecătoreşti respective de plata anticipată a onorariului cuvenit executorului respectiv.

Instanța supremă a considerat că dispoziţiile art. 371 indice 7 din Codul de procedură civilă de la 1865 mai sus amintite nu au caracter imperativ cu privire la modalitatea în care executorul îşi poate recupera cheltuielile de executare având în vedere și faptul că, potrivit legii, de principiu cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit; astfel, debitorul care nu a executat de bună voie dispozițiile cuprinse într-o hotărâre judecătorească are obligația să suporte cheltuielile de executare făcute după înregistrarea cererii de executare şi până la data realizării obligaţiei stabilite în titlul executoriu. Există însă și excepții când debitorul nu va fi obligat să suporte cheltuielile de executare efectuate în dosarul execuțional și anume atunci când creditorul a renunţat la executare sau dacă prin lege se prevede altfel.

Potrivit ştirilor judicie, sumele ce urmează să fie plătite se stabilesc de către executorul judecătoresc, prin proces-verbal, iar procesul-verbal astfel întocmit constituie titlu executoriu împotriva creditorului în ceea ce privește cheltuielile de executare care trebuie avansate de către acesta.

Așadar, având în vedere caracterul facultativ al dispoziţiilor art. 371 indice 7 din Codul de procedură civilă de la 1865, este recomandabil ca un creditor interesat în executarea unei hotărâri judecătoreşti să negocieze cu executorul judecatoresc ales onorariul pe care îl va avansa acestuia pentru demararea dosarului execuțional; odată stabilit acest onorariu, executorul judecătoresc va întocmi procesul-verbal privind cheltuielile de executare (ca atare inclusiv onorariul executorului judecătoresc), iar odată întocmit procesul-verbal respectiv acesta constituie titlu executoriu împotriva creditorului pentru cheltuielile de executare datorate executorului respectiv.