În ultima vreme, infracțiunea de abuz în serviciu a generat un val de arestări fiind fapta care i-a lipsit de libertate pe mulți funcționari publici, motivele care au stat la baza arestării lor fiind determinate de modul diferit de interpretare a textului de lege.

Modul în care a fost redactat textul din Codul penal a determinat ridicarea unei excepții de neconstituționalitate care, dacă ar fi admisă, ar lăsa aproape 800 de dosare instrumentate de DNA fără obiect.

Care a fost obiectul excepției de neconstituționalitate?

Infracțiunea care a dat bătăi de cap a fost reglementată și în Codul penal anterior când legiuitorul a stabilit că ea este fapta funcționarului public, care, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act sau îl îndeplinește în mod defectuos și, prin aceasta, cauzează o vătămare a intereselor legale ale unei persoane. Conform vechii reglementări, pedeapsa era închisoarea de la 6 luni la 3 ani.

Legea penală nouă a preluat în mare din modul în care a fost redactat textul de lege, dar a mărit cuantumul pedepsei. Astfel, fapta funcționarului public, care, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu,  nu îndeplinește un act sau îl îndeplinește în mod defectuos și, prin aceasta, cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau juridice se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică.

Știrile juridice arată că autorii excepției consideră că textul de lege este lipsit de previzibilitate, pentru că nu este definită în mod clar sintagma „nu îndeplinește un act sau îl îndeplinește în mod defectuos.” Codul penal nu a enumerat acțiunile funcționarului public, astfel încât acestea pot apărea definite de o altă autoritate în alte acte normative, în fișa postului sau în situații de fapt fără să fie reglementate în scris.

Modul de redactare a textului de lege este neprevizibil și se  ajunge în practică la situații ce nu pot fi anticipate de cei acuzați de comiterea faptelor și astfel se poate ajunge la condamnări arbitrarii. Faptul că legiuitorul nu a definit sintagma „în mod defectuos” a generat cazuri în care funcționarul public să nu cunoască conduita pe care ar trebui să o urmeze pentru a nu fi tras la răspundere penală.

Faptul că legiuitorul a precizat că un act este defectuos fără a stabili anumite criterii în funcție de care să fie definit acest termen, duce, în practică, la situația în care neîndeplinirea de atribuții să fie abatere disciplinară, neglijență în serviciu sau abuz în serviciu.

Ce a decis CCR?

CCR a pronunțat Decizia 405/2016 publicată în Monitorul Oficial 517 din 8 iulie 2016. CCR consideră că atunci când organul legislativ elaborează acte normative este obligatoriu să utilizeze un limbaj juridic, dar poate folosi și termeni de drept comun care trebuie folosiți adecvat domeniului respectiv, astfel încât textul de lege să fie clar, concis fără să lase loc la interpretări.

Pentru a ne afla în prezența abuzului în serviciu este obligatoriu ca fapta să fie săvârșită în exercitarea atribuțiilor de serviciu. Pentru a îndeplini atribuțiile de serviciu funcționarul public realizează anumite acțiuni pentru a duce la bun sfârșit obligația pe care o are. În acest sens, funcționarul public se raportează la elemente subiective ce sunt legate de persoana sa și altele obiective care sunt cuprinse în actul normativ care reglementează atribuția sa de serviciu.

În aceste condiții, o persoană nu poate fi acuzată de abuz în serviciu dacă nu a îndeplinit o anumită responsabilitate dacă aceasta nu este expres prevăzută într-un act normativ. Cu privire la folosirea termenului “defectuos”, CCR consideră că acesta nu este corect utilizat în condițiile în care legiuitorul nu a precizat anumite criterii față de care ar trebui analizată defectuozitatea în îndeplinirea atribuțiilor, defectuozitate care se poate referi la conținutul, forma sau întinderea îndeplinirii, modul în care a fost efectuată.

Știrile juridice arată că lipsa de precizie și previzibilitate a sintagmei „îndeplinește în mod defectuos” din cadrul textului de lege supus analizei creează premisa aplicării acesteia ca rezultat a unor interpretări arbitrare.

Analizând textele infracțiunii din cele două coduri penale, CCR consideră că sintagma „îndeplinește în mod defectuos” trebuie interpretată în sensul că îndeplinirea atribuției de serviciu se realizează prin „încălcarea legii.” Cele două coduri nu au reglementat expres elementul în legătură cu care defectuozitatea este analizată.

CCR constată că, de multe ori, organele judiciare, s-au raportat la o sferă mai largă de acte normative (legi, ordonanțe), dar și la acte de nivel inferior acestora (hotărâri de Guvern, ordine, coduri deontologice, regulamente de organizare internă, fișa postului etc.). Astfel, infracțiunea de abuz în serviciu a fost extinsă la fapte care nu sunt reglementate doar în legi și ordonanțe.

Practic, ar trebui ca neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a unui act să fie analizată doar prin raportare la atribuții de serviciu reglementate expres în legi și ordonanțe ale Guvernului. Dacă aceste fapte nu s-ar raporta la atribuții de serviciu prevăzute într-un act normativ cu putere de lege, s-ar ajunge ca elementul material al acestei infracțiuni să fie reglementat de legiuitor,  de Parlament sau Guvern sau de persoane juridice de drept privat (în cazul fișei de post), fapt ce nu este acceptat în cadrul dreptului penal.

În concluzie, CCR admite excepția de neconstituționalitate și constată că dispozițiile cuprinse în cele două Coduri penale cu privire la infracțiunea de abuz în serviciu sunt constituționale în măsura în care prin sintagma „îndeplinește în mod defectuos” din cuprinsul acestora se înțelege „îndeplinește prin încălcarea legii.”

Care este consecința admiterii excepției de neconstituționalitate de către CCR?

Practic, prin această decizie nu a fost dezincriminată infracțiunea de abuz în serviciu, ci a fost clarificată o sintagmă care era lipsită de previzibilitate. CCR dorește să se stabilească limitele în a aprecia dacă s-a săvârșit sau nu un abuz în serviciu. Judecătorii vor avea misiunea de a verifica dacă legea a fost încălcată sau nu prin fapta funcționarului public.

O altă consecință directă a deciziei CCR se referă la faptul că multe dosare de abuz în serviciu vor fi închise, inculpații vor fi absolviți de orice vină sau se va scurta lista cu infracțiuni ce le sunt imputate. O altă problemă care poate apărea este cea legată de prejudiciul generat de această infracțiune, prejudiciu care nu va mai putea fi recuperat.

Rămâne ca în 45 de zile de la publicarea deciziei în Monitorul Oficial, Parlamentul și Guvernul să pună în acord textul de lege cu decizia CCR. Dar ce ne facem că aleșii noștri sunt în vacanță până în toamnă?!