Atunci când se elaborează o lege, este bine ca cei care se înhamă la această misiune, să cunoască și să respecte anumite principii pentru a evita confuziile legislative și pentru a nu îngreuna aplicarea practică a dispozițiilor legale.

Astfel, în procesul de legiferare este interzisă instituirea acelorași reglementări în mai multe articole sau aliniate ale aceluiași act normativ sau în două sau mai multe acte normative. Se va specifica care prevederi legale sunt abrogate tocmai pentru a nu exista contradictorialitate între actele normative.

Pe hârtie totul arată impecabil și pare că este floare la ureche să fie aplicate de cei cărora le este destinat acel act normativ. În schimb, practica dovedește că multe dintre actele normative le dau bătăi de cap practicienilor care, lucrând cu textele de lege, ajung să constate că există acte normative cu dispoziții contrare, ambele în vigoare. Și uite așa, se ajunge la o practică neunitară a instanțelor de judecată care interpretează după propria părere prevederile legale.

Deși Codul de procedură penală conduce detașat în topul actelor normative care conțin prevederi neconstituționale sau dispoziții susceptibile de a crea practică neunitară, iată că și OUG 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii cu modificările și completările ulterioare, a determinat sesizarea ÎCCJ pentru a lămuri unele aspecte.

Astfel, ÎCCJ  a fost sesizată pentru a clarifica care este calea de atac în litigiile  ce au ca obiect acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire și în cele privind executarea, nulitatea, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractelor de achiziție publică.

Care au fost opiniile instanțelor de judecată?

Știrile juridice precizează că unele instanțe de judecată au considerat că litigiile cu privire la OUG 34/2006 sunt supuse recursului. Argumentul acestora s-a referit la faptul că OUG 34/2006 a fost modificată și completată de OUG 77/2012 care, la rândul său a fost modificată de legea 193/2013 și conform acestor dispoziții competența de primă instanță aparține tribunalului secției de contencios administrativ, astfel încât calea de atac este recursul.

Alte instanțe au considerat că apelul este calea de atac în spețele aferente OUG 34/2006. Potrivit Codului de procedură civilă care a fost pus în aplicare prin legea 76/2012, calea de atac a recursului a fost abrogată. OUG 77/2012 (care prevedea calea recursului)  a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2013, iar legea 76/2012 (care prevedea calea apelului) la 15 februarie 2013. Față de aceste considerente, au considerat că este legal să se considere că apelul este calea de atac în materia achizițiilor publice.

Ce a decis ÎCCJ?

ÎCCJ a analizat problema de drept cu care a fost sesizată și a pronunțat Decizia 20/2015 care a fost publicată în Monitorul Oficial 898 din 3 decembrie 2015. Practic, legiuitorul a omis să coreleze dispoziția legală care stabilește competența materială funcțională a instanțelor de contencios administrativ care pot fi tribunale sau curți de apel cu calea de atac specifică.

Confuzia instanțelor și bătăile de cap cu care s-au confruntat cei care au încercat să deslușească hățișul legislativ au fost stopate de ÎCCJ care a făcut lumină. Astfel, noutățile legislative arată că OUG 34/2006 a intrat în vigoare la 15 mai 2006. De la acel moment și până în prezent litigiile cu acest obiect au fost soluționate fie de instanțele de contencios administrativ (așa cum prevedea legea 224/2004 a contenciosului administrativ), fie de cele comerciale (începând cu 3 ianuarie 2011), fie au fost împărțite între cele două, în sensul că, începând cu 23 iunie 2009 , litigiile precontractuale erau soluționate de instanțele de contencios administrativ, iar cele ulterioare contractului de instanțele comerciale.

Până să apară legi care să facă trimitere la alte instanțe decât cea de contencios administrativ, lucrurile au fost clare, în sensul că procesul se judeca în primă instanță la tribunal și hotărârea pronunțată era supusă recursului la curtea de apel.

La 15 februarie 2013 a intrat în vigoare Codul de procedură civilă așa cum s-a prevăzut în legea 76/2012 pentru punerea sa în aplicare. Conform acestor dispoziții legislative, OUG 34/2006 a fost modificată, în sensul că hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată doar cu apel în 5 zile de la comunicare, iar apelul se judecă la curtea de apel. Potrivit noutăților legislative, apelul a devenit singura cale de atac, iar recursul a devenit o cale extraordinară de atac.

Dificultățile de interpretare și aplicare a legii, au fost generate începând cu 1 ianuarie 2013 când a intrat în vigoare OUG 77/2012 pentru modificarea și completarea OUG 34/2006 care a prevăzut că este competent să soluționeze litigiile cu privire la achizițiile publice secția de contencios administrativ și teritorial a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante, iar hotărârile pronunțate în acest caz se atacă doar cu recurs. Această prevedere este în acord cu dispozițiile legii contenciosului administrativ, dar în dezacord cu Codul de procedură civilă care prevede că hotărârile pronunțate în fond se atacă cu apel, iar recursul devine cale extraordinară de atac.

Având în vedere că în materia contenciosului administrativ care soluționează litigiile ce au ca obiect achizițiile publice, calea de atac este doar recursul și, având în vedere că legea 193/2013 nu a abrogat prevederile OUG 34/2006 cu privire la calea de atac a recursului în astfel de litigii, ÎCCJ a admis recursul în interesul legii.

În concluzie, ÎCCJ a decis că hotărârea pronunţată de către secţia de contencios administrativ a tribunalului în procesele şi cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum şi cele privind executarea, nulitatea, anularea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractelor de achiziţie publică poate fi atacată numai cu recurs.

Joaca de-a baba oarba cu legea

 Văzând că aceste scăpări legislative se tot repetă și nu sunt un fapt izolat, nu poți să nu te întrebi de ce nu se schimbă ceva în acest sens? Nu am învățat nimic în toți acești ani în care practica neunitară și soluțiile pronunțate de instanțe au atras condamnări ale României la CEDO și au obligat statul român să achite sume importante de bani drept despăgubiri?

Nu știu dacă vina este a celor care elaborează legile fără să aibă vederea de ansamblu a întregii legislații sau a celor care le votează cu ochii închiși sau a fiecăruia dintre noi că ne complacem să trăim după legi care se bat cap în cap.

 „Iluzii ce dispar,/Culpabili fără vină/Și ne rămâne doar/Justiția divină.”  (Arcadie Chirșbaum)