În majoritatea statelor din Europa, există regula potrivit căreia este obligatorie asistența juridică a părții prin avocat. De exemplu, în Franța recursul poate fi redactat doar de către un avocat care are dreptul de a pleda în fața Curții de Casație și a Consiliului de Stat. Aceeași regulă guvernează și procesele din Germania, unde legea prevede că în fața tribunalelor, curților de apel și a Curții Federale de Justiție, părțile trebuie să fie asistate de avocați cu drept de a pleda în fața acelor instanțe. În Belgia, Bulgaria, Spania, Portugalia, Olanda, Austria este obligatoriu ca părțile să fie asistate de avocat chiar și în fața judecătoriilor în cauzele de dreptul familiei.

Dacă majoritatea țărilor au considerat că se impune ca părțile să fie obligatoriu asistate de avocat în scopul de a putea beneficia de o apărare adecvată, de a putea purta un dialog cu instanța în termenii specifici domeniului juridic, legiuitorul român are o altă părere.

Inițial, Codul de procedură civilă preciza faptul că în cadrul recursului redactarea motivelor de recurs și susținerea acestuia nu se pot face decât de către avocat sau consilier juridic. Acest articol a stârnit nemulțumirea celor care au zis că se pot apăra și singuri în recurs și sunt capabili să formuleze recursul ca la carte și să îl și susțină în fața instanței. Drept urmare, a fost sesizată CCR care a stabilit prin decizia 462 din 17 septembrie 2014 că este neconstituțional articolul care impune persoanelor fizice să fie obligate să își angajeze în recurs un avocat care să le reprezinte interesele.

Cum era de așteptat, persoanele juridice au reacționat și s-au considerat discriminate pentru că lor le impune legea să apeleze la serviciile unui avocat în cadrul recursului, iar persoanelor fizice nu. Drept urmare, a fost sesizată CCR pentru a stabili dacă este constituțional ca persoanele juridice să fie obligate să suporte costurile determinate de angajarea unui avocat pentru a-și putea formula apărările în cadrul recursului.

Care au fost argumentele în susținerea excepției de neconstituționalitate?

Faptul că legea instituie dreptul la un apărător ales, nu-l poate transforma într-o obligație sau într-o condiție de admisibilitate a unei căi de atac. Dacă persoanele fizice pot beneficia de ajutorul public judiciar, în cazul persoanelor juridice cheltuielile obligatorii cu angajarea unui avocat sau consilier juridic sunt niște sarcini excesive care pot afecta activitatea acestora, pentru că nu toate sunt solvabile.

Faptul că se impune formularea de cereri și concluzii în recurs prin avocat   sau consilier juridic, împiedică accesul liber la justiție sau la apărare, pentru că exclude posibilitatea ca astfel de acte să fie întocmite prin alte categorii de personal de specialitate juridică, mai ales că mare parte dintre aceste persoane juridice au angajat un astfel de personal.

Știrile juridice arată că din 2012 s-a interzis achiziționarea serviciilor juridice de consultanță, asistență și/sau reprezentare pentru autoritățile și instituțiile publice ale administrației publice centrale și locale, indiferent de modul de finanțare și subordonare, pentru societățile naționale, comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, pentru regiile autonome care au în structura organizatorică personal propriu de specialitate juridică.

În aceste condiții, aceste entități juridice ce nu pot achiziționa servicii juridice nu ar putea să își exercite calea de atac a recursului sau nu s-ar putea apăra în această cale de atac prin personalul angajat. Se consideră că aceste prevederi legale încalcă dreptul privind accesul liber la justiție și ale dreptului la apărare.

Ce a decis CCR?

CCR s-a pronunțat prin Decizia 485/2015 care a fost publicată în Monitorul Oficial 539 din 20 iulie 2015. CCR a constatat că legiuitorul a decis că este nul recursul atunci când acesta nu este formulat și susținut de avocat sau consilier juridic pentru persoanele juridice. Legea stabilește că cererile și concluziile părților pot fi formulate și susținute doar prin avocat sau consilier juridic, cu excepția cazului în care partea sau mandatarul acesteia, soț sau rudă până la gradul al doilea inclusiv este licențiată în drept.

CCR consideră că accesul la justiție poate fi limitat în anumite cazuri doar dacă vizează un scop legitim și există un raport de proporționalitate între mijloacele folosite de legiuitor și scopul urmărit de acesta. Prin această condiționare impusă de lege este afectat interesul persoanei care apelează la justiție pentru a-și realiza drepturile.

Condiționarea exercitării recursului de angajarea unui avocat sau numirea unui consilier juridic impune încheierea unui contract de asistență juridică pentru redactarea motivelor de recurs, susținerea acestora, fapt ce implică pentru persoana juridică condiții excesive și costuri suplimentare pentru a-și apăra drepturile în fața instanței.

În prezent, persoanele juridice care formulează calea recursului achită taxa de timbru și suportă și cheltuielile cu contractarea serviciilor juridice de consultanță și reprezentare. De reținut că legea prevede că persoanele juridice pot beneficia doar de facilități sub formă de reduceri, eșalonări sau amânări pentru plata taxelor de timbru.

Sunt numeroase situațiile în care persoanele juridice de drept public sau privat se confruntă cu o situație financiară dificilă, care au conturile blocate, sunt în imposibilitatea de a efectua plăți și nici nu au angajat un consilier juridic. În aceste condiții, aceste persoane juridice sunt în imposibilitatea de a declara recurs, de a-l susține, de a-și putea apăra interesele fiind descurajate să apeleze la justiție pentru propriile drepturi.

În plus, faptul că legiuitorul le-a interzis acestor entități să efectueze costuri cu angajarea avocaților sau consilierilor juridici, îi aduce în imposibilitatea de a exercita recursul. Știrile juridice arată că doar în cazuri bine întemeiate, în care activitățile juridice de consultanță, de asistență și/sau de reprezentare pentru aceste entități nu se pot asigura de către personalul de specialitate juridică angajat în aceste entități, pot fi achiziționate servicii de consultanță juridică.

În concluzie, CCR a admis excepția de neconstituționalitate și a stabilit că este neconstituțional ca persoanele juridice să aibă obligația de a formula și susține cererea de recurs prin avocat sau consilier juridic.

Dă-i, Doamne, românului mintea de pe urmă!

Modificarea Codului de procedură civilă a dus la stabilirea unor condiții clare și a unor reguli ce trebuiesc respectate cu sfințenie și rigurozitate pentru ca recursul să fie corect întocmit și cu șanse reale de reușită.

Iată că prin decizia sa CCR continuă să dărâme mitul implementat în alte țări, cum că avocatul este „un rău necesar” în fața instanțelor de judecată fără de care șansele de a putea izbândi sunt reduse. Nu putem decât să ne bucurăm că atât persoanele fizice, cât și cele juridice se prezumă că știu atât de bine legea, încât se pot apăra fără probleme în fața instanțelor în faza recursului.

Până la urmă, „inteligența are limite, dar prostia nu.” (Albert Einstein)