Meseria este brățară de aur. O brățară poate fi și de platină, dar dacă nu-i purtată cum se cuvine, cu demnitate și doar de către cine trebuie, într-atât îi poate scădea valoarea în ochii privitorului, încât poate părea o simplă tinichea. Un proverb din îndepărtatele ținuturi ale Chitaiului spune că plăcerea exercitării meseriei conduce la desăvârșirea muncii. La o activitate de calitate!
Auditul financiar constituie activitatea pe care o prestează auditorii financiari în scopul exprimării unei opinii asupra situaţiilor financiare sau a componentelor acestora, exercitării altor misiuni de asigurare şi servicii profesionale potrivit standardelor internaţionale de audit şi altor reglementări adoptate de Camera Auditorilor Financiari din România (C.A.F.R.).
C.A.F.R. elaborează standardele de audit, Codul etic și normele privind procedurile de control al calităţii auditului financiar. Totodată, controlează calitatea activităţii de audit financiar.
Pentru o activitate de calitate…
În „Monitorul Oficial” 538/2016 a fost publicată Hotărârea nr. 18/2016 a Consiliului C.A.F.R. pentru aprobarea normelor privind revizuirea calității activității de audit financiar și a altor activități desfășurate de către auditorii financiari.
După cum putem afla la consultarea normelor, auditorii fiinanciari au îndatorirea de a coopera cu C.A.F.R. și de-a se asigura că inclusiv persoanele cu care sunt asociați în realizarea activităților caracteristice profesiei lor cooperează cu Camera, în exercitarea atribuțiilor de inspecție sau de revizuire pentru asigurarea calității activității de audit financiar și a altor activități desfășurate de către Departamentul Monitorizare, Control și Competență Profesională (D.M.C.C.P.).
În conformitate cu ultimele noutăți legislative, auditorii financiari trebuie să conducă o corectă evidență a activității lor de audit financiar și a celorlalte activități care sunt desfășurate în calitate de auditor financiar. Camerei trebuie să-i fie puse la dispoziție toate informațiile de trebuință în vederea unei desfășurări eficace a sistemului de asigurare a calității.
Membrii Camerei, ca auditori financiari activi, trebuie să întocmească și să prezinte, în anul ce urmează celui de raportare, până la data de 31.III, un raport privind activitatea desfășurată în anul anterior. Raportul va fi legat atât de activitatea ce-a fost desfășurată ca persoană fizică, cât și de activitatea pe care-a realizat-o firma de audit pe care o administrează.
Acei auditori financiari care, fiind membri ai Camerei, sunt colaboratori, administratori, asociați, acționari sau angajați ai unei persoane juridice, nedesfășurând activitate în nume propriu, trebuie să puna la dispoziția Camerei o declarație în care va fi specificată această situație, în cadrul aceluiași termen.
Inspecții, revizuiri
Hotărârea 18/2016 prevede că, prin mijlocirea D.M.C.C.P., Camera are competența de-a desfășura trei feluri de inspecții sau revizuiri, în sensul asigurării calității. Le vom inventaria de-ndată!
- Inspecțiile la cerere constituie revizuiri pentru asigurarea calității auditului financiar și a altor activități desfășurate în calitate de membru C.A.F.R. asupra unui auditor financiar ce nu-i cuprins în programul de inspecție trimestrial inițial, la solicitarea sa de (re)verificare a activității de audit financiar desfășurată după data inspecției periodice anterioare. Finalizarea inspecțiilor la cerere se va realiza prin încheierea unei note de inspecție.
- Inspecțiile periodice constituie revizuiri efectuate în vederea asigurării calității auditului financiar și a altor activități efectuate ca membru al C.A.F.R. asupra auditorilor financiari cuprinși în programele de inspecții trimestriale. Se încheie prin întocmirea unei note de inspecție sau de constatare.
- La rândul lor, inspecțiile tematice constituie acțiuni de verificare întreprinse în vederea asigurării calității auditului financiar și a altor activități efectuate de către auditori, ce se declanșează ca urmare a unor sesizări, urmărind o tematică specifică în funcție de obiectul sesizării ori prin care se urmărește verificarea unor aspecte punctuale ce privesc modul de satisfacere a îndatoririlor ce izvorăsc din calitatea de membru al C.A.F.R. Finalizarea controalelor tematice va avea loc, potrivit ultimelor noutăți legislative, prin alcătuirea unei note de constatare.
Care este obiectul revizuirii?
Revizuirea pentru asigurarea calității activității de audit financiar, realizată de către D.M.C.C.P., va avea ca obiect atât procedurile și politicile de revizuire a controlului calității, cât și nivelul de conformitate a activității auditorului cu exigențele standardelor profesionale.
În acest sens, sistemul de revizuire a asigurării calității va fi aplicat, de către D.M.C.C.P., într-un asemenea mod încât să fie obținută o rezonabilă asigurare că auditorul financiar respectă sistemul de control al calității, că dispune de un sistem adecvat de control al calității pentru activitatea pe care o desfășoară în exercitarea profesiei, precum și că a aderat la standardele profesionale – aici fiind inclus și Codul etic, și la cerințele impuse de către lege în înfăptuirea misiunilor de audit financiar și a unor alte activități realizate în exercitarea profesiei.
Indiferent de meserie, plăcerea exercitării profesiei duce la o muncă de calitate. Dar ce este calitatea? Geniala fiică a marelui Hașdeu ne-a lăsat o succintă și originală definiție, potrivit căreia calitatea este doar cantitate aflată într-o formă condensată. Avea dreptate?