Până în 2010 în România nu exista reglementată de legea penală instituția arestului la domiciliu. Prin Codul de procedură penală publicat în Monitorul Oficial 486 din 15 iulie 2010, legiuitorul român a prevăzut și această măsură preventivă alături de reținere, arest preventiv și control judiciar.

Legiuitorul român a omis să precizeze în Codul de procedură penală o durată maximă a arestului la domiciliu în camera preliminară și în cursul judecății în primă instanță. Acest aspect a determinat sesizarea CCR cu privire la faptul că articolul care reglementează arestul la domiciliu este neconstituțional având în vedere actualele lacune legislative.

Ce prevede Codul de procedură penală cu privire la arestul la domiciliu?

În actuala lege penală apare termenul pentru care poate fi dispus arestul la domiciliu în cursul urmăririi penale, și anume cel mult 30 de zile. Acest termen poate fi prelungit în cursul urmăririi penale doar în caz de necesitate, dacă se mențin temeiurile care au dus la luarea măsurii sau au apărut temeiuri noi, însă fiecare prelungire nu va putea depăși 30 de zile.

Rețineți că prelungirea termenului de arest la domiciliu poate fi dispus de către judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța competentă să judece cauza în primă instanță sau de la cea în a cărei circumscripție se află locul unde s-a săvârșit fapta sau la sediul parchetului din care face parte procurorul care se ocupă cu urmărirea penală.

Procurorul cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea duratei arestului la domiciliu îl va sesiza pe judecător cu propunerea motivată de prelungire a arestului la domiciliu. Judecătorul de drepturi și libertăți va fixa termen în camera de consiliu înainte de expirarea duratei arestului la domiciliu, iar participarea procurorului este obligatorie. Judecătorul poate admite sau respinge propunerea procurorului.

Noutățile legislative ale legii penale prevăd că durata maximă a arestului la domiciliu în cursul urmăririi penale este de 180 de zile, iar durata privării de libertate prin această măsură nu se va lua în considerare pentru calculul duratei maxime a măsurii arestării preventive a inculpatului în cursul urmăririi penale.

De ce s-a considerat că articolul privind arestul la domiciliu ar fi neconstituțional?

Se poate lesne observa că, în actuala reglementare, legiuitorul s-a referit la măsura arestului la domiciliu doar în cursul urmăririi penale. Știrile juridice arată că prin neprecizarea duratei maxime pentru care se poate dispune măsura arestului la domiciliu în camera preliminară și în cursul judecății, această măsură ajunge să devină executorie și prevederea conform căreia arestul preventiv și cel la domiciliu încetează de drept în cursul urmăririi penale sau în cursul judecății în primă instanță, la împlinirea duratei maxime prevăzute de lege, devine ineficientă.

Actualele dispoziții în materie contravin dreptului părților la un proces echitabil, încalcă libera circulație, libertatea individuală, dreptul la viața intimă, privată, dreptul privind accesul la învățătură și cultură.

Caz practic

Prin rechizitoriul din mai 2014 s-a dispus trimiterea în judecată a 27 de inculpați, cetățeni români și străini. Printre aceștia s-a numărat și autorul excepției care a fost plasat în arest la domiciliu. În februarie 2015 judecătorul de cameră preliminară a verificat din oficiu legalitatea și temeinicia măsurilor preventive luate. La acea dată a fost invocată excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că autorul excepției deja se afla de 10 luni în arest la domiciliu.

Ce a decis CCR?

CCR a analizat excepția cu care a fost sesizată și a pronunțat Decizia 361/2015 publicată în Monitorul Oficial 419 din 12 iunie 2015. Codul de procedură penală prevede că durata procedurii în camera preliminară este de cel mult 60 de zile de la data înregistrării cauzei în instanță, pentru că și procurorul și inculpatul pot face contestație cu privire la modul de soluționare a cererilor și a excepțiilor și a soluțiilor dispuse de judecător în camera preliminară. În cazul practic, procedura în camera preliminară s-a prelungit peste termenul prevăzut de lege.

Prin promovarea contestației s-a suspendat începerea judecății și consecința directă a fost prelungirea fazei procesuale a camerei preliminare până la data soluționării contestației și a rămânerii definitive a încheierii pe calea contestației. În aceste condiții a fost prelungită și măsura arestului la domiciliu a autorului excepției de neconstituționalitate.

Procedura penală prevede că în camera preliminară, judecătorul va verifica periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii arestului preventiv și/sau al celui la domiciliu. În cursul judecății, instanța este obligată, din oficiu, să verifice temeinicia acestor măsuri, dar nu mai târziu de 60 de zile. Dacă temeiurile care au dus la luarea măsurii arestării preventive nu mai persistă, va dispune punerea în libertate a inculpatului. Or, această verificare periodică presupune existența unei măsuri preventive luate inițial pe o anumită durată. În cazul măsurii arestului la domiciliu, această durată nu este prevăzută în niciun text legal.

Atât arestul preventiv, cât și cel la domiciliu aduc atingere dreptului la libertatea individuală a persoanei, deoarece acestea sunt private de libertate. Față de celelalte măsuri preventive controlul judiciar sau controlul judiciar pe cauțiune care restrâng doar dreptul la libera circulație, pentru că persoana în cauză are interdicția de a părăsi țara sau o anumită localitate, în cazul arestului preventiv și la domiciliu, inculpatul este obligat pe durata luării măsurilor să se afle într-un anumit loc.

Noutățile legislative prevăd că arestul la domiciliu în camera preliminară și în cursul judecății în primă instanță fără a se preciza termenele pentru care poate fi dispusă și durata maximă a acesteia, duce la un dezechilibru între interesul public și privat, pentru că se poate ajunge la situația în care arestul la domiciliu să fie dispus pe o durată nelimitată în timp.

ÎCCJ a decis că dispozițiile privind măsura arestului la domiciliu sunt neconstituționale, pentru că nu prevăd durata maximă pentru care poate fi luată această măsură preventivă. În acest moment, decizia este obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial. În termen de 45 de zile de la publicare Parlamentul sau Guvernul trebuie să modifice legea în acord cu decizia CCR. Pe durata celor 45 de zile, efectele juridice ale arestului la domiciliu își încetează efectele juridice.

Cine scapă de arestul la domiciliu?

 Apare întrebarea: ce se va întâmpla în cele 45 de zile în care legea trebuie armonizată cu ceea ce a decis CCR? Cei care se află acum în arest la domiciliu, rămân în arest la domiciliu, pentru că prevederile legale sunt doar suspendate. Procedural, până nu se modifică Codul de procedură penală nu se va mai putea solicita plasarea în arest la domiciliu.

Dacă Parlamentul sau Guvernul vor omite ca în cele 45 de zile de la publicarea deciziei CCR în Monitorul Oficial să modifice legea, instituția arestului la domiciliu va rămâne doar o amintire, pentru că va fi înlăturată din legea penală!