Atunci când își cauți dreptatea prin sălile de judecată, te înarmezi cu răbdare și visezi la momentul în care vei ieși câștigător și vei putea pune în aplicare hotărârea judecătorească. Pentru a-ți vedea visul îndeplinit, vei apela la serviciile unui executor judecătoresc care va face demersurile necesare pentru a aduce la îndeplinire ceea ce a decis instanța.

Un scurt istoric la învestirii cu formulă executorie

Această procedură avea loc după finalizarea procesului și a eventualelor căi de atac și consta în aplicarea pe hotărârea judecătorească a unei ștampile ce cuprindea un ordin dat în numele Președintelui României organelor de executare, agenților administrativi și procurorilor de a proceda la executarea hotărârii sau să ajute la aducerea ei la îndeplinire. Practic, șeful puterii executive dădea un ordin celor din subordinea sa, fapt ce arăta colaborarea puterilor din stat.

Considerând-o prea învechită și birocratică, legiuitorul a renunțat la învestirea cu formulă executorie a hotărârilor judecătorești odată cu intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă la 15 februarie 2013. De la acea dată nici hotărârile judecătorești și nici înscrisurile cărora legea le recunoaște caracterul de titlu executoriu nu mai sunt învestite cu formulă executorie, ci sunt supuse încuviințării executării silite la instanța de executare.

În cadrul încuviințării executării silite, instanța verifica să vadă dacă respectiva hotărâre îndeplinește toate condițiile pentru a putea fi pusă în executare, sens în care pronunța o încheiere prin care decidea asupra acestui aspect. Practic, cel interesat apela la un executor judecătoresc care se adresa apoi judecătoriei în circumscripția căreia se afla biroul său și solicita instanței încuviințarea executării silite.

În 19 octombrie 2014 a intrat în vigoare legea 138/2014 prin care au fost aduse modificări Codului de procedură civilă și a fost reintrodusă învestirea cu formulă executorie doar pentru titlurile executorii altele decât hotărârile judecătorești. Acest lucru se realiza de către judecătoria în circumscripția căreia se află domiciliul/sediul creditorului sau al debitorului, în cameră de consiliu și fără citarea părților.

Din 19 octombrie 2014 hotărârile judecătorești se pun în executare silită de către executorul judecătoresc, acesta fiind singurul în măsură să încuviințeze executarea silită.

Faptul că executorul judecătoresc a primit această atribuție prin lege, a generat discuții, sens în care a fost sesizată CCR pentru a se pronunța dacă este constituțional sau nu ca executorul să poată face acest lucru.

Cum procedează executorul judecătoresc pentru a pune în executare silită o hotărâre?

Creditorul depune hotărârea judecătorească la un executor pe care îl alege după bunul plac și solicită ca acesta să pună în executare acea sentință. Cererea de executare silită se soluționează în 3 zile de la înregistrarea ei. Executorul se pronunță asupra încuviințării executării silite, prin încheiere, fără citarea părților urmând să o motiveze în maximum 7 zile de la pronunțare.

Încheierea executorului poate fi verificată de către instanță doar dacă este contestată pe calea contestației la executare. Dacă se respinge cererea de încuviințare a executării silite, încheierea executorului poate fi contestată de către creditor în 15 zile de la comunicare la instanța de executare.

Executorul judecătoresc poate respinge cererea dacă hotărârea nu constituie titlu executoriu, dacă cererea este de competența altui organ de executare, dacă creanța nu este certă, lichidă și exigibilă, dacă titlul cuprinde dispoziții care nu se pot duce la îndeplinire prin executare silită sau există alte impedimente.

Ce a decis CCR?

CCR a pronunțat Decizia 895/2015 care a fost publicată în Monitorul Oficial 84 din 4 februarie 2016. Analizând modul în care a legislația a reglementat în ultimii 2 ani învestirea cu formulă executorie, s-au constatat fluctuații majore cu privire la această instituție.

Este bine știut că procesul civil cuprinde judecata propriu-zisă care are loc în fața instanței de judecată și executarea silită care intervine în cazul hotărârilor judecătorești care pot fi puse în executare cu ajutorul forței coercitive a statului, în cazul în care debitorul nu își execută de bunăvoie obligația.

CCR a analizat textul de lege supus controlului constituționalității și a considerat că atribuția acordată executorului de a verifica dacă înscrisul, altul decât o hotărâre judecătorească, constituie titlu executoriu se suprapune peste competența instanței de judecată. În actuala reglementare, executorul poate să controleze legalitatea unei hotărâri judecătorești, fapt inadmisibil în contextul în care executorul reprezintă interesele creditorului în raport cu debitorul, neputând să fie imparțial. Conform legii, executorul nu face parte din autoritatea judecătorească pentru a se bucura de a o asemenea atribuție.

În concluzie, CCR a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor acestui articol din Codul de procedură civilă și a stabilit că din ziua publicării acestei decizii, atribuția executorilor judecătorești de a încuviința executarea silită încetează!

Ce-i mult, strică!

Acest atribut acordat executorilor judecătorești de a putea demara executarea silită fără să se mai apeleze la instanță era în beneficiul exclusiv al creditorului, iar debitorul se afla într-o poziție ingrată și inegală. Această prevedere a fost un adevărat rai pentru băncile care i-au vânat pe restanțieri având în vedere că procedura de executare se declanșa mult mai repede, fiindcă era exclusă instanța, iar executorul avea pâinea și cuțitul!