Să presupunem că v-aţi schimbat recent locul de muncă. Acum activaţi la o firmă mare, cu aproape 590 de angajaţi. Sunteţi mulţumit, aveţi tot felul de facilităţi şi privilegii. Indemnizaţie excelentă! Numai că, absolut întâmplător, aflaţi că nu mai puţin de 23 dintre noii colegi au dosare penale pe rol. Pe bună dreptate vă-ntrebaţi: unde-am nimerit?

Încă de la începutul anului, ai noştri parlamentari au avut o importantă problemă: s-au întrebat unde se vor caza, desigur nu pe banii lor, ci ai naţiei. Unii au acceptat cazarea la hotel, unii au închiriat locuinţe. Alţi parlamentari şi-au pus la un alt mod problema locuinţei. Temerea lor cea mai mare a fost ca nu cumva decizia cazării lor să cadă pân-la urmă în sarcina Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. Să nu primească repartiţie la Rahova, Poarta Albă sau Jilava.

“Fiecare naţiune are aleşii pe care-i merită!”, se tot zice. De parcă senatorii şi deputaţii unui popor ar fi reprezentativi la modul absolut. Aşa să stea lucrurile şi în cazul neamului românesc? Dacă luăm, la întâmplare, 588 de români, sunt şanse ca peste 20 dintre ei să aibă probleme cu legea? Dacă situaţia din Parlamentul României ar fi transpusă în termeni de statistică a infracţionalităţii, ar fi îngrozitor să realizezi câte mii de cercetaţi penal am avea la 100 000 de locuitori.

Române, stai liniştit! Nu vor exercita puterea ta suverană orice găinari. Cei 23 de politicieni sunt urmăriţi pentru: luare şi dare de mită, corupţie, abuz în serviciu contra intereselor publice, fraudă electorală, fals intelectual, trafic de influenţă, uz de fals, complicitate la înşelăciune etc. Observaţi tendinţa. Mai toate sunt fapte care necesită un IQ peste medie, pe măsura unor  intelectuali!

 

Corb la corb nu scoate ochii!

Aparent, Parlamentul e un loc unde toată lumea se luptă cu toată lumea. Alianţele se încheagă şi se sparg. Când partidul scade-n sondaje, traseismul politic e în floare. Toţi se reped să treacă din şalupa găurită a perdanţilor în corabia piraţilor aflaţi pe val (aşa am pierdut şi flota!). Doctrina nu mai contează! Nu dreapta, nu stânga. Aşa e moda acum, să fi “de centru”, doar pentru tine şi fami(g)lia ta.

Ce interes naţional?! Când e vorba de interesul personal, parlamentarul român devine brav ca tigrul. Iar când se pun în discuţie reducerile de privilegii aleşii devin mai solidari decât furnicile. Cum să le fie reduse cheltuielile de protocol? Sau cum îi ia pe ei la puricat mai serios Parchetul sau DNA-ul? Nu pentru asta s-au străduit atât să ajungă în Parlament. Ca să fie trataţi precum infractorii de rând…

Oricine poate greşi, la un moment dat. Aşa că, preventiv, parlamentarii noştri s-au gândit să-şi pregătească încă de pe acum, de la începutul mandatului, un cuibuşor de nebunii în “Casa Poporului”. Să nu le mai dea plapitaţii orice sunet de sirenă de pe vreo maşină a poliţiei!

Existând cam mulţi demnitari aflaţi la cuţite cu legea, s-a considerat că trebuie umblat puţin la modul în care e ridicată imunitatea. S-a lucrat cu sârg la un proiect de statut prin care aleşii neamului vor dobândi mai multă protecţie, dacă s-ar pune cândva problema ca unii să fie reţinuţi sau arestaţi.

Prevederea e muma înţelepciunii. Mai ales când te simţi cu musca pe căciulă! Observatori imparţiali remarcă faptul că în Parlamentul nostru sunt cam prea multe şi nepotrivite căciuli. Cum se va desprimăvăra, vor învia şi muştele. Ce zumzet va fi prin sălile Parlamentului! De-ar face toate muştele miere…

 

Exces de imunitate!

Recapitulând prevederile actualei Constituţii, ajungem la art. 72, unde vom citi că:

– în ceea ce priveşte voturile sau opiniile formulate în exercitarea mandatului, parlamentarul român nu poate tras la răspundere juridică;

– deşi pot fi traşi la răspundere pentru fapte independente de părerile exprimate sau de modul în care-au votat, aleşii nu pot fi reţinuţi, arestaţi sau percheziţionaţi fără acordul Camerei ai cărei membri sunt;

– dacă sunt surprinşi în toiul săvârşirii unei infracţiuni, membrii Parlamentului pot fi percheziţionaţi sau reţinuţi, cu înştiinţarea neîntârziată a preşedintelui Camerei respective. Chiar şi aşa mai au o şansă! Camera poate considera că reţinerea este neîntemeiată şi o poate anula.

Noi facem legea. Tot noi judecăm!

Au drepturi multe vrajnicii noştri făcători de lege. Inclusiv cel de a delibera cu privire la menţinerea sau ridicarea imunităţii vreunui tovarăş de for legislativ. Pentru aceasta domnii parlamentari din comisia juridică consultă dosarul întocmit de către organele de cercetare penală. Până acum solicitarea de arestare, reţinere sau de percheziţie a unui ales, era prezentată de către ministrul de justiţie, preşedintelui Camerei.

De îndată ce noul proiect de modificare a statutului parlamentarului (Legea nr. 96/2006) s-ar aproba, ar fi obligatoriu ca, în solicitarea de reţinere, percheziţionare sau arestare adresată Camerei să fie prevăzut nu doar temeiul legal al măsurii dar şi temeiurile concrete ce au făcut-o necesară (fără a mai fi pus la dispoziţie întregul dosar).

Parchetul mai trebuie să pună la dispoziţie şi probe relevante, încriminatorii. Îndată ce va ajunge la comisia juridică, cererea de reţinere sau arestare va fi examinată. Va fi, apoi, urmată de un raport în care vor fi discutate motivarea în fapt şi în drept ori probele puse la dispoziţie. Pe baza raportului comisiei juridice, analizat în plen, va fi dat şi verdictul: imunitatea celui învinuit este păstrată sau… suprimată. Parlamentul se preschimbă în complet de judecată!

Te mai poţi compara cu S.U.A., unde imunitatea priveşte exclusiv declaraţiile formulate în forul legislativ?

 

Imunitate sau impunitate?

În schimb, unii abia aşteaptă ca procedurile de ridicare a imunităţii să devină şi mai greoaie. Ce de piepturi ar suspina uşurate, în Camerele reunite, dacă actuala imunitate s-ar extinde atât de mult încât s-ar apropia de impunitate!

Parlamentarii cu probleme penale ar dormi nestingheriţi. Pentru alesul care ştie să-şi aleagă tabăra, va exista un scut destul de solid înaintea armelor justiţiei. Unii s-au făcut parlamentari numai pentru a scăpa de rigorile legii. Cât priveşte suprimarea imunităţii, hotărârile cu privire la vot se iau, adesea, în bloc, odată cu grupul de apartenenţă şi cu indicaţii venite pe calea ierarhiei de partid.

Se mai iveşte şi câte un neiniţiat care crede că poate hotărî singur. E zgâlţâit zdravăn: “Nu eşti de capul tău, tovarăşe!”

 

Separaţia puterilor în stat

Cu o aşa formă a statutului parlamentarului, legislativul ţării mai că devine şi instanţă. Poate astfel vor fi şi instanţele propriu-zise degrevate de o parte din muncă. Ce separaţie a puterilor în stat! A auzit cineva de aşa ceva? Cine mai are nevoie de expiratul baron de Montesquieu (alias Charles de Secondat). Bizare idei mai avea, pentru secolul XVIII! Că legislativul, executivul şi forţa justiţiei ar trebui să se afle pe mâini diferite. Statul absolutist ar fi trebuit să-l potolească cumva. De ce să existe un control reciproc?!

 

Să renunţăm la imunitate! Câte voturi pentru?

Dacă ar fi să dăm crezare unor sondaje de opinie, Parlamentul, instituţie fundamentală a statului nostru democratic, nu se bucură de un nivel prea mare de încredere din partea românilor. Din fericire, forul deliberativ-reprezentativ al României este încă suficient de eterogen încât să se facă auzite şi glasuri care susţin că, în actuala reglementare, imunitatea parlamentară scurtează prea mult sabia justiţiei.

Conform Legii 96/2006, imunitatea este, în relaţia parlamentarului cu justiţia, o sumă de dispoziţii ce asigură un regim de exceptare de la prevederile dreptului comun. Pe palier constituţional, ea are ţelul garantării independenţei în exercitarea dreptului de vot şi în exprimarea opiniilor.

Un anume deputat le-a dat emoţii colegilor săi zilele trecute, declarând că susţine renunţarea la imunitatea parlamentară, în textul Constituţiei ce-ar urma să fie adoptată. O imunitate parlamentară prea extinsă face mai mult deservicii. Oricum, decizia cu privire la menţinerea sau ridicarea imunităţii vreunui coleg cu pete pe CV este luată prea puţin pe cont propriu, de către fiecare ales în parte. Votul imperativ e în floare!

Cam idealist acest domn deputat.  Să îndrăznim să visăm odată cu dânsul: bine-ar fi să cadă odată paravanul imunităţii parlamentare! Oricum, pentru modificarea Constituţiei este nevoie de referendum.

În ceea ce priveşte recentele propuneri legate de imunitate, probabilitatea cea mai mare este ca totul să rămână neschimbat sau modificat peste tot, numai în esenţă nu.

Să ne amintim! La jumătatea lui 2011, Curtea Constituţională a decis: este neconstituţională restrângerea imunităţii parlamentare, propusă de preşedintele ţării (în vederea abrogării alin. 3, art. 72 din Constituţie).

Pe lista referendumurilor relativ recente (2009) se regăseşte şi unul relativ la Parlamentul unicameral, redus la 300 de membri. Oare, va fi luată în calcul opţiunea de atunci a poporului, într-o nouă Constituţie?

Mai bine parlamentari puţini şi buni, decât…