Regula instituită de legiuitorul român este aceea că procurorul este cel care ia decizia cu privire la urmărirea penală, putând fie să trimită în judecată pe inculpat, fie să adopte o altă soluție, cum ar fi clasarea sau renunțarea la urmărire. Cei nemulțumiți de soluții, pot formula plângere în termen de 20 de zile de la comunicarea copiei actului prin care s-a dispus această măsură.

Cel căruia i s-a respins plângerea împotriva soluției de clasare sau renunțare la urmărirea penală poate face plângere în termen de 20 de zile de la comunicare la judecătorul de cameră preliminară. Acesta se va pronunța asupra plângerii prin încheiere motivată. Acesta poate respinge plângerea ca tardivă, inadmisibilă, nefondată, o poate admite și poate desființa soluția atacată și trimite cauza la procuror pentru a începe sau a completa urmărirea penală.

Atât în situația în care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale, cât și în cazul în care nu s-a dispus acest lucru, judecătorul de cameră preliminară poate admite plângerea și poate schimba temeiul de drept al soluției de clasare atacate dacă prin aceasta nu se creează o situație mai grea pentru cel care a făcut plângerea. CCR a fost sesizată să se pronunțe cu privire la constituționalitatea acestei prevederi din Codul de procedură penală.

Ce argumente a avut autorul excepției?

S-a susținut că aceste prevederi nu sunt constituționale, pentru că încalcă accesul liber la justiție și la un proces echitabil, pentru că, deși legea conferă dreptul de a ataca soluția de renunțare la urmărirea penală la judecătorul de cameră preliminară, nu s-a prevăzut în textul de lege posibilitatea schimbării soluției de renunțare la urmărirea penală în clasare. Se consideră că această plângere are caracter formal fără ca petentul să poată obține soluția urmărită.

Ce a decis CCR?

CCR a pronunțat Decizia 733/2015 care a fost publicată în Monitorul Oficial 59 din 25 ianuarie 2015. Practica a dovedit că actele emise de procuror nu se bucură de autoritate de lucru judecat, pentru că există posibilitatea ca urmărirea penală să fie reluată.

Actualul Cod de procedură penală prevede că punerea în mișcare a acțiunii penale nu mai este posibilă la terminarea urmăririi, pentru că procurorul are obligația de a dispune, prin ordonanță, în cursul urmăririi, atunci când constată că există probe că o persoană a săvârșit o infracțiune sau au apărut cazuri care împiedică punerea în mișcare și exercitarea acțiunii penale.

La finalizarea urmăririi penale, procurorul poate dispune trimiterea sau netrimiterea în judecată. În afara acestor soluții, legea îi permite procurorului să dispună și neurmărirea penală, cunoscută în vechiul cod ca neînceperea urmăririi penale.

Procurorul decide clasarea atunci când nu sunt întrunite condițiile de fond și de formă ale sesizării sau atunci când fapta nu există, nu este prevăzută de legea penală, există autoritate de lucru judecat etc. Renunțarea la urmărirea penală se dispune de procuror atunci când nu s-a început urmărirea sau când aceasta a început, dar se constată că nu există un interes public pentru a fi continuată.

Rețineți că în cazul infracțiunilor pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau a închisorii de cel mult 7 ani, procurorul poate renunța la urmărirea penală atunci când, în raport cu conținutul faptei, modul de săvârșire, scopul urmărit și cu urmările produse, se constată că nu există un interes public în urmărirea acesteia.

Știrile juridice arată că obiectul plângerii îl poate constitui soluția de clasare sau cea de renunțare la urmărirea penală. Dacă probatoriul este complet și nu este cazul să fie redeschisă urmărirea penală, judecătorul de cameră preliminară decide cu privire la schimbarea temeiului de drept al soluției de clasare atacate, nu cu privire la plângerea formulată împotriva soluției de renunțare la urmărirea penală.

CCR consideră că textul de lege supus controlului de constituționalitate încalcă principiul liberului acces la justiție. Se consideră că persoanei care a avut calitatea de suspect și a formulat plângere împotriva soluției de renunțare la urmărirea penală și nu s-a impus trimiterea cauzei la procuror în vederea redeschiderii urmăririi penale, i s-a împiedicat accesul la justiție.

CCR constată că interesul suspectului față de procurorul care a dispus renunțarea la urmărirea penală nu sunt apărate în justiție, pentru că soluția pronunțată de procuror prin care stinge litigiul penal, nu poate fi cenzurat de judecător.

În concluzie, CCR admite excepția de neconstituționalitate cu care a fost sesizată și a decis că textul de lege este neconstituțional, deoarece este încălcat accesul la justiție în cazul plângerii formulate împotriva soluției de renunțare la urmărirea penală de către persoana care a avut calitatea de inculpat sau parte responsabilă civilmente, atunci când probatoriul este complet.

Accesul liber la justiție

Este lăudabil că CCR a admis această excepție și a decis că accesul liber la justiție trebuie respectat. Ar fi bine dacă și celelalte instituții ale statului ar ține cont de acest principiu constituțional, mai ales atunci când sunt elaborate legi strâns legate de acesta.

Cred că noua lege cu privire la taxele de timbru, intrată în vigoare în 2013, încalcă accesul liber la justiție al multor români pentru care cuantumul extrem de ridicat al acestora constituie o barieră în posibilitatea de a se adresa justiției și de a beneficia de un proces echitabil.