Pentru încălcarea dreptului la un proces echitabil România a fost condamnată de nenumărate ori de CEDO. Motivele invocate au fost fie durata prea mare a procesului din România până când se ajunge la o hotărâre definitivă și irevocabilă, fie încălcări ale drepturilor procedurale ale părților pe durata derulării judecății sau din cauza condițiilor inumane din penitenciare.

Condamnările aduc cu sine obligarea statului român la plata despăgubirilor pentru încălcările produse, fapt ce presupune că fiecare dintre noi vom suporta din propriul buzunar greșelile judiciare.

O altă condamnare a statului român a avut loc în cauza Cutean împotriva României care a fost publicată în Monitorul Oficial 261 din 20 aprilie 2015 și care face radiografia unui proces penal desfășurat în fața instanțelor române în perioada 2006-2012, timp în care inculpatul a stat în închisoare.

Care este povestea domnului Vasile Cutean cu care a sesizat CEDO?

Eroul nostru a ocupat funcția de secretar de stat la Secretariatul de Stat pentru problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989 fiind numit prin decizie a Primului-Ministru în perioada 29 noiembrie 2002- 20 decembrie 2004. Având în vedere noua funcție deținută, C.V. a delegat în data de 7 decembrie 2002 atribuțiile de președinte al Asociației Revoluționarilor Club 22 către vicepreședintele acesteia fără a-i delega acestuia și dreptul de semnătură referitor la contul bancar sau alte obligații privind asociația.

În mai 2005 Curtea de Conturi a verificat documentele financiare ale Secretariatului de Stat și a constatat că C.V. a fost eliberat din funcție la 20 decembrie 2004 și a continuat să semneze și să autorizeze plăți în numele Secretariatului ulterior acestei date. Acesta a uzat ilegal de atribuția sa de a autoriza plăți și a aprobat plata sumei de 75.190 euro din fonduri publice sub forma unei subvenții pentru Asociația Revoluționarilor Club 22, chiar dacă nu exista vreun angajament legal cu aceasta.

În 2006 acesta este trimis în judecată pentru folosirea influenței în scopul obținerii de foloase materiale necuvenite pentru sine și pentru alte persoane. În noiembrie 2006 ÎCCJ îl audiază pe C.V. și încuviințează solicitarea acestuia de a se efectua o expertiză financiară în cauză. La următoarele termene care s-au întins pe tot parcursul anului 2007 au fost audiați martorii din acea cauză, reclamantul fiind prezent doar la termenul la care a fost audiat un singur martor la restul audierilor neasistând.

Având în vedere diferitele argumente ale părților, procesul a continuat și în 2008 și abia în ianuarie 2009 ÎCCJ constată că nu mai este competentă să judece cauza, pentru că mandatul lui C.V. de membru al Parlamentului României expirase și în aceste noi condiții dosarul urma să fie trimis judecătoriei care devenea instanță competentă.

Procesul la judecătorie a durat din martie până în iunie 2009. Instanța l-a condamnat la 5 ani de închisoare pentru efectuarea de operațiuni financiare incompatibile cu funcția, utilizând informațiile la care avea acces în virtutea funcției pentru a obține foloase materiale necuvenite și 5 ani de închisoare pentru abuz în serviciu. Judecătoria a pronunțat această sentință fără să îl audieze pe C.V. și pe martori în mod direct.

În cadrul apelului pe care C.V. l-a declarat la tribunal a solicitat să fie audiați martorii la a căror depoziție nu fusese de față, în scopul de a clarifica faptele, mai ales că față de unul dintre martori formulase plângere pentru mărturie mincinoasă. Solicitarea sa a fost respinsă. Tribunalul a respins apelul lui C.V. ca nefondat.

Împotriva deciziei tribunalului, C.V. a declarat recurs și curtea de apel a decis în februarie 2012 să respingă recursul fără să îl audieze pe acesta și martorii din cauză. Având în vedere că niciuna dintre instațele care l-au condamnat nu l-au audiat în mod direct, singura în fața căreia și-a spus punctul de vedere a fost ÎCCJ care ulterior și-a declinat competența, C.V. a formulat contestație în anulare. Nici de această dată norocul nu i-a surâs, pentru că și această cale de atac a fost respinsă.

Obiectul plângerii la CEDO a fost acela că procesul penal împotriva sa a fost inechitabil, mai ales că nici el și nici martorii nu au fost audiați în mod direct de către instanțele care l-au condamnat.

 Ce a decis CEDO ?

Analizând actele dosarului, CEDO a considerat că un aspect important într-un proces penal echitabil este posibilitatea pe care o are inculpatul de a fi confruntat cu martorii în prezența judecătorului care ulterior pronunță hotărârea. Audierea directă a martorilor de către instanța care ia decizia este foarte importantă pentru că în acest mod judecătorul își formează propria convingere cu privire la credibilitatea unui martor, fapt ce are consecințe directe asupra inculpatului. Același lucru este valabil și cu privire la audierea directă a inculpatului de către judecătorul care pronunță hotărârea în acea cauză.

Noutățile legislative arată că într-un proces penal hotărârea trebuie luată de judecătorii care au fost prezenți la administrarea probelor (audiere inculpat, martori). Or, în cauza de față lui C.V. i s-a încălcat dreptul de a se putea apăra, pentru că nu a fost ascultat în mod direct de niciunul dintre judecătorii care l-au condamnat.

Știrile juridice arată că C.V. a fost condamnat pe baza declarațiilor martorilor, care au fost contestați de către parte și, în ciuda acestui fapt, instanțele au refuzat să îi audieze din nou. În plus, judecătorul care l-a condamnat pe C.V. era obligat să evalueze elementele pretinsei infracțiuni, inclusiv intenția inculpatului de a o săvârși. În acest context, audierea directă a lui C.V. era mai mult decât relevantă în cauză. Instanța de recurs a menținut hotărârea pronunțată la judecătorie și și-a întemeiat decizia pe probele prezentate în fața primei instanțe fără să le examineze direct.

Buni de plată

CEDO a constatat că a fost încălcat dreptul lui C.V. la un proces echitabil și acestuia i s-a creat un prejudiciu moral. În acest sens statul român trebuie să achite acestuia în termen de 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii suma de 2.400 euro ca prejudiciu moral și 1953 euro cheltuieli de judecată.

Și această decizie a CEDO se înscrie în galeria condamnărilor la care România este condamnată pentru nerespectarea Convenției Europene a Drepturilor Omului.  „Orice lege care încalcă drepturile omului este, în esență, nedreaptă și tiranică”  (Maximilien Robespierre), pentru că practica a dovedit că  „este mai ușor să impui drepturile omului decât să le respecți.”  (Victor Martin)