Concedierea nu este o situaţie prea plăcută pentru angajat şi nu toţi ştiu că decizia de concediere trebuie să cuprindă în mod obligatoriu următoarele: motivele care determină concedierea; motivele care determină concedierea; criteriile de stabilire a ordinii de priorităţi numai în cazul concedierilor colective; lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate şi termenul în care salariaţii urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant. Iar aceasta produce efecte de la data comunicării ei salariatului.
În legislaţie se prevede că în cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, instanţa va dispune anularea ei şi va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul. La solicitarea salariatului instanţa care a dispus anularea concedierii va repune părţile în situaţia anterioară emiterii actului de concediere. Aceste dispoziţii îşi găsesc reglementarea în art. 80 C. muncii.
Articolul menţionat mai sus a făcut obiectul invocării unei excepţii de neconstituţionalitate soluţionată prin Decizia nr. 574/2016 publicată în Monitorul Oficial nr. 584/2016.
Ce s-a susţinut în motivarea excepţiei?
S-a susţinut că prin sintagma prevăzută de art. 80 alin. (2) din Legea nr. 53/2003, “instanţa care a dispus anularea concedierii va dispune repunerea părţilor în situaţia anterioară”, nu se poate stabili data cu care părţile vor fi repuse în situaţia anterioară, şi anume data la care a încetat contractul individual de muncă, data la care s-a desfiinţat postul sau data la care s-a comunicat sentinţa instanţei prin care s-a dispus reintegrarea salariatului. Cu privire la art. 80 alin. (1) din Codul muncii arată că acesta nu prevede cuantumul cu care se indexează, majorează şi actualizează drepturile la care se referă. În cazul societăţii autoare a excepţiei, salariile au fost diminuate începând cu luna ianuarie 2015, astfel că angajatorul este pus în situaţia în care are o sentinţă executorie fără a ştii cum să o pună în executare, cum să stabilească cuantumul acestor despăgubiri. De asemenea arată că nu se prevede dacă perioada în care a fost în curs de soluţionare contestaţia salariatului la decizia de concedere constituie sau nu vechime în muncă. În final, arată că, potrivit reglementărilor fiscale, salariile acordate retroactiv de către instanţă sunt fiscalizate diferit faţă de veniturile lunare, iar în cazul despăgubirilor, acestea nu se impozitează conform prevederilor fiscale.
Cum a motivat Curtea?
Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei sale relativă la art. 1 alin. (5) din Constituţie, una dintre cerinţele principiului respectării legilor vizează calitatea actelor normative. În acest sens, Curtea a constatat că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de clar şi precis pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate – care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist – să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu afectează însă previzibilitatea legii.
Concluzii
Ştirile juridice arată că textul este formulat cu o precizie suficientă care permite persoanelor interesate – care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist – să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat. Calculul despăgubirii, momentul cu care se dispune reintegrarea salariatului sau aspectul ce se referă la vechimea în muncă, vizează chestiuni ce ţin de aplicarea legii la cazul dedus judecăţii, ceea ce intră în competenţa de soluţionare a instanţei judecătoreşti, iar nu a Curţii Constituţionale.