Înţelepciunea ancestrală spune: “două săbii în aceeaşi teacă nu pot intra”. La nivel central trebuie să existe o delimitare strictă a atribuţiilor. Ele nu trebuie să se suprapună. Preşedintele nu trebuie să preia prerogativele prim-ministrului. Guvernul nu trebuie să ţină loc de parlament.

În teritoriu, la nivelul administraţiei publice locale, fiecare autoritate trebuie să-şi cunoască bine sfera atribuţiilor. Uneori, complexitatea cadrului legislativ existent lasă loc de interpretări. Aşa se lasă cu litigii şi probleme… de drept!

În septembrie 2013, Municipiul Bucureşti, prin primarul general, a solicitat anularea unei hotărâri a consiliului general al Capitalei privind aprobarea bugetului RATB, printr-o cerere înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti. Întâiul edil susţinea că hotărârea de consiliu e nelegală, fiind adoptată cu nerespectarea prevederilor privind măsurile economico-financiare aplicabile la nivelul unor operatori economici, existente într-o OUG din 2008.

Consiliul general al Capitalei a depus întâmpinare. A solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată. Tribunalul a apreciat ca fiind de neconceput o acţiune introdusă, prin autoritatea executivă (primarul), de către unitatea administrativ-teritorială (municipiul Bucureşti), contra propriului organ deliberativ (consiliul local).

Fireşte, în justiţie unitatea administrativ-teritorială este reprezentată de către primar. Dar reprezentarea are loc numai în raporturile cu terţii, nu şi-n relaţie cu consiliul local, ca organ deliberativ al administraţiei locale.

De notat este că, acum 12 ani, la Curtea Supremă de Justiţie s-a arătat, în soluţionarea unui recurs în interesul legii, că primarul nu are competenţa de a ataca, în faţa instanţei de contencios administrativ, hotărârile adoptate de către consiliul local.

Acum, Tribunalul Bucureşti a considerat că, întrucât de atunci legislaţia incidentă nu s-a schimbat în mod fundamental cu privire la atribuţiile autorităţilor administraţiei publice locale şi raporturile dintre acestea, soluţia rămâne valabilă.

Totuşi, spre deosebire de decizia din 2003 a Curţii Supreme de Justiţie, care privea dreptul primarului de a ataca, în contencios administrativ, hotărârile de consiliu local, acum chestiunea de drept este una diferită. Entitatea “vătămată” este, în situaţia nou analizată, unitatea administrativ-teritorială şi nu primarul.

 

Ce s-a petrecut, în continuare?

Primarul a făcut recurs, obiectând că municipiul Bucureşti are calitate procesuală activă, întrucât, ca unitate administrativ-teritorială, constituie subiect de drept procesual în litigiile de contencios administrativ, legate de actele emise în numele şi pe seama sa, în exercitarea atribuţiilor şi competenţelor legale iar, potrivit Legii administraţiei publice locale, unitatea administrativ-teritorială este reprezentantă înaintea instanţelor de către primar.

La puţină vreme după înregistrarea cauzei pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, a fost sesizată ÎCCJ, care trebuia să emită o hotărâre prealabilă legată de posibilitatea municipiului de a contesta hotărârile consiliului local, în justiţie. Mai înainte, însă, consiliul general al Capitalei, a formulat întâmpinare, cerând respingerea recursului sub motiv că dreptul de control al legalităţii hotărârilor emise de către consiliile locale este doar o prerogativă a prefectului.

Din Legea administraţiei publice locale (Legea nr. 215/2001) reiese că atribuţiile autorităţilor administraţiei publice locale se stabilesc exclusiv prin lege. Competenţele sunt depline şi exclusive, mai puţin în anumite situaţii pe care le prevede legea. Totuşi, primul edil a susţinut, mai departe, că el poate acţiona şi în calitate de reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale (subiect de drept public). Că, printr-o nerecunoaştere a dreptului primarului de-a se adresa direct instanţelor de judecată, ar fi limitat accesul liber la justiţie al comunităţii locale.

Legea administraţiei publice locale spune, într-adevăr, că primarul are împuternicirea de a reprezenta unitatea administrativ-teritorială în justiţie, însă prin respectiva prevedere se face referire numai la relaţiile dintre colectivitatea locală şi terţi. Nu şi la raporturile cu consiliul local.

Efectele actelor emise de către cele două autorităţi sunt similare, fiind supuse unui control judecătoresc egal. Deci, niciuna dintre autorităţile acestea nu poate ataca, nemijlocit, în contencios administrativ, actele pe care le-a emis cealaltă (hotărârile de consiliu ori dispoziţiile primarului).

Cel ce “veghează la respectarea legii” în privinţa activităţilor specifice autonomiei locale e prefectul, ca reprezentant al guvernului. El poate sesiza instanţa, de constată o încălcare a legii în cuprinsul hotărârilor de consiliu local şi al dispoziţiilor primarului.

 

 

Noutăţi legislative şi rezolvarea problemei

Ori de câte ori a intenţionat să confere primarului dreptul de-a sesiza instanţa de contencios vizând anumite circumstanţe de drept referitoare la activitatea consiliului local, legiuitorul a prevăzut acest lucru în mod expres. Aşa a procedat, de pildă, acolo unde a precizat că primarul poate sesiza instanţa de contencios administrativ în cazurile de dizolvare de drept a consiliului local.

Dacă ar fi acceptată teoria că primarul, ca autoritate executivă a unităţii administrativ-teritoriale are dreptul să atace, în contencios administrativ, hotărârile consiliului local sau ale consiliului general al municipiului Bucureşti, ar însemna că orice prim-edil poartă în buzunar împuternicirea controlului de tutelă administrativă.

Însă, aşa cum s-a constatat la ÎCCJ, controlul de tutelă administrativă este prevăzut în mod expres şi limitativ în legea fundamentală şi în legile supuse analizei – atât legea administraţiei publice locale, cât şi legea contenciosului administrativ, ca apanaj al prefectului. Instanţa de judecată n-ar putea răstălmăci legislaţia, conferind unei autorităţi publice prerogative pe care legiuitorul nu le-a intenţionat nicicând pentru aceasta.

În „Monitorul Oficial” 773/2015 a fost publicată Decizia 12/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. După cum rezultă din ultimele noutăţi legislative, sesizarea Curţii de Apel Bucureşti a fost admisă, stabilindu-se că, în condiţiile Legii administraţiei publice locale şi ale Legii contenciosului administrativ, unităţile administrativ-teritoriale (municipii, oraşe, comune) nu posedă dreptul de a ataca în justiţie, prin primar, hotărârile adoptate de către consiliul local sau, după caz, de către consiliul general al municipiului Bucureşti. Încă o problemă de drept elucidată!

Oricărui student în domeniul juridic i s-a spus, cel puţin o dată, că “dreptul e matematica ştiinţelor sociale”. Oricine a avut de-a face cu matematica ştie că nu-i suficient doar să cunoşti datele problemei şi formulele, pentru a găsi soluţia corectă. Atât în matematică, cât şi-n interpretarea legii, e necesară o precizie impecabilă, de rază laser.

De la Einstein ne-a rămas, moştenire, o scurtă observaţie: “în situaţia în care legile matematicii vizează realitatea, ele nu sunt sigure. Dacă sunt sigure, nu vizează realitatea.” Pur relativism!

Dacă nu putem ajunge la desăvârşirea cunoaşterii, la perfecţiunea legii sau la absolutul dreptăţii, măcar să ne oferim nobila bucurie de-a le căuta necontenit. Mai contează şi intenţia!